Astăzi am avut bucuria împreună slujirii Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfințite alături de PC PR. Tiberiu Roșu, paroh al parohiei Precista Mică din Roman pentru care îi mulțumim și ne simțim onorați pentru găzduire și frățească conlucrare ce ne leagă din copilărie. A fost un moment deosebit ce ne-a ridicat sufletele spre Cer și ne-a transpus în Raiul Ceresc încercând pe măsura nevredniciei noastre de a dărui celor chemați Trupul și Sângele Domnului.
Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Slujbă specifică Postului Mare
În prezent Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârşi în zilele de peste săptămână (de luni până vineri) cu excepţia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.
Apariţia şi dezvoltarea acestei slujbe a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârşirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Această interdicţie vine să exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absenţă a Mirelui, specifică zilelor de rând din Postul Mare şi caracterul festiv şi luminos al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui Hristos în mijlocul Bisericii Sale.
Ritual de împărtăşire cu Sfintele Taine
Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor şi ţinta spre care năzuim ci este şi ajutorul divin pe care îl primim în nevoinţa noastră duhovnicească şi care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârşită în ziua cea neînserată a Împără ţiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtăşire şi în zilele de rând din Postul Mare.
Postul ascetic şi postul total
Postul mare este o perioadă de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Postul ascetic reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.
În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa. Atribuită Sfântului Grigore Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.
Împărtăşania de seară
Întreaga rânduială a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumuseţe se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianţa necesară întâlnirii şi împărtăşirii cu Hristos după o zi de pregătire şi aşteptare. Ca o concesie făcută celor care nu pot sau nu vor să ajuneze precum şi prin analogie cu Liturghiile propriu-zise, s-a răspândit destul de mult practica slujirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite dimineaţa.
Dar împărtăşirea de seară la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite după o zi de ajunare descoperă adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine, în totalitatea ei, ca pregătire şi aşteptare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovniceşti şi fizice din timpul zilei sunt luminate de aşteptarea primirii Trupului şi Sângelui Domnului, toate ocupaţiile obişnuite, gesturile, cuvintele, gândurile, capătă o importanţă deosebită în lumina viitoarei întâlniri cu Hristos. Timpul este resimţit în mod acut ca o aşteptare a lui Hristos. Ziua de ajunare încununată cu împărtăşirea de seară devine astfel o imagine a vieţii creştine ca pregătire şi aşteptare a „serii acestei lumi”. Bucuria şi slava acestei Împărăţii putem să o pregustăm încă de acum tocmai pentru a dori şi mai mult comuniunea harică desăvârşită cu Dumnezeu şi a putea duce la bun sfârşit „lupta cea bună” şi a deveni „biruitori asupra păcatului”.
