miercuri, 14 iunie 2023

Călăuză pentru postul Sfinților Apostoli

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut și sub denumirea populară de „Postul Sâmpetrului”, este cel de-al treia post din cadrul anului bisericesc. El a fost rânduit de Biserica noastră în cinstea celor doi mari Apostoli ai creștinătății care au contribuit decisiv în lucrarea de transmitere și vestire a Sfintei Scripturi, dar și în organizarea creștinismului primelor secole.

Traversând, așadar, o perioadă specială, se cuvine ca și noi să fim diferiți, să încercăm ca, în fiecare zi, să ne amintim că suntem călători și oaspeți pe pământ. Și că anii pe care Dumnezeu ni i-a dat să-i petrecem în această lume ar trebui să fie ani de pregătire duhovnicească pentru dobândirea Împărăției celei de Sus, care nu are sfârșit. Astfel, vă propunem ca, pe parcursul celor 17 zile de post, să avem în minte câteva reguli pentru ca, la finalul lor, să constatăm că nu suntem robi ai plăcerilor și ai patimilor acestei lumi, ci că putem să căpătăm, câtuși de puțin, nădejdea că ne vom vedea cu toții la poarta Raiului:

  1. Deși atunci când rostim cuvântul „post” ne vine în minte imediat perspectiva alimentară a acestuia, să știți că abținerea de la mâncare nu este decât prima treaptă pe care pășim atunci când ne hotărâm să postim. Ce este cu adevărat relevant și important este să îl întrebăm pe duhovnic despre când putem să ne spovedim și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Iar dacă am primit dezlegare, să nu uităm de Canonul Sfintei Împărtășanii, o rânduială care „se ţine în toate zilele şi de toţi preoţii, diaconii, clericii şi monahii, precum şi de toţi cei care ştiu carte”, după cum se menționează în Liturghier. De asemenea, după primirea Sfintelor Taine, să citim „Rugăciunile de după primirea Sfintei Împărtășanii”, pe care le găsim ușor, în aproape orice carte de rugăciuni.
  2. Conform Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, în zilele de luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica și pește. Dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu Doxologie Mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. Bucuria pe care o avem cu toții în acest post al Sfinților Apostoli este accea că, deja, de pe porțile grădinilor încep să iasă primele roade: ceapă, salată, ridichi, verdețuri, cireșe sau căpșuni, toate sunt roade de sezon. Un studiu apărut în jurnalul științific „Circulation” în luna martie a anului 2021 a analizat date care au inclus peste 100.000 de adulți, al căror comportament alimentar a fost urmărit până la 30 de ani. Rezultatul cercetătorilor a fost unul cu adevărat uimitor: consumul a aproximativ două porții zilnice de fructe și trei porții zilnice de legume a fost asociat cu cea mai mare longevitate, iar participanții care au consumat cinci porții pe zi de fructe și legume au avut un risc cu 13% mai mic de deces din toate cauzele.
  3. Dacă vrei să-ți antrenezi voința și să-ți „setezi” mintea și gândurile către obiceiurile care aduc bun folos, postul este una dintre cele mai bune căi. Așa cum știm, în Ortodoxie, obiceiul postirii implică abstinența de la anumite alimente și băuturi pentru o perioadă de timp, precum și renunțarea la anumite plăceri și activități lumești. Scopul postului tocmai acesta este: de a disciplina trupul și de a-l subordona voinței, de a curăți sufletul și de a-l apropia mai mult de Dumnezeu. Prin acest exercițiu de auto-control, credincioșii își propun să se apropie de Dumnezeu, să-și îmbunătățească relația cu El și să experimenteze o transformare duhovnicească mult mai profundă.
  4. „Mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire”, spunea Sfântul Apostol Petru în cea dintâi Epistolă a sa. Se spune că faptele bune sunt aripile cu care ne înălțăm spre Cer și spre Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, mai ales în acest post al Sfinților Apostoli, să nu-i uităm pe cei care, poate, atunci când se înserează nu au un acoperiș deasupra capului sau, mai trist, nu au măcar o bucată de pâine pe care să le o ofere copiilor. Postul este un timp potrivit pentru a ne implica în acte de milostenie și caritate. În loc să ne concentrăm doar pe abținerea de la mâncare, pe căutarea celor mai gustoase rețete de post sau pe alte astfel de acțiuni, să ne gândim mai bine la cum îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Fă donații către cei săraci, vizitează persoanele bolnave sau izolate, oferă sprijin celor aflați în dificultate. Aceste fapte de iubire și compasiune sunt esențiale în timpul postului și reflectă îndemnurile pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni le-a lăsat tuturor ca un fel de testament: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.
  5. Poate cel mai important aspect: să nu uităm de rugăciune, care le acoperă pe toate cele de mai sus. Să folosim aceste zile ale postului pentru a intensifica rugăciunea, citirea Sfintei Scripturi și meditația asupra învățăturilor din scrierile Sfinților Părinți. Cu alte cuvinte, să folosim această perioadă ca o oportunitate de a ne aprofunda relația personală cu Dumnezeu și de a ne îmbunătăți viața duhovnicească, reflectând asupra propriilor slăbiciuni și păcate și căutând iertare, călăuzire și îndreptare.

Așadar, să încercăm ca această perioadă aparte din viața Bisericii să fie una aparte, în toată puterea cuvântului, și pentru sufletele noastre. Să urmăm zelul misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, curajul lor în apărarea credinței și să-i chemăm mereu în rugăciunile noastre. Și pentru că – așa cum spun Sfinții Părinți – icoana este o fereastră către cer, vă aducem în atenție faptul că, în ultimele zile, am lucrat alături de colegii noștri la o selecție deosebită de icoane ale Sfinților Apostoli. Plecându-ne genunchii seara, înaintea icoanei lor, să îi rugăm să fie mijlocitori pentru noi înaintea Mântuitorului, dăruindu-ne sănătate, bucurii și toate cele de folos.



Share:

luni, 12 iunie 2023

Comuniune de rugăciune în comuna Stănița. Icoana Maicii Domnului de la Trifești

Prima zi a postului Sfinților Apostoli a reprezentat prilej de comuniune și rugăciune în comuna Stănița. Începând de la ora 8:00 icoana Maicii Domnului de la parohia Trifești a ajuns la biserica din satul Ghidion, la ora 9:00 în Veja, la ora 10:00 la Todireni, la ora 11:00 la Poienile Oancei, la 12:00 la Chicerea și la ora 13:00 a poposit în paraclisul bisericii „Sfântul Nicolae” din Parohia Stănița.

Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru binecuvântarea și susținerea organizării evenimentului duhovnicesc. Totodată mulțumim PC Pr Paroh al parohiei Trifești, inspector eparhial, Laurențiu Segneanu pentru bucuria de a fi avut astăzi în comuna noastră acest odor de mare preț, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la parohia pe care cu vrednicie o păstorește!

Rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse din darurile Sale cele bogate asupra noastră și să se milostivească de noi ascultându-ne rugăciunile fierbinți înălțate astăzi dinaintea Maicii Domnului în contextul secetei prelungite.

Mulțumiri PC Pr. Nistor Vasile (paroh al Parohiei Todireni), Stan Vasile (paroh al parohiei Ghidion) și PC Pr Ionuț Giosanu (pret slujitor al parohiei Trifești) pentru organizare și împreună slijire!

Totodată mulțumim familiei Nastasă Vasile și Elena pentru jertfa și aportul adus organizării zilei duhovnicești de astăzi!















Share:

marți, 9 mai 2023

Cel mai vârstnic enoriaș al parohiei își serbează centenarul!

Astăzi, cu toții sărbătorim ocazia deosebită de a marca cea de-a sută aniversare a doamnei Jenița, cel mai vârstnic enoriaș al parohiei Stănița. Această femeie remarcabilă a trăit o viață lungă și plină de experiențe care ar putea umple cărți întregi reușind să adune o bogăție ce nu poate fi depășită de nicio altă posesiune materială: înțelepciunea pe care a împărtășit-o din plin cu mulți membri ai familiei sale dar și cu întreaga comunitate.

Doamna Jenița este o persoană credincioasă și devotată, care a fost întotdeauna nelipsită de la sfânta biserică. Faptul că și-a dedicat viața credinței și rugăciunii este o dovadă a caracterului său puternic și a valorilor sale profunde ancorate în principiile ortodoxiei. Ea este un exemplu pentru noi toți, prin modul de viață și de încredere în Dumnezeu.

Cu siguranță, una dintre cele mai mari realizări ale doamnei Jenița este familia sa. Ea este binecuvântată cu nepoți și strănepoți care o iubesc și o respectă foarte mult. Doamna Jenița este o mamă și o bunica extraordinară, care a învățat și i-a încurajat pe toți să își urmeze visele și să rămână permanent pe cărările credinței, nădejdii și a dragostei creștine.

Pe măsură ce reflectăm asupra vieții ei de o sută de ani, putem spune că doamna Jenița este un exemplu viu de integritate, loialitate și iubire. Ea ne-a inspirat cu viața ei și ne-a arătat ce înseamnă să fii o persoană cu adevărat puternică și demnă de respect.

În această zi deosebită, să ne unim cu familia și prietenii doamnei Jenița pentru a celebra viața ei lungă și frumoasă și pentru a-i mulțumi pentru toate lecțiile de viață pe care ni le oferă. Sănătate și fericire pentru doamna Jenița și toți cei dragi ei! La mulți și binecuvântați ani!






Share:

miercuri, 8 martie 2023

Activități pastorale la început de primăvară

Primăvara, când întreaga natură renaște prevestind parcă însăși Învierea Domnului, cinstim femeia, această ființă binecuvântată de Dumnezeu cu slujirea vieții. Ca în fiecare an, parohia noastră a continuat tradiția de a împărți câte o ciocolată atât doamnelor, în semn de apreciere și prețuire, dar și domnilor ca simbol al dulcii primăveri. Programul se desfășoară finalul Sfintelor Liturghii de la început de martie în fiecare din cele două bisericii ale parohiei Stănița, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir” din Chicerea și „Sfântul Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și Sfântul Mare Proroc Ilie Tesvitenul” din Stănița. 

Totodată am ales ca în ziua de 8 martie să săvârșim și Taina Sfântului Maslu pentru a ne ruga pentru toate mamele aflate în dificultate, bătrânii singuri, pentru cei bolnavi în spitale, azile, casele de bătrâni și de copii sau în propriile case. Participarea în număr mare a credincioșilor arată faptul că înțelegem ce înseamnă comuniune și iubire față de aproapele, dar și importanța curățirii de bolile sufletești și trupești. 

Pe lângă acestea, vizitele pastorale sunt esențiale mai ales în această perioadă. Astfel toți bătrânii nedeplasabili, bolnavii și cei aflați în neputințe au fost mărturisiți, primind apoi, Sfânta Împărtășanie. Numărul acestora crește de la an la an, iar lista cuprinde în momentul de față 59 de persoane. 

Continuăm în împreună rugăciune pe cărările Postului Mare cu Liturghia Darurilor săvârșită în ambele biserici ale parohiei noastre!

O primăvară binecuvântată!






Share:

sâmbătă, 7 ianuarie 2023

Urare la ceas aniversar

 În această sfântă zi, la ceas aniversar, rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască viață îndelungată cu sănătate, pace, spor în toate cele de folos și mai ales mântuire! Întru mulți și binecuvântați ani!



Share:

vineri, 6 ianuarie 2023

Agheasma Mare, întrebări și răspunsuri

După ce, cu emoție și așteptare mântuitoare am fost cu toții martori ai Nașterii Pruncului Hristos în Peștera Betleemului și ai Tăierii-Împrejur, sărbătorită la șapte zile după Crăciun, în ziua de 6 ianuarie cinstim cu toții Botezul Domnului sau „Boboteaza”, praznicul care încheie acest frumos șir al sărbătorilor de iarnă.

După cum bine știm, în ziua Bobotezei se oficiază la sfârşitul Sfintei Liturghii sfinţirea cea mare a apei, numită şi Agheasma Mare. Această rânduială specială ne aduce aminte de Botezul Domnului în Iordan, când s-au deschis cerurile şi S-a arătat Sfânta Treime, dar şi de botezul nostru, când am fost botezaţi în numele şi iubirea Preasfintei Treimi.

Dat fiind faptul că aceaste zile din preajma praznicului Botezului Domnului aduc în fiecare an în actualitate mai multe întrebări și nedumeriri legate de modul de păstrare și de folosire al Aghiazmei Mari, precum și de multe alte aspecte, ne-am gândit să alegem trei dintre cele mai des-auzite în mediul on-line sau în viața de zi cu zi și să le dăm un răspuns conform cu învățătura și rânduiala Bisericii noastre.

  1. Când și cum consumăm Aghiazma de la Bobotează?

Conform rânduielii Bisericii, din Aghiazma Mare vom gusta timp de opt zile, în fiecare dimineață, înainte de a lua Anafora și de a consuma orice alt aliment. De ce? Pentru că nimic nu este mai important decât această hrană spirituală care poate să cureţe sufletele şi trupurile, spre vindecarea tuturor patimilor noastre. Dacă în această perioadă de opt zile începând cu Praznicul Bobotezei ne și împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, vom lua Aghiasma Mare imediat după Sfânta Euharistie. Cifra opt ne amintește de veșnicie, de viața de veci, căci în Cartea Apocalipsei se vorbește despre ziua a opta, ce va urma după Judecata universală. Sfântul Ierarh Ioan Maximovici sublinia cât de important este să luăm Aghiazma Mare în aceste opt zile: „Oamenii care i-au pe stomacul gol dimineaţa aghiazmă sunt mai liniştiţi sufleteşte, mai împăcaţi cu ei înşişi şi sănătatea lor este una bună. Aghiazma ne întăreşte sufletele, dacă înainte de a gusta din ea ne rugăm cu credinţă şi cu dragoste către Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi nu gustăm din ea doar aşa mecanic, ca pe ceva pe care trebuie să-l gustăm”.

  • De ce avem nevoie de busuioc? Cum și când a intrat el în cultul Bisericii?

La finalul slujbei de sfințire a Aghiazmei, preotul slujitor afundă de trei ori Crucea şi busuiocul în apă, cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-Te Tu Doamne…”. De ce este prezent busuiocul și nu o altă plantă, totuși? Din punct de vedere etimologic, cuvântul „busuioc” provine din limba greacă, de la βασιλευς (basileus), care înseamnă „rege”. Explicația stă în legătură cu o legendă care spune că busuiocul creștea pe locul în care Sfânta Elena a descoperit Sfânta Cruce, mirosul lui puternic purtat de vânt indicând locul în care se afla Sfântul Odor. Referitor la pătrunderea sa în cultul Bisericii, se pare că acesta s-a petrecut în primele secole creștine, când cei dintâi creștini, proveniți din rândul iudeilor, au preluat anumite practici care se săvârșeau la Templu și le-au adaptat noilor rânduieli. Așa a ajuns ca isopul, una dintre plantele cu semnificație teologică extraordinară în Vechiul Testament, să fie înlocuită de busuioc, o plantă foarte populară în sfera culturală a Mării Mediterane, locul în care s-a dezvoltat, mai târziu, creștinismul.

Legat de tradiția stropirii, vedem că în cartea Numeri Domnul porunceşte: „Un om curat să ia isop, să-l moaie în apa aceea şi să stropească din ea casa, lucrurile şi oamenii câţi sunt acolo“. Cu atât mai mult, cu toții ne amintim de versetul din Psalmul 50: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi“. Legat de acest verset, Sfântul Chiril spunea că „nu planta era considerată prin sine curățitoare, ci Dumnezeu, în chip nevăzut curățea, izbăvea. Folosirea plantei era un act văzut prin care se împărtășea lucrarea nevăzută a Domnului”. În aceste cuvinte regăsim și cheia duhovnicească în care trebuie să privim folosirea busuiocului de la Bobotează: desi este present în orice cană sau vas pe care credincioșii îl aduc la biserică, nu el dă Aghiazmei puterea vindecătoare și sfințitoare, ci invocarea Harului Duhului Sfânt de către preot, Har care se pogoară și o face pe ea „izvor de nestricăciune” și „dar de sfinţenie”.

  • Se poate strica Aghiazma Mare?

Nu. Aghiazma Mare de la Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust ca şi când ar fi atunci scoasă din izvor.

Zilele trecute citisem într-un articol distribuit pe o rețea de socializare că „cercetătorii au descoperit mitul Aghiazmei Mari”. Autorul explica pe scurt, cu aer de superioritate, că în realitate electrolizii de argint din Crucea pe care preotul o scufundă în apă ar păstra Aghiazma proaspătă mereu, știindu-se că argintul este unul dintre acele metale care are proprietăţi sterilizante şi antiseptice, omorând bacteriile și microbii. Însă, omul credincios știe că nu compușii chimici sau soluțiile sterilizante l-au ajutat atunci când s-a aflat la vreme de încercare, ci Aghiazma, care nu se strică datorită prezenţei în ea a Harului lui Dumnezeu. Bunăoară, probabil mulți dintre dumneavoastră nu cunosc știrea de acum câțiva ani, care a făcut înconjurul lumii, legată de un vas de Aghiazmă păstrată perfect și nestricată, cu o vechime de 1300 de ani, descoperită în Georgia. Conform profesorului șef de expediție din cadrul Muzeului Național al Georgiei, Nodar Bakhtadze, vasul de aproape o tonă a fost descoperit în partea centrală a unei biserici distruse din orașul Kvareli (Kakheti) și și-a păstrat toate proprietățile sale originale, acest lucru fiind confirmat prin analizele de laborator.

Însă, în situațiile excepționale, în care Aghiasma a căpătat un miros neplăcut fie pricina sticlei sau a vasului din plastic în care a fost păstrată, fie din cauza firelor de busuioc lăsate în ea, și nu mai poate fi folosită, aceasta se varsă într-o apă curgătoare curata sau la rădăcina unui copac.



Share:

miercuri, 28 decembrie 2022

Poveste de Crăciun 2022

Cu purtarea de grijă și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am reușit să continuăm programul social filantropic și din acest an prilejuit de sărbătoarea Nașterii Domnului. Desigur, toate acestea nu ar fi fost posibile decât numai cu ajutorul unor oameni de suflet, prieteni ai parohiei noastre, care mereu ne sunt alături necondiționat și cu toată dragostea lor. 

Mulțumim pe această cale familiei Lițcanu Cristina și Dumitru pentru minunatele cărți despre Sfântul Luca al Crimeii ce au fost distribuite celor mai sârguincioși și râvnitori cititori ai parohiei noastre. Mulțumim deasemenea familie Rogoz Ioan și Camelia (Stylar Tailor SRL) pentru pachetele ajunse la cei mai mici creștini, dar și la cei mai nevoiași. Mulțumim bunei noastre prietene Vasilica Maria Carp pentru a fi reușit și în acest an să împlinim câteva scrisori pentru Moșu'.

Nu în ultimul rând mulțumesc tuturor parohienilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă mai ales în acestă perioadă când suntem chemați să conștientizăm iubirea milostvă a lui Dumnezeu. Să purtăm bucuria de a dărui și a iubi aproapele tot parcursul anului, fără a ne opri din faptele bune săvârșite necondiționat.

Vă mulțumesc pentru că am reușit împreună să împărțim peste 200 de pachete și să aducem măcar un zâmbet și celui ce are mai puțin decât noi!

Las în semn de mărturie a bucuriei câteva crâmpeie. Nu am reușit să le documentez pe toate și nici nu îmi doresc aceasta. Mai important este să ni le documenteze Bunul Dumnezeu în cartea faptelor bune! 





































































Share:

Etichete

1 decembrie (2) 1 iunie (4) 1 Martie (1) 19 februarie (1) 2% (1) 2019 (2) 24 ianuarie (1) 3.5% (1) 7 Ianuarie (1) 8 martie (5) Acatist (1) Acatiste (5) Acoperământul Maicii Domnului (1) acoperăminte (1) Activități (5) administrativ-gospodăresc (21) Adormirea Maicii Domnului (1) altar de vară (2) amintiri din parohie (1) aniversări (4) Anul bisericesc (1) Anul Nou (2) Anunțuri importante (6) Articol (12) biserica veche (1) Bobotează (6) Botez (2) Canonul cel Mare (15) casă praznicală (2) căsuță centrală (1) centrală termică (1) Chicerea (2) Cleopa Ilie (7) clevetire (1) clopotniță (3) comitetul parohial (1) constantin brâncuși (1) coronavirus (1) Craciun (1) crăciun (3) cununie (2) cununie de argint (1) cuvânt de învățătură (49) Cuviosul Siluan Athonitul (1) Denia Acatistului Buneivestiri (1) Denia celor 12 Evanghelii (1) Denia Prohodului (1) Denie (5) despre păcatul înjurăturii (1) despre post (1) despre rugăciune (1) diplomă (1) Diplomă de excelență (1) Diverse (1) Duminca 1 după Rusalii (2) Duminca a 5-a după Paști (1) Duminica 11 după Rusalii (1) Duminica 16 după Rusalii (1) Duminica 18 după Rusaii (2) Duminica 19 după Rusalii (1) Duminica 20 după Rusalii (2) Duminica 21 după Rusalii (2) Duminica 25 după Rusalii (1) Duminica 26 după Rusalii (2) duminica 27 după Rusalii (2) Duminica 28 dupa Rusalii (2) Duminica 29 dupa Rusalii (1) Duminica 30 după Rusalii (1) duminica 33 după rusalii (1) Duminica 34 după Rusalii (2) Duminica a 10-a după Rusalii (2) Duminica a 11-a după Rusalii (1) Duminica a 2-a din Post (1) Duminica a 2-a după Paști (2) Duminica a 3-a din Post (1) Duminica a 3-a după Paști (1) duminica a 3-a după Rusalii (2) Duminica a 4-a după Pasti (1) Duminica a 4-a după Rusalii (2) Duminica a 5-a după Paști (1) duminica a 6-a după Rusalii (1) Duminica a 7-a după Rusalii (2) Duminica a 8-a după Rusalii (1) Duminica a 9-a după Rusalii (1) Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (2) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (1) Duminica după Nașterea Domnului (1) Duminica Floriilor (3) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (1) Duminica Înfricoșatei Judecăți (1) Duminica Sfintei Cruci (2) Duminica Sfintei Maria Egipteanca (1) duminică 22 după Rusalii (1) epidemie (1) felicitări (1) fii aproapele aproapelui tău (3) firidă (1) fiul risipitor (3) Hram (10) iarna (1) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (2) Invierea a doua (1) Ioan Gură de Aur (2) Ioanichie Bălan (4) Iordan (1) IPS Ioachim (4) IQ (1) Ispasul (1) istoric (2) Izvorul Tămăduirii (2) îmbunătățiri (3) împodobirea bradului (3) împrospătare pictură (1) în mijlocul familiei chicirene (5) Înalțarea Sfintei Cruci (1) Înălțarea Domnului (1) Înălțarea Sfintei Cruci (2) Înmormântări (7) Învierea (2) ÎPS Ioachim (6) Jean-Claude Larchet (1) jertfă (1) Joia Mare (2) Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (2) Liturgic (23) lumânărar (1) Lumina Sfântă (2) Maica Domnului (4) Maica Domnului Gradinăreasa (1) Mensa (1) Mica Unire (1) microfoane (1) Milostenia (1) mixer (1) Moancă Maria (1) mochetă (1) Moș Crăciun (5) moșii de iarnă (1) Moșii de toamna (1) Moșii de vară (2) Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului (1) Nasterea Domnului (1) Nasterea Maicii Domnului (1) Nașterea Domnului (6) Nașterea Maicii Domnului (3) Nicolae Steinhardt (1) onomastica (11) Paraclisul Maicii Domnului (1) paratrăsnet (1) parchet (1) pastoral-misionar (44) Pastorala Craciun (1) Păcatul bârfei (1) pelerinaj (1) PF Daniel (1) Pichet PSI (1) Pilda datornicului nemilostiv (1) Pilda Semănătorului (1) Pilde creștine (3) poezii (1) postament Sf. Cruce (1) Postul Crăciunului (3) Postul Mare (41) Postul Sfintilor Apostoli (1) Pr. Cârlescu (1) Pr. Ionescu Constantin (1) Pr. Ionuț Grecu (5) Pr. Roșu Tiberiu (2) Precista Mică (1) primavara (1) primavra (1) Program liturgic (14) rugăciune pentru copilul bolnav (1) rugăciuni (11) rugăciunile de seară (1) s-a întâmplat în 2014 (15) s-a întâmplat în 2015 (6) s-a întâmplat în 2016 (9) Săptămâna Patimilor (8) Sâmbăta lui Lazăr (2) sânziene (1) Schimbarea la Față (1) Scrisoare pastorală (1) sf dosoftei (1) Sf Împărtășanie (3) Sf Paisie Velicikovski (1) Sf Vasile cel Mare (3) Sf. Altar (2) Sf. Antim Ivireanu (1) Sf. Antipa de la Calapodești (1) Sf. Ap. Andrei (4) Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (3) Sf. Evanghelie (58) Sf. Ioan Botezătorul (4) Sf. Ioan Gură de Aur (1) Sf. Luca al Crimeei (1) Sf. M. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Maria (1) Sf. Maria Egipteanca (1) Sf. Masă (1) Sf. Maslu (3) Sf. Nicolae (1) Sf. Nicolae Velimirovici (1) Sf. Paști (3) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Spiridon (1) Sf. Ștefan Întâiul Mucenic (1) Sf. Teofan Zăvorâtul (1) Sfantul Maslu (1) Sfânta Cuvioasă Parascheva (1) Sfântul Andrei Criteanul (1) Sfântul Gheorghe Pelerinul (1) Sfântul Ilie Tesviteanul (3) Sfântul Ioan Botezătorul (3) Sfântul Nicolae (2) Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1) Sfintii Trei Ierarhi (1) Sfinții Brâncoveni (1) Sfinții Trei Ierarhi (3) sfințire (1) sinaxă (1) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (1) social-filantropic (15) Stănița (5) stică icoane (1) Ștefan cel Mare (1) Știați că (3) știri (7) Tanti Natalea (1) Tatăl Nostru (1) tineri (8) Triodul (2) Vecernie (1) vindecarea lunaticului (1) Vovidenia (1) zile de naștere (29) Ziua drapelului (2) Ziua Eroilor (4) ziua națională (1) ziua națională a României (1)