A sosit momentul doar să ne mai oprim din vâltoarea fricii, a temerilor, suspiciunilor și a tot ce ne desparte și să ne rugăm. Să cerem bunului Dumnezeu să treacă încercările și ispitele vremurilor contemporane și să nu ne lase pradă dezbinării.
Pentru câteva ceasuri am ieșit împreună din timpul lumesc și am pășit în timpul sfințit al lui Dumnezeu. S-a produs cumva ruptura de nivel și din profanul timpurilor actuale ne-am refugiat spațiul sacru al rugăciunii întâlnindu-ne cu sfinții și simțind deplin Harul. Desfășurarea întregului eveniment a fost exemplară, privind cu nădejde la ceea ce ne unește în cuget și simțiri, axa vieții noastre: Hristos!
Mulțumim Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru binecuvântările transmise prin delegatul Centrului Eparhial, PC Andrei Ioniță, Exarh Cultural și pentru cuvintele pline de învățătură și trăire duhovnicească!
Mulțumim totodată ostenitorilor parohiei, care au împodobit biserica cu flori și s-au jertfit pentru noul set complet de veșminte liturgice de sărbătoare, începând de la Sfânta Masă și până la cele preoțești, dar și tuturor celor care au contribuit la organizarea sărbătorii familiei chicirene, arătând încă o dată că au înțeles sensul existenței: dragostea față de Hristos și Biserica Sa!
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala!
0 comments :
Trimiteți un comentariu