Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am săvârșit Vecernia Mare Unită cu Litia, iar a doua zi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Sărbătoarea satului a însemnat prilej de mare bucurie pentru familia stăniceană. Am pătruns din timpul profan în timpul sfințit al lui Dumnezeu, biserica redevenind în conștiința celor prezenți axa hristică a lumii, o normalitate pe care doar în jurul lui Hristos, adunați câte doi sau trei, o putem găsi.
Mulțumim Înalpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim pentru grija permanentă pe care o are față de parohia noastră, mulțumi deasemeni părinților împreună slujitori pentru prezență și slujire, iar nu în ultimul rând mulțimum tuturor ostenitorilor care au făcut posibil ca aceată sărbătoare să poate fi organizată așa cum se cuvine.
Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Venerat pe scară largă, nu numai în Biserica Ortodoxă, ci și în majoritatea confesiunilor creștine, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al mai multor țări (cele mai notabile fiind Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale).
Conform tradiției, Sfântul Nicolae s-a născut în provincia Licia (Lichia) din sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în orașul Patara. A fost unicul fiu al unei familii foarte înstărite și evlavioase. Data nașterii sale nu este cunoscută.
Copil fiind, a dovedit hărnicie la învățătură și o viață virtuoasă, ceea ce a făcut ca el să crească duhovnicește și în înțelepciune creștină. Nu avea încă vârsta judecății, când el s-a deprins cu rugăciunea și înfrânarea, virtuți ce mai târziu i-au potolit patimile trupului și i-au ușurat desăvârșirea sufletului.
A rămas de timpuriu orfan de ambii părinți. Cel care avea să fie o fală a creștinătății, n-a făcut precum tânărul risipitor din Sfânta Evanghelie, ci, dimpotrivă, într-una din zile, a strâns în fața casei sale pe toți săracii și oropsiții din acel ținut și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, pe care el le socotea a fi deșertăciuni, și L-a urmat pe Domnul Iisus Hristos. În auzul evlaviosului Nicolae răsunau cuvintele Mântuitorului: "Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri" (Luca 18, 22). Și ca să se apropie și mai mult de Acesta, el s-a îndreptat spre Ţara Sfântă, dornic să calce pe drumurile sfințite de pașii Mântuitorului și ai ucenicilor Lui, astfel să se întărească și mai mult în credință.
Tânăr fiind, face mai multe pelerinaje în Palestina și Egipt. Nu se știe dacă a fost ales episcop în cetatea Mira, la cererea credincioșilor, care rămăseseră fără pastor, dar conform tradiției aceasta s-a întâmplat înainte de a fi închis, în timpul persecuțiilor lui Dioclețian; a fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Sfântul mai este cunoscut și ca apărător al Ortodoxiei împotriva arienilor. Conform tradiției, a fost prezent la Sinodul de la Niceea, deși numele său nu apare în documentele din acea perioadă. A trecut la Domnul pe 6 decembrie, cândva între anii 342 și 352.
Multe din detaliile cunoscute ale vieții lui apar abia în surse medievale. Sfântul Metodie, patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea a scris o Viață a Sfântului Nicolae în care notează că sfântul era cunoscut majorității creștinilor, astfel încât e posibil ca această scriere să se fi bazat pe tradiția orală și pe relatările care circulau la acea vreme. Metodie amintește că Sf. Nicolae a fost crescut după cuviință de părinți binecredincioși și povestește cum Sfântul le-a înzestrat pe cele trei fiice ale unui cetățean din Patra care sărăcise, din moștenirea pe care o avea de la părinți.
Prăznuirea sa se făcea deja în vremea împăratului Iustinian, la două secole după moartea sa. După ce a apărut Viața lui, cea scrisă de Metodie, el a fost recunoscut și cinstit în întreaga Europă și mai ales în Italia. Când Mira a fost cucerită de sarazini în anul 1034, multe orașe italiene au început să plănuiască „salvarea” moaștelor sale. În anul 1087, forțe armate din Bari (Italia) au atacat Mira și au luat cu ei moaștele sfântului de la păstrătorii lor greci legitimi. Moaștele Sfântului au fost duse la Bari și așezate într-o biserică închinată Sfântului. Faima sa a crescut. Povestirea conform căreia sfântul salvase niște marinari din Marea Egee de la înec l-a consacrat ca sfânt ocrotitor al marinarilor. Popularitatea sa a crescut în așa măsură în Rusia încât aproape toate bisericile au un colț de rugăciune închinat sfântului Nicolae, și multe îl au pe Sfântul Nicolae ca al doilea ocrotitor (hram).
