Se afișează postările cu eticheta Pr. Ionuț Grecu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pr. Ionuț Grecu. Afișați toate postările

luni, 24 august 2020

Comuniune dincolo de moarte

Adesea rămân uimit de modul în care Dumnezeu lucrează și ne dă anumite lecții sau ne confirmă anumite gânduri și/sau intuiții. Să povestesc o întâmplare pentru a oferi puțin context, astfel putând fi înțeles mai bine. În primul rând, pentru cei ce mă cunosc cât de cât, sunt unul dintre acei slujitori, ca marea majoritate dealtfel, pentru care nu contează dacă primesc prosop la înmormântare sau dacă plec cu un colac în geantă ori ba. Acest aspect este total irelevant. De multe ori sunt întrebat: 
- Părinte, câte pomene să fac, că trebuie să-i fac mamei, tatălui, bunicii etc de „n” ani? Vă mărturisesc sincer că întrebarea asta mă blochează. Efectiv nu știu ce să răspund și mă gândesc că poate oi fi lipsit la cursul de colăcăraie funerară și tipicul pomenelor.
Mă adun și le răspund: 
-Minim ne trebuie un colăcel și o colivă de grâu. Restul ține doar de tradiție.
Apoi încep să le explic că esența slujbei de pomenire, a parastasului sau „panihidă” cum i se mai spune, stă în rugăciunea pe care preotul o rostește pentru dezlegarea de păcate. Nu are importanță dacă avem un colac sau doisprezece. Efectul este același. Importantă este slujba de pomenire în cadrul căreia preotul rostește rugăciunea „Dumnezeul duhurilor”. Același lucru este valabil și pentru slujba de înmormântare, praznice etc. Dar despre acest aspect, data viitoare.
Conștiința faptului că suntem în comuniune cu cei adormiți precede orice tradiție locală legată de număr de colaci, punți, prosoape etc. Și spun asta pentru că astăzi am trăit unul din cele mai profunde momente de rugăciune în care am săvârșit un parastas „ad hoc” de o trăire extraordinară fără a avea niciun colac, prosop sau orice altceva. 
Săvârșeam astăzi o pomenire și în timpul slujbei propriu zise observ pe cineva la mormântul unui prieten drag. Văd durerea. O simt și parcă de acolo o trăiesc și eu în timpul slujbei de pomenire. Termin tot ce am de zis, veșnica pomenire, Dumnezeu să-i ierte. Plec. Mă îndrept spre mormânt. Nici nu mai sunt necesare vorbe. Orice e de prisos. Se simte durerea despărțirii, dar cu toate acestea simțim că suntem în comuniune. Ne privește din Rai. Cunoscând îndeaproape persoana refuz să cred contrariul.
Zic:
- Hai să ne rugăm.
Și începem. Spunem Tatăl nostru, Dumnezeul duhurilor zic eu și apoi stăm fără a zice nimic, dar cumva această slujbă de pomenire a avut ceva aparte. O profunzime pe care nu am trăit-o de mult timp, deși paradoxal nu am avut nici colac, nici colivă, nici apaos, nici nu a fost programată. Iată lucrarea lui Dumnezeu care ne arată cât se poate de clar că suntem într-o permanentă comuniune: cei vii cu cei adormiți.
La final, după ce am stat de vorbă, am simțim pacea lui Dumnezeu. Suntem mai liniștiți. Nu a murit, ci doarme.



Share:

duminică, 10 martie 2019

Vremea renunțării la sine și a împăcării

Ev. Matei 6, 14-21

„Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”

În această zi, a lăsatului de sec de brânză, redescoperim una din virtuțile capitale fără de care Raiul devine inaccesibil. Cuvântul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie de astăzi ne obligă la o analiză sinceră și onestă a propriei ființe și conștiințe. Înainte de păși pe calea postului de mâncare, iată că Hristos ne arată că prima etapă este cea a iertării, a împăcării. Iertarea dumnezeiască se revarsă asupra omului care a făcut deja pasul spre smerenie sinceră și renunțare de sine. Implicațiile sunt nenumărate, dar mai întâi de toate gândul nostru pleacă la starea de jertfă de sine pe care iertarea o implică. Capacitatea aceasta de renunțare la sine apare prima, înaintea prescripțiilor despre post pe care Domnul nostru Iisus Hristos le oferă în Sfânta Evanghelia din această Duminică. Până ajungem la post, ni se cere jertfă de sine, smerenie, înfrânarea gândurilor de mândrie, toate acestea sub umbrela iertării. Abia ajunși în această stare, putem să considerăm postul de bucate ca fiind complet și adevărat.

Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău. - Sfântul Ioan Gură de Aur
Astfel începem a ne aduna comoară în cer, atunci când luptăm cu gândurile, patimile, ispitele și reușim a ne îmbogăți cu virtuțile creștine. Numai atunci avem nădejdea că agoniseala noastră este una cerească, unde „nici molia, nici rugina nu le strică și furii nu le sapă și nu le fură”.
Dacă inima noastră va fi plină de virtuți, de starea adevărată de renunțare la sine, smerenie, nădejde, dragoste creștinească și credință, abia atunci inima noastră va fi a lui Dumnezeu.

Sinceritatea în iubire, smerenie în relaţiile cu semenii, sârguinţă multă pentru bine, duh fierbinte în credinţă, slujire lui Dumnezeu, nu idolilor sau duhurilor rele, nădejde cu bucurie, răbdare în suferinţă, rugăciune stăruitoare, ospitalitate faţă de străini, toate aceste virtuţi sunt roade şi lumini ale înnoirii vieţii din şcoala postului adevărat unit cu rugăciunea şi fapta bună.  - Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 
Iertați fraților și Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvinteze!
Share:

joi, 21 februarie 2019

Unitatea, încotro?


În fața unei imense foi albe, digitale, încerc a-mi ordona gândurile asupra unui subiect pe care mi l-am promis mie însumi să-l aștern într-o manieră inteligibilă de ceva vreme. Mă surprind adesea meditând la semnificația anului ce tocmai s-a încheiat mai ales pentru că a reprezentat un an simbol pentru toți cei care ne identificam cu „a fi român” și parcă simt că a trecut mult prea ușor și fără a-i da importanța cuvenită. Responsabilitatea de a fi „român” are numeroase implicații chiar dacă mulți poate nu vor fi întru totul de acord cu mine, dar cu toate acestea nu putem nega un singur fapt: a fi român înseamnă a avea un dram de recunoștință față de înaintașii noștri, a celor ce și-au adus aportul pentru ca noi astăzi să fim liberi și demni. Nația funcționează fundamental asemenea unei familii, iar dacă membrii acesteia nu își aduc aportul pentru unitate, clar că celula va fi disfuncțională. Principiul unității funcționale se regăsește peste tot în jurul nostru, de la microorganisme la ființele cele evoluate: mamifere, păsări și în final la om. 

Omul a reușit să supraviețuiască de-a lungul mileniile urmând principiul unității, asigurându-și perpetuarea speciei până în zilele de astăzi. Urmând această regulă orice națiune va dăinui, pe când reversul îi asigură dizolvarea. Tocmai pornind de la această premisă consider că pe undeva poate cea mai mare amenințare de astăzi a societății contemporane îl reprezintă zdruncinarea acestui mod de a fi, al unității naționale. 

Privind în jur remarc cu durere sinceră și onestă lipsa unei unități reale și înființarea de tabere menite să mențină focul mocnit al dezbinării. Generațiile sunt învrăjbite, oamenii între ei sunt cultivați cu sămânța învrăjbirii. Motivul poate fi de la cel mai banal până la ample teorii ale conspirației sau pur și simplu poate am uitat să ne oprim din vâltoarea contemporaneității, să facem o pauză și să privim trecutul învățând ce înseamnă unitatea. 

Deși trăim în vreme de pace și nu avem motive de conflict, paradoxal suntem mult mai dezbinați decât acum o sută de ani, în vreme de război. Cum de este posibil? Care este cauza? Nu caut să ofer răspunsuri, ci doar să las gând de meditație celor ce își pun aceste întrebări. Răspunsul l-am descoperit în urmă cu ceva timp la finele unui drum pe care l-am parcurs de vreo câteva ori pentru a-mi aminti de fiecare dată că darul cel mai de preț al nației noastre l-am primit cu un preț enorm, nu în bani, sau alte valori materiale ci plătit cu preț de sânge omenesc. 

În periplul anamnetic am plecat, asemeni unui pelerinaj, spre căutarea rădăcinilor, a locului unde românii au fost mai uniți ca niciodată, în locul unde poezia unui soldat a rămas în urmă ca un ecou în toate tranșeele Primului Război Mondial : 

„Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!“ 

Pe drumul ce duce spre „Cota 798”, deja se simte ruptura de nivel despre care vorbea Eliade, intrăm într-un alt timp și parcă parcurgem un adevărat drum inițiatic. Ne aruncăm într-un abis fără a ști exact ce vom găsi acolo oricât de informați am fi. Dealul Coșna reprezintă ultima redută a înaintării germane către Moldova, așa cum l-au numit nemții. În acest loc Divizia 17 infanterie germană a fost trimisă să zdrobească armata română, apoi să traverseze Dealul Coșna, dar și aici s-a strigat cu multă tărie de către armata română: „pe aici nu se trece!”. Curajul și sentimentul unității este de nedescris și aproape de neimaginat! Înfăptuirea unui ideal al unității trebuia realizat cu orice preț, chiar și al vieții. Ajunși la poalele sale, începem urcușul. Peisajul de neimaginat ți se pare rupt dintr-o altă lume. Frumusețea cadrului natural a acoperit jertfa de acum 100 ani, dar cicatricile se mai văd și acum în sol. Drumul inițiatic ne călăuzește mai întâi către primul popas: o cruce de piatră în memoria eroului legendar al Primului Război Mondial, grenadier Constantin Mușat, care s-a întors pe front deși își pierduse deja un braț. Nu după mult timp, întors în luptă, acesta își pierde viața chiar la baza dealului Coșna în data de 13 august 1917. Simți deja fiorul și te faci mic în fața jertfei. Liniștea e mormântală acum, doar briza unui vânt aduce șoapte... Șoaptele unor strigăte mute ale soldaților care încercau să aducă trupul agonizând al sergentului grănicer devenit erou legendar, Constantin Mușat. Moment de reculegere. Urcăm spre vârful dealului. Aici priveliștea îți taie respirația și imediat înțelegi importanța strategică a locului. Al doilea popas. O a doua Sfântă Cruce din piatră în memoria celor ce au obținut una dintre cele mai importante victorii pentru unitatea de neam: o parte a brigăzii a 14-a din divizia a VII-a, divizia de cavalerie, două batalioane din brigada de grăniceri și alte două din regimentul 22. Victoria a însemnat o izbândă a puterii de rezistență a soldatului român. Aici s-a zădărnicit înaintarea forțelor inamice și asigurarea libertății Moldovei, aceasta fiind salvată de catastrofa invaziei și implicit a ocupației inamice. Pierderile totale ale românilor de la Oituz de ridică la aproximativ 14.000 de oameni. 
Monument închinat în cinstea eroilor

Începem cercetarea. Explorăm zona la pas. Imediat găsim tranșeele în stilul zig-zag caracteristic, vizibile și astăzi foarte bine. Zeci de metri de tranșee poziționate extraordinar din punct de vedere strategic. Punctul nu putea fi cucerit cu ușurință, iar tactica militară a fost genială. Realizăm imediat că nici tranșeele nu te puteau păzi atât de bine în fața ofensivei. Puțin mai departe, în pădure, se văd gropi imense ale proiectilelor explodate. Una, două, trei, nouă.. Deja le pierdem șirul. Bile de șrapnel peste tot. Vârfuri de cartușe. Unele din ele au purtat atingerea despotei fecioare din lumea neființei îndreptate către vreun soldat. Timpul nu a șters toate mărturiile nici după 100 ani. Solul plin de schije metalice povestește atrocitatea, dar și curajul soldatului român de a fi stat să țină piept unei redute menite de a ne îngenunchea. Dar nu a fost să fie! Curajul și sentimentul unității au prevalat oricărei încercări inamice. 

Gaură de obuz
Final de zi. Nu poți să termini călătoria fără să fii transformat ființial, fără să conștientizezi că suntem liberi, demni și ne putem numi români tocmai datorită unității acestor oameni față de care ne plecăm genunchii și inimile în semn de recunoștință. Aducem înapoi acasă o frântură de poveste reală spre a fi expusă în vitrinele „Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului” din Roman. Exemplul unității în vreme de răstriște trebuie să dăinuie mai departe, fără a pierde niciun dram din el. Avem un neam, o țară și suntem astăzi aici datorită faptului că înaintașii noștri de acum 100 ani au știut ce înseamnă unitate. 
Tranșee

Articol scris de Pr. Ionuț Grecu, publicat în Revista MENTOR, publicația oficială a organizației Mensa România, Ianuarie-Februarie, Nr 1/2019







Share:

marți, 18 decembrie 2018

Nașterea Domnului. Masa bogată. Suflet îmbelșugat?


Icoana Nașterii Domnului
Afară ninge liniștit, zăpada se așterne și în casele noastre începe forfota și zumzetul pregătirilor pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Gospodinele își încep lucrul lor, pornindu-se a trebălui harnice, albinuțele de iarnă. Spală, calcă, aranjează, iar în curând se apropie poate cea mai dificilă perioadă a postului celui pofticios, când casele noastre se vor umple de miresme care mai de care mai îmbietoare. Românul este om gospodar și gurmand pe măsură, respectând întocmai versul plugușorului: „Să vă fie casa, casă/ Să vă fie masa, masă”.

Finalul postului Crăciunului este unul plin de contraste și de o încărcătură duhovnicească aparte căutând îndeaproape la esența semnificației sale. Pornind de la semnificația propriu-zisă a postului, descoperim că avem mai multe clasificări în funcție de durată și asprime. Astfel, conform Învățăturilor de Credință Ortodoxă, după asprimea lui avem patru feluri de post:
  • ajunarea desăvârșită sau cum este cunoscut, postul negru, când nu se mănâncă și nu se bea nimic
  • postul aspru sau uscat, când se consumă numai spre seară mâncăruri uscate, cum ar fi pâine, fructe uscate, semințe și se bea apă
  • postul obișnuit sau comun, se consumă doar mâncăruri de post, evitându-se cele de origine animală (carne, pește, brânză, lapte, ouă etc.) și chiar uleiul și vinul
  • postul ușor, atunci când există dezlegare la pește, vin și ulei
După lungimea lui, avem două tipuri:
  • de o zi (ex: miercurea, vinerea)
  • de mai multe zile (ex: Postul Paștelui, a Crăciunului etc) 
Postul Crăciunului sau al Nașterii Domnului este un post obișnuit în care avem și dezlegări la pește în anumite zile rânduite de Biserică. Gândindu-ne la definiția postului și anume „înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de la unele, de asemenea și de băuturi și toate cele lumești și de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu dar și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu.” (Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe, partea a III-a, Răspuns la întrebarea VII, traducere de Alexandru Elian, EIBMBOR, București, 1981, p. 144), descoperim ușor scopul postului: el este un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului, de întărire a voinței, o formă de pocăință și o faptă de virtute. Până la urmă creștinul renunță de bună voie la ceva ce ne este îngăduit, din dorința izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu. Iar dacă omul nu poate renunța la cele mici, educându-și voința, cum va putea oare să se oprească de la tentațiile mari? Numa o voință educată prin exercițiu poate fi destul de puternică pentru a se opri de la tentațiile mai mari. De aceea postul se poate desprinde încă de vârste mici, educându-se din timp voința tânărului pentru a o forma în a putea spune NU sau STOP. 

Postul este recomandat încă din Vechiul Testament, ba chiar îl impune: „Nu fi nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț, mulți au pierit, iar cel înfrânat își va înmulți viața” (Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 37, 32-34). În Noul Testament, vedem cum Mântuitorul a postit patruzeci de zile înainte de a începe activitatea publică. Tot Mântuitorul ne învață cum să postim când spune: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală” (Matei 6, 16-18). În alte instanțe ne arată că diavolul nu poate fi izgonit decât numai cu post și cu rugăciune când spune că „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17,21; Marcu 9,29). Sfinții Apostoli posteau și ei și ucenicii lor, așa cum găsim mărturii în Sfânta Scriptură: „Și pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiți-mi pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrul la care I-am chemat. Atunci, postind și rugându-se, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece” (Fapte 13, 2-3). Sfântul Ioan Gură de Aur spune, de asemenea, cu privire la post: „Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și îl ușurează” (Omilia a X-a la cartea Facerii, cap.I).

După ce ne-am reamintit în linii mari câteva aspecte referitoare la post, spuneam mai devreme că ne apropiem de o perioadă a contrastelor. Zic aceasta deoarece, deși în mod paradoxal finalul postului în care ne aflăm necesită o pregătire aparte, ispitele culinare sunt la tot pasul, iar purcelul îngrășat așteaptă cu o sumbră premoniție finalul său implacabil. Jertfa presupune lupta cu ispitele, iar lupta este mai mare pe măsură ce ne apropiem de Ajunul Crăciunului, ziua apogeului renunțărilor la poftele lumești. Săracele gospodine, istovite! În toate activitățile lor culinare, ele închipuie parcă un alt mag pregătind cu sfințenie, an de an hăinuța pruncului Iisus. „Mama pregătește scutece din pâine”  spune un vers din colindul „Cânt de seară” scris de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Iată și semnificația „Turtelor de Crăciun”, când în ziua Ajunului, după ce am ținut post aspru, după putință, le mâncăm cu drag și dor! Acele turte cu nucă, miere sau julfă, nu simbolizează altceva decât scutecelele Pruncului născut în iesle. 

Așadar, să nu renunțăm pe ultima sută de metri la jertfa noastră, indiferent de ispită, iar dacă nu am început-o deja, să o facem și în cel din urmă ceas pentru a ne lua plata noastră cea bună! „Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutați, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit” (Triod, 1986, p.112). Să ascultăm, deci, sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur care ne îndeamnă: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... Gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase” (Sf. Ioan Gură de Aur, Ad populum antiocheum, Cuv. 3, Migne, P.G., XLIX, col. 53).

Să vă fie casa, casă și să vă fie masa, masă, dar cu multă cumpătare și gânduri la cel ce nu are! 

Post binecuvântat în continuare!
Share:

luni, 17 decembrie 2018

Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului

Unul din proiectele importante pentru urbea Mușatină în An Centenar, Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului, a fost binecuvântat astăzi de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului în prezența oficialităților locale și județene. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am reușit să aducem și noi aportul, cât de mic, pentru înfăptuirea acestui reper cultural al orașului Roman în an omagial față de cei ce au udat pământul românesc cu propriul sânge spre realizarea Marii Uniri.
Alături de PC Părinte Tiberiu Roșu am expus în vitrina „Frontului Românesc” colecția „Pr. Ionuț Grecu și Pr. Tiberiu Roșu” alcătuită din exemple de obuze, bile șrapnel, tuburi și vârfuri de cartușe, nasturi militari și o plăcută de identificare de soldat, descoperite în urma cercetărilor efectuate pe linia de front românesc în Primul Război Mondial. Deși omagiul nostru este unul mic, reprezintă anamneza istoriei zbuciumate a poporului nostru, o mărturie a unui crâmpei de istorie ce oferă o fereastră spre trecut, pentru a nu uita jertfa fără de care nu ne-am fi putut bucura astăzi de libertate, unitate și demnitate.
Mulțumim Părintelui Director Ionuț Alexandru Amărinii pentru bucuria de a ne fi cooptat în echipa de implementare a concepției grafice ce ilustrează povestea Anului Centenarului și a instituției Seminarului „Sf. Gheorghe”, astăzi „Episcop Melchisedec”, desfășurată în ilustrațiile grafice din interiorul Muzeului Centenarului.
Mulțumim totodată Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru încrederea acordată și șansa de a contribui la înfăptuirea acestui proiect devenit reper pentru orașul nostru, Roman!

  



  


 



  

 


  

  

  

  

  

 




Share:

Etichete

1 decembrie (2) 1 iunie (4) 1 Martie (1) 19 februarie (1) 2% (1) 2019 (2) 24 ianuarie (1) 3.5% (1) 7 Ianuarie (1) 8 martie (5) Acatist (1) Acatiste (5) Acoperământul Maicii Domnului (1) acoperăminte (1) Activități (5) administrativ-gospodăresc (21) Adormirea Maicii Domnului (1) altar de vară (2) amintiri din parohie (1) aniversări (4) Anul bisericesc (1) Anul Nou (2) Anunțuri importante (6) Articol (12) biserica veche (1) Bobotează (6) Botez (2) Canonul cel Mare (15) casă praznicală (2) căsuță centrală (1) centrală termică (1) Chicerea (2) Cleopa Ilie (7) clevetire (1) clopotniță (3) comitetul parohial (1) constantin brâncuși (1) coronavirus (1) Craciun (1) crăciun (3) cununie (2) cununie de argint (1) cuvânt de învățătură (49) Cuviosul Siluan Athonitul (1) Denia Acatistului Buneivestiri (1) Denia celor 12 Evanghelii (1) Denia Prohodului (1) Denie (5) despre păcatul înjurăturii (1) despre post (1) despre rugăciune (1) diplomă (1) Diplomă de excelență (1) Diverse (1) Duminca 1 după Rusalii (2) Duminca a 5-a după Paști (1) Duminica 11 după Rusalii (1) Duminica 16 după Rusalii (1) Duminica 18 după Rusaii (2) Duminica 19 după Rusalii (1) Duminica 20 după Rusalii (2) Duminica 21 după Rusalii (2) Duminica 25 după Rusalii (1) Duminica 26 după Rusalii (2) duminica 27 după Rusalii (2) Duminica 28 dupa Rusalii (2) Duminica 29 dupa Rusalii (1) Duminica 30 după Rusalii (1) duminica 33 după rusalii (1) Duminica 34 după Rusalii (2) Duminica a 10-a după Rusalii (2) Duminica a 11-a după Rusalii (1) Duminica a 2-a din Post (1) Duminica a 2-a după Paști (2) Duminica a 3-a din Post (1) Duminica a 3-a după Paști (1) duminica a 3-a după Rusalii (2) Duminica a 4-a după Pasti (1) Duminica a 4-a după Rusalii (2) Duminica a 5-a după Paști (1) duminica a 6-a după Rusalii (1) Duminica a 7-a după Rusalii (2) Duminica a 8-a după Rusalii (1) Duminica a 9-a după Rusalii (1) Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (2) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (1) Duminica după Nașterea Domnului (1) Duminica Floriilor (3) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (1) Duminica Înfricoșatei Judecăți (1) Duminica Sfintei Cruci (2) Duminica Sfintei Maria Egipteanca (1) duminică 22 după Rusalii (1) epidemie (1) felicitări (1) fii aproapele aproapelui tău (3) firidă (1) fiul risipitor (3) Hram (10) iarna (1) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (2) Invierea a doua (1) Ioan Gură de Aur (2) Ioanichie Bălan (4) Iordan (1) IPS Ioachim (4) IQ (1) Ispasul (1) istoric (2) Izvorul Tămăduirii (2) îmbunătățiri (3) împodobirea bradului (3) împrospătare pictură (1) în mijlocul familiei chicirene (5) Înalțarea Sfintei Cruci (1) Înălțarea Domnului (1) Înălțarea Sfintei Cruci (2) Înmormântări (7) Învierea (2) ÎPS Ioachim (6) Jean-Claude Larchet (1) jertfă (1) Joia Mare (2) Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (2) Liturgic (23) lumânărar (1) Lumina Sfântă (2) Maica Domnului (4) Maica Domnului Gradinăreasa (1) Mensa (1) Mica Unire (1) microfoane (1) Milostenia (1) mixer (1) Moancă Maria (1) mochetă (1) Moș Crăciun (5) moșii de iarnă (1) Moșii de toamna (1) Moșii de vară (2) Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului (1) Nasterea Domnului (1) Nasterea Maicii Domnului (1) Nașterea Domnului (6) Nașterea Maicii Domnului (3) Nicolae Steinhardt (1) onomastica (11) Paraclisul Maicii Domnului (1) paratrăsnet (1) parchet (1) pastoral-misionar (44) Pastorala Craciun (1) Păcatul bârfei (1) pelerinaj (1) PF Daniel (1) Pichet PSI (1) Pilda datornicului nemilostiv (1) Pilda Semănătorului (1) Pilde creștine (3) poezii (1) postament Sf. Cruce (1) Postul Crăciunului (3) Postul Mare (41) Postul Sfintilor Apostoli (1) Pr. Cârlescu (1) Pr. Ionescu Constantin (1) Pr. Ionuț Grecu (5) Pr. Roșu Tiberiu (2) Precista Mică (1) primavara (1) primavra (1) Program liturgic (14) rugăciune pentru copilul bolnav (1) rugăciuni (11) rugăciunile de seară (1) s-a întâmplat în 2014 (15) s-a întâmplat în 2015 (6) s-a întâmplat în 2016 (9) Săptămâna Patimilor (8) Sâmbăta lui Lazăr (2) sânziene (1) Schimbarea la Față (1) Scrisoare pastorală (1) sf dosoftei (1) Sf Împărtășanie (3) Sf Paisie Velicikovski (1) Sf Vasile cel Mare (3) Sf. Altar (2) Sf. Antim Ivireanu (1) Sf. Antipa de la Calapodești (1) Sf. Ap. Andrei (4) Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (3) Sf. Evanghelie (58) Sf. Ioan Botezătorul (4) Sf. Ioan Gură de Aur (1) Sf. Luca al Crimeei (1) Sf. M. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Maria (1) Sf. Maria Egipteanca (1) Sf. Masă (1) Sf. Maslu (3) Sf. Nicolae (1) Sf. Nicolae Velimirovici (1) Sf. Paști (3) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Spiridon (1) Sf. Ștefan Întâiul Mucenic (1) Sf. Teofan Zăvorâtul (1) Sfantul Maslu (1) Sfânta Cuvioasă Parascheva (1) Sfântul Andrei Criteanul (1) Sfântul Gheorghe Pelerinul (1) Sfântul Ilie Tesviteanul (3) Sfântul Ioan Botezătorul (3) Sfântul Nicolae (2) Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1) Sfintii Trei Ierarhi (1) Sfinții Brâncoveni (1) Sfinții Trei Ierarhi (3) sfințire (1) sinaxă (1) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (1) social-filantropic (15) Stănița (5) stică icoane (1) Ștefan cel Mare (1) Știați că (3) știri (7) Tanti Natalea (1) Tatăl Nostru (1) tineri (8) Triodul (2) Vecernie (1) vindecarea lunaticului (1) Vovidenia (1) zile de naștere (29) Ziua drapelului (2) Ziua Eroilor (4) ziua națională (1) ziua națională a României (1)