Nu plângeți!

Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! (Luca 7, 13)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Îndoliată familie, întristată adunare, într-una din Sfintele Evanghelii Hristos se întâlnește cu un cortegiu funerar în fruntea căruia o mamă își conduce pe ultimul drum copilul propriu și îi rostește: nu plânge.

Să stăm puţin şi să ne gândim de ce suntem noi triști la moartea unui om apropiat? De ce plângem şi ni se pare că lumea se sfârșește în acel moment şi parcă am vrea şi noi să îl însoțim pe cel drag în moarte? În primul rând plângem pentru că ne despărțim de acea persoană dragă, apoi plângem pentru că nu înțelegem ce este moartea şi nu știm ce se va întâmpla cu noi când părăsim acest pământ.

Numai Dumnezeu cunoaște această taină, precum spune Psalmistul „că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 14+16). Cât de trecătoare este firea omului, un simplu vânt, o simplă adiere și nu mai suntem! De aceea şi Sf. Apostol Iacov exclamă „Căci ce este viața voastră? Abur, care se arată pentru puţină vreme şi apoi piere” (Iac. 4,14).

Vorbind despre durerea despărțirii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ce este de mirare când un om născut din părinți muritori merge pe calea firii sale, de la care nu se poate abate? Ceea ce este vechi nu este ceva neobișnuit; ceea ce se face în toate zilele, nu este ceva neauzit; ceea ce se întâmplă cu toţi, nu este o raritate. Dacă moșii şi strămoșii tăi au mers pe această cale a morții, dacă încă de la Adam toţi patriarhii şi proorocii au trebuit să se despartă de lumea aceasta, să se înalțe sufletul nostru dintru adâncul întristării.”

Mai aproape de zilele noastre mitropolitul Antim Ivireanul spunea „…să încetați întristarea şi părăsiți lacrimile…căci lacrimile şi întristările nu dau nici un folos morților, nici nu pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată din gropi. Să facem însă milostenie şi alte faceri de bine pentru ei, căci este plăcut înaintea lui Dumnezeu, şi li se face mare folos”.

Dintre toți, cel mai mult simte durerea despărțirii mama și apoi soțul ori soția și frații.  Dar cu toate acestea, repetăm îndemnul biblic al Mântuitorului rostit pentru mama îndurerată ce-și petrecea singurul copil spre groapă: Nu plânge! Acest „nu plânge” este și îndemnul nostru, astăzi, aici: Nu plânge, Ana, nu plânge Marius, nu plânge Alin. Nu mai plângeți ne-ar spune acum și Ralu dacă ar putea și ne-ar îmbrățișa pe toți într-un mare „group hug”.  Nu trebuie fim paralizați de gândul morții, căci moartea nu este decât o trecere, un prag, iar noi murim cu nădejdea Învierii. Raluca nu a murit, ci doarme. Se odihnește după o lungă luptă cu o cumplită boală pe care a purtat-o cu cea mai înaltă demnitate. A dus această grea cruce ce i-a măcinat într-una trupul cu un zâmbet permanent. Nu s-a plâns, nu a deznădăjduit. Și ori de câte ori vorbeam deborda de un optimism fantastic. A avut nevoie de multă terapie în lupta cu boala, dar de fapt ea a fost terapia noastră, un exemplu pentru toți de credință și nădejde în voia lui Dumnezeu.

Citeam recent o conversație pe care am purtat-o mai demult pe internet:

Ce faci, Ralu? Cum îți este?

Buna ziua

Sunt la clinica, aștept sa intru la radioterapie

Mă simt bine, Slava Domnului!

Le tolerez bine ședințele de radioterapie, iar chimioterapia e relativ ușoară

Mai am de stat pana pe 24-25 Octombrie aici...

Si apoi va fi operația, după 6-8 săptâmâni

Am perioada de așteptare între tratament si operație, organismul trebuie sa se refacă puţin

Bravo! Mă bucur că ești în grafic!!

Până atunci mai revii?

In Weekend pentru Ilinca.

Asta e lupta cea grea... dorul de ea

Restul le pot gestiona

Este toată terapia mea

Dar si când nu mai pot, tot mai pot un pic.

Cea mai bună terapie!!

Să știi că țin mustul la rece până termini cu toate!

Perfect!

Must sa fie!

Va rămâne totul un vis urât în urmă și pe urmă o să pictați și desenați cât vreți de mult!

Zici că e micuța Picasso

Doamne ajuta!

Nu te mai rețin, să nu te obosesc prea mult. Mă bucur că ne-am auzit! Ai grijă de tine! Noi îți suntem alături cu rugăciunile!!

Va mulțumesc tare mult!

Dumnezeu sa va dea sănătate si sa va binecuvânteze!

Te îmbrățișat! Multă, multă sănătate!

Va îmbrățișez cu toată dragostea!

Să mergem acasă la Chicerea, Raluca, acolo unde chemarea străbunilor tăi te așteaptă și chiar dacă nu vom mai bea paharul de must pe care ți l-am făgăduit, să mergem să te odihnești, dar nu triști ci purtând în suflet zâmbetul tău atât de senin cu care ne-ai molipsit pe toți. De acum ai trecut din mirida celor vii la mirida celor ce așteaptă Învierea, iar noi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să te fericească în cetele drepților totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!