Primăvara, când întreaga natură renaște prevestind parcă însăși Învierea Domnului, cinstim femeia, această ființă binecuvântată de Dumnezeu cu slujirea vieții. Ca în fiecare an, parohia noastră a continuat tradiția de a împărți câte o ciocolată atât doamnelor, în semn de apreciere și prețuire, dar și domnilor ca simbol al dulcii primăveri. Programul se desfășoară finalul Sfintelor Liturghii de la început de martie în fiecare din cele două bisericii ale parohiei Stănița, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir” din Chicerea și „Sfântul Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și Sfântul Mare Proroc Ilie Tesvitenul” din Stănița.
Totodată am ales ca în ziua de 8 martie să săvârșim și Taina Sfântului Maslu pentru a ne ruga pentru toate mamele aflate în dificultate, bătrânii singuri, pentru cei bolnavi în spitale, azile, casele de bătrâni și de copii sau în propriile case. Participarea în număr mare a credincioșilor arată faptul că înțelegem ce înseamnă comuniune și iubire față de aproapele, dar și importanța curățirii de bolile sufletești și trupești.
Pe lângă acestea, vizitele pastorale sunt esențiale mai ales în această perioadă. Astfel toți bătrânii nedeplasabili, bolnavii și cei aflați în neputințe au fost mărturisiți, primind apoi, Sfânta Împărtășanie. Numărul acestora crește de la an la an, iar lista cuprinde în momentul de față 59 de persoane.
Continuăm în împreună rugăciune pe cărările Postului Mare cu Liturghia Darurilor săvârșită în ambele biserici ale parohiei noastre!
O primăvară binecuvântată!