Slujba Aghesmei celei mici de Izvorul Tămăduirii

În contextul sărbătorii de astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, astăzi am săvârșit astăzi slujba Aghesmei celei mici, cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri și, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului. 

„Ea se săvârșește cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul și focul) și este, totodată, elementul natural cel mai util și cel mai folosit în viața casnică și gospodărească a omului.

Cuvântul grecesc agheasmă însemnă sfințire. La noi, prin acest termen se înțeleg atât apa sfințită, cât și slujba sfințirii. Agheasma mică se mai numește și sfeștanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înțelegea prin el numai Agheasma cea Mare, care se săvârșește la Bobotează, sărbătoare care se mai numește și ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Agheasma mică se săvârșește în Biserică și prin case, iar uneori chiar la râuri și fântâni (izvoare), în grădini, țarine sau în orice loc curat și cuviincios, la cererea și trebuința credincioșilor.

În Biserică, Agheasma mică se săvârșește de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum și în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfințirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorința Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creștin, obiceiurile păgânești de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat și creștinii și împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinții Părinti și unele din sinoade.

În unele părți (ca de exemplu, în Bucovina), sfințirea mică a apei se face și în ziua înjumătățirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paști), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puțul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum și la unele sărbători mari, la hramul bisericilor și în Lunea Paștilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfârșitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămâna Luminată (în Lunea Paștilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).

În case (sau la râuri și izvoare), sfințirea apei se săvârșește ori de câte ori cer credincioșii. Se obișnuiește mai ales în zilele de post: miercuri și vineri dimineața (uneori, și luni), pe nemâncate, și de preferință în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum și în anumite momente și ocazii din viața casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfințirea fântânii și a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).”

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 367-368)

Citește mai mult..

Izvorul tămăduirii - Maica Domnului, mijlocitoarea omenirii

În fiecare an, în prima vineri după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiției, Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlnește un bătrân orb care îi cere să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon va face ascultare și astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla fața cu această apă, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni și suferințe.

Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

În vorbirea populară, aghesmei i se mai spune și aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă. În DEX, cuvântul iazmă, iezme, cu sensul de „arătare urâta și rea, nălucă, vedenie”, este indicat ca și în DLR cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicație în legătură cu sensul cuvântului iasmă-iazmă, de „arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie”, contrar sensului originar de „apă sfințită”. Explicația este următoarea: 

După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Astfel, s-a reținut în popor că scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga „arătarea urâtă și rea”, adică duhul cel rău.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V - VI.

Citește mai mult..