Moșii de vară și dorul de cei dragi

Întotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?

În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.

Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.

Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.

Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.

De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!

Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.

Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!

Sursa: Doxologia.ro

Citește mai mult..

Moșii de vară

Biserica Ortodoxă a rânduit sâmbăta ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate însă, în chip special, pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne – Moșii de Iarnă, și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt – Moșii de vară.

Biserica noastră Ortodoxă mărturiseşte prin învăţătura ei de credinţă nemurirea sufletului şi crede în Învierea morţilor. Ea ne învaţă să ne rugăm pentru cei adormiţi ca să aibă parte de viaţă veşnică în Împărăţia Cerurilor. De aceea, Biserica a rânduit ca zi de rugăciune pentru cei adormiţi sâmbăta, precum şi anumite zile de peste an în care ducem colivă la Biserică şi dăm pomelnic pentru toţi cei adormiţi din neamul nostru. Aceste zile de obştească pomenire sunt numite Sâmbetele morţilor sau moşii. Între acestea se află şi moşii de vară pe care anul acesta îi ţinem în ziua de 30 mai.

Sâmbăta aceasta este înainte de Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusalii) şi este închinată celor adormiţi pentru ca să se împărtăşească şi ei de mângâierea Sfântului Duh Care S-a pogorât la Cincizecime peste Apostoli şi de atunci cârmuieşte lumea în chip nevăzut. Această zi poartă numele de „Sâmbăta Moşilor”, iar în popor este cunoscută sub numele de Moşii de vară.

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc. În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: ”Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.

Mai multe informaţii legate de pomenirea celor adormiţi în Sâmbăta din Ajunul Rusaliilor aflăm din articolul “Sfaturi practice în Biserică: Pomenirea moşilor de vară din sâmbăta Rusaliilor” publicat în Cotidianul “Ziarul Lumina” din data de 21 mai 2010 şi semnat de Pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu.

“Sâmbăta dinaintea Praznicului Rusaliilor este închinată pomenirii tuturor moşilor de vară, adică a celor din veac adormiţi. Textul liturgic din Penticostar arată în chip lămurit faptul că sunt acum pomeniţi „creştinii care au adormit în credinţă: părinţi, strămoşi, bunici şi străbuni, fraţi şi prieteni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domni, pe cei de laolaltă şi sihaştri”, pentru aceştia rugându-L pe Dumnezeu, astfel: „Odihneşte-i… unde sunt mulţimile tuturor drepţilor şi unde este sălaşul sfinţilor Tăi”.

Alte texte din slujba acestei sâmbete arată că rugăciunea de pomenire a celor adormiţi se face şi pentru cei care au murit în împrejurări năprasnice: „Pe cei ce au sfârşit sfâşiaţi de fiare, Hristoase, şi pe care peştii i-au înghiţit, pe care cutremurul, surparea pământului ori prăpastia i-au îngropat … pe cei ce i-au ucis sabia, cuţitul şi focul, izbitura răutăţilor, despicarea stâncilor şi tâlharii, foametea şi ciuma”, rugându-L pe Hristos Mântuitorul să-i izbăvească „de groaza cea de acolo”, ca un milostiv, mântuindu-i „cu împărtăşirea şi cu bucuria” Sa.

Unii teologi ai Bisericii identifică în aceste exprimări liturgice şi pe sinucigaşi, adică pe cei care şi-au luat singuri viaţa, şi pentru care nu se face nicicând rugăciune în lăcaşul Bisericii, exceptând ziua aceasta a sâmbetei moşilor de vară. În accepţiunea acestor teologi, singurul moment din cursul anului liturgic în care se face rugăciune publică şi pentru sinucigaşi este această sâmbătă dinaintea Rusaliilor, ca un pogorământ de la regula bisericească statornicită, rugându-l pe Hristos să-i miluiască, izbăvindu-i şi mângâindu-i în groaza ce-i învăluie în iad, acolo unde sufletul lor se chinuieşte.

În sensul acesta, şi rugăciunea a cincea de la vecernia plecării genunchilor din Duminica Rusaliilor zice: „… şi la acest praznic, cu totul desăvârşit şi mântuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite uşurare şi mângâiere celor cuprinşi de întristări apăsătoare”.

În sensul acestor rugăciuni şi mijlociri, deja invocate, credincioşii Bisericii noastre trebuie să ştie că în această zi a sâmbetei moşilor de vară au datoria creştinească de a-i pomeni pe toţi strămoşii şi moşii lor după trup, şi pe toţi cei din veac adormiţi, la Slujba Parastasului de obşte care se săvârşeşte în toate Bisericile Ortodoxe în această sâmbătă. Pe pomelnicele lor pentru slujba aceasta a Parastasului ei pot trece în această zi şi pe sinucigaşi, menţionând însă în dreptul numelui acestora chipul morţii lor (adică sinucigaş), pentru ca preoţii să poată să-i diferenţieze pe aceştia de cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice, pentru cei dintâi „care plâng şi se chinuiesc, aşteptând mângâierea lui Hristos” (adică pentru sinucigaşi), rugând pe Dumnezeu „ca să îndepărteze de la ei toată durerea, întristarea şi suspinarea …”

Pomenirea aceasta a moşilor de vară are rostul de a-i învrednici şi pe cei adormiţi în dreapta credinţă de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre o vom prăznui în ziua următoare, a Rusaliilor, aceasta întrucât lucrarea Duhului Sfânt nu-i cuprinde numai pe creştinii vii, ci se extinde şi asupra celor adormiţi, întrucât cei vii şi cei adormiţi sunt deopotrivă membri ai Bisericii Universale”.

Sursa: basilica.ro

Citește mai mult..