Acoperământul Maicii Domnului. Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28:

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Citește mai mult..

Duminica a 19-a după Rusalii. Predica de pe Munte - iubirea vrăjmașilor. Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 6, 31-36:

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.”

Citește mai mult..

Sfântul Antim Ivireanul. Viața și activitatea

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Țara Românească. A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Țării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716. Și-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 27 septembrie.

Viața

Sfântul Antim s-a născut în Iviria (de unde și numele de Ivireanul) - Georgia de astăzi - în 1650. A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.

În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).

Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți.

Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.

Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Țara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.

Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul au rămas și câteva manuscrise:

Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor... , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.

Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

Sf. Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din București – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

Canonizarea

La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.

Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca „an omagial al Sfântului Antim Ivireanul”, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea.[1] De origine georgiană, Antim Ivireanul este cel care a introdus prin tipăriturile sale, limba română în cultul Bisericii. PF Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a slujit, la 27 septembrie 2016, Sfânta Liturghie pe Dealul Patriarhiei împreună cu Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat în vizită în România pentru a participa la manifestările dedicate Sfântului Antim Ivireanul.

Scrieri

Dintre cărțile tipărite sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul, cele mai remarcabile sunt:

• Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă)
• Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigorie Decapolitul (1692, limba română)
• Evangheliarul greco–român (1693)
• Psaltirea (1694, limba română)
• Antologhionul (1697)
• Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699)
• Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, limba greacă),
• Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume)
• Evanghelia (1697)
• Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698)
• Carte sau lumină (1699)
• Învățături creștinești (1700)
• Floarea darurilor (1701)
• Noul Testament (1703)
• Tomul bucuriei, (1705, limba greacă)
• Liturghierul și Evhologhionul (1706)
• Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705, lucrare originală)
• Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710, lucrare originală)
• Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714, lucrare originală)
• Psaltirea (1710)
• Octoihul (1712)
• Liturghierul (1713)
• Evhologhionul (1713)
• Catavasierul (1714)

Sfântul Antim Ivireanul

Citește mai mult..

Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 - 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Ctitor, printre altele, al sfintei Mănăstiri Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”.

Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 8 iulie 2008. Prăznuirea lui se face pe data de 26 septembrie.

După unii istorici, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga, după alții, era fiul voievodului Basarab al IV-lea "cel Tânăr" (sau "Țepeluș"). El însuși s-a autodeclarat fiu natural al lui Basarab al IV-lea și al Neagăi din Hotărani, soția marelui vornic Pârvu Craiovescu[1]. Fapt cert este că a crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile greacă, latină și slavonă.

În 1504 s-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovici, Despina Doamna (sau Milița), cu care a avut șase copii: Ion, Petre și Anghelina (morți înainte de vreme), Teodosie, Ruxandra și Stana.

A ajuns la ranguri înalte în structurile statale ale Țării Românești. Astfel, este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 - 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 - 28 noiembrie 1511).

După ce a ajuns pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuând viziunea și obiectivele politice inițiate de Ştefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești[2]. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ştefan al IV-lea al Moldovei (Ştefăniță Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ştefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuși, Țara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.

A trecut la cele veșnice pe data de 15 septembrie 1521.

Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara Românească și din toate țările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a țesut legenda Meșterului Manole; acolo se odihnesc și resturile pământești ale voievodului.

La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească. Prăznuirea lui se face pe data de 26 septembrie.

Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”. Se pare că lucrarea a fost scrisă mai întâi în slavonă, apoi tradusă în românește, iar mai târziu și în grecește. Cea mai veche copie în limba română, atestată, datează din 1654.

Citește mai mult..

Viața este o carte

"Viaţa este complicată. Vrăjmaşul îi atacă cu putere pe cei care vor să se mântuiască, dar tainele, rugăciunea şi semnul crucii dărâmă toate uneltirile şi le transformă în nimic. Viaţa este o carte. Filele ei sunt evenimentele vieţii noastre... Nu există nimic în viaţa noastră care să nu fi avut importanţă, dar noi adesea nu înţelegem aceasta şi doar minţile iluminate de harul lui Dumnezeu pricep sensul fiecărui eveniment. În viaţă se întâmplă greşeli, adesea greu de îndreptat, şi numai Dumnezeu poate să le îndrepte."

(Stareţul Varsanufie de la Optina, Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina, Editura Doxologia, p. 280)

Citește mai mult..

Nădejdea că Domnul poate să împlinească orice, dacă va voi, este salvatoare și aduce pe om la limanul Raiului.

În „Duminica Pescuirii Minunate” am ascultat o Sfântă Evanghelie deosebită în care Mântuitorul oferă o lecție teribilă ucenicilor, auditoriului dar și nouă astăzi. Pe lângă învățăturile atât de evidente și arhicunoscute legate de acest miracol, Mântuitorul oferă una din cele mai subtile și profunde pilde cu putință atât ucenicilor cât și nu numai. După ce Domnul Hristos se urcă în corabie și vorbește mulțimilor însetate de cuvântul Său, poruncește lui Simon să lase mrejele și să pescuiască. Nicidecum nu oferă o lecție de pescuit, nici pe departe. Ne-am obișnuit până acum că în anumite situații gesturile, cuvintele, acțiunile au o semnificație profundă cu o învățătură aparte. Acest moment pune în dificultate balanța credință și rațiune: pe de o parte Simon cel rațional răspunde Învățătorului că au făcut deja acest lucru o noapte întreagă și nu au prins nimic, dar pe de altă parte se va face după cuvântul Mântuitorului și vor arunca mreaja încă o dată. 

Rațiunea și credința par a fi în primă fază conflictuale, opozante, dar cumva una prevalează asupra celeilalte și o suprimă într-un abandon total în voia Mântuitorului. Acum este momentul cheie al acțiunii și al pildei, tensiunea este maximă și parcă simțim cu toții momentul culminant. Oare vor prinde ceva, oare va da greș Învățătorul? Oare ascultarea și credința vor fi sau nu răsplătite? Nu ar fi dificil a ne imagina în locul pescarilor. Să fim onești! Câți din noi ar fi nădăjduit atât de mult de am fi fost în locul pescarilor? Ba chiar ne-am fi permis și o persiflare poate, sau o glumă. Iată că în cazul de față răbdarea se îmbină perfect cu nădejdea și credința nestrămutată în Domnul. 

Adesea omul îndură și rabdă și se poticnește la zorile zilei, înoată oceanul și se îneacă la mal, trece noaptea strajei și adoarme la zi. Lupta cu propriile limite presupune osteneală, o împingere la următorul nivel a limitelor credinței noastre din treaptă în treaptă într-un urcuș infinit. Dar tocmai această ducere mai departe a limitei credinței este pasul mântuitor al sufletelor noastre. Nu este suficient să rabzi o noapte, două, trei, fără să prinzi nimic, dacă folosim imaginea pericopei evanghelice, dacă în ultima secundă ai căzut în deznădejde. Nădejdea că Domnul poate să împlinească orice, dacă va voi, este salvatoare și aduce pe om la limanul Raiului. Important este ca pe tot acest drum să avem credința că totul se va face atunci când va fi de folos pentru noi. 

Hristos ne arată și de această dată că o credință fără de tăgadă, tare, puternică, poate birui orice obstacol și orice calcul rațional sau previziune, oricâtă certitudine și siguranță poate avea aceasta. Până la urmă, pescarii, în frunte cu Simon, aveau foarte bine trasate lucrurile: dacă o noapte întreagă nu au prins este imposibil ca peștii să mai fie prinși în timpul zilei. Un principiu pescăresc al acelor vremuri arată clar că șansele sunt practic nule. Dar chiar și așa Domnul arată că totul este cu putință celui care crede. Astfel că și noi dacă vom crede până la capăt, Dumnezeu va împlini după osteneala credinței noastre.

Citește mai mult..

Duminica a 18-a după Rusalii. Pescuirea minunată

Ev. Luca 5, 1-11:

„În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

Citește mai mult..

La mulți ani celei mai vârstnice persoane din Chicerea, tanti Elena Tiron!

Ziua de 13 septembrie este o zi deosebită pentru comunitatea Chicireană, întrucât sărbătorim ziua de naștere a celei mai vârstnice persoane din Chicerea, tanti Elena Tiron! De fiecare dată rămân impresionat de credința acestui suflet minunat, care deși și-a pierdut văzul trupesc, duhovnicește vede mai limpede decât muți dintre noi. De o nădejde de neclintit în Dumnezeu și de o răbdare fantastică, cu o credință care ar muta și munți, tanti Elena își sărbătorește 96 de ani cu zâmbetul pe buze și cu Hristos în suflet! 

La mulți, sănătoși și mântuitori ani, tanti Elena din partea întregii parohii!!

Citește mai mult..

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Luarea Crucii și urmarea lui Hristos. Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1:

„Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.”

Citește mai mult..

Înalțarea Sfintei Cruci. Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35:

„În vremea aceea s-au sfătuit arhiereii şi bătrânii poporului împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, şi L-au dus la Pilat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină! Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege şi, după Legea noastră, El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat niciun răspuns. Deci, Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea, cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre», iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, cam la ceasul al şaselea, iar Pilat a zis iudeilor: Iată, Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: la-L! la-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi, ducându-Şi Crucea, a ieşit la locul ce se cheamă «al Căpăţânii», care evreieşte se zice Golgota, unde L-au răstignit; şi împreună cu El au răstignit pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris o tăbliţă şi a pus-o deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor. Deci, mulţi dintre iudei au citit această tăbliţă, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris evreieşte, latineşte şi greceşte. Şi stăteau lângă Crucea Iui Iisus: Mama Sa şi sora Mamei Sale, Maria Iui Cleopa şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe Mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată, Mama ta! Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că acum toate s-au săvârşit, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe Cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci, au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu l-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și este adevărată mărturia lui.”

Citește mai mult..

Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.

Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

• aflarea Sfintei Cruci (de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare) pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326;
• readucerea lemnului Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius I, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

Începutul cultului public și oficial al Sfintei Cruci s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării lui Iisus (vestita Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem"). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena, mama lui Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părțile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de episcopul de Betleem și dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Mulțumim familiei Nastasă Vasile și Maria pentru jertfa împodobirii Sfintei Cruci, fie ca bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala! 

Citește mai mult..

Cuvânt către profesori, învățători și educatori

Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii, la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi, astfel, să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta înseamnă creştin.

Voi, educatorii, fără să vă daţi seama, transmiteţi în chip tainic copiilor neliniştea şi-i influenţaţi. Prin credinţă se risipeşte neliniştea. Ce spunem? „…şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Să răspundeţi la iubirea copiilor cu discernământ. Astfel, dacă vă iubesc, veţi putea să-i călăuziţi aproape de Hristos. Veţi deveni voi mijlocul. Iubirea voastră să fie adevărată. Să nu-i iubiţi omeneşte, precum fac de obicei părinţii; nu-i ajută asta. Iubire întru rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta într-adevăr foloseşte. Să vă rugaţi pentru fiecare copil pe care îl vedeţi, iar Dumnezeu va trimite harul Său şi-l va uni cu El. Înainte de a intra în clasă, şi mai ales în clasele mai dificile, să spuneţi rugăciunea „Doamne Iisuse…”.

Intrând, să îmbrăţişaţi cu privirea toţi copiii, să vă rugaţi şi apoi să vorbiţi, dăruindu-vă întregul vostru sine. Făcând această jertfă în Hristos, vă veţi bucura. Astfel, vă veţi sfinţi şi voi, şi copiii. Veţi trăi în iubirea lui Hristos şi în Biserică, fiindcă veţi deveni buni în lucrarea voastră.

„Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele”, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 340-341

Citește mai mult..

Pr. Ionescu Constantin - descrierea satului Chicerea și a capelei „Sf. Dumitru”

Istoricul capelei cu hramul „Sfântul Dumitru”, filiala Chicerea, comuna Stănița 

Pe o lungime de aproape 2 kilometri, pe șoseaua care leagă comuna Stănița de comuna Dagâța, cu casele presărate, umplând unele din adânciturile locului și îmbrăcând alte ridicături, formând astfel pâlcuri de case, ici mai îngrămădite una în alta, dincolo mai deșirate, de parcă ar fi un convoi dezorganizat, se întinde satul, care poartă numele de „Chicerea”. 

Locuitorii acestui sat sunt de origine din satele Stănița și Poienile Oancei, cu care se înrudesc în mare parte. Despre timpul cât s-au făcut cele dintâi așezări de case, nu se mai știe nimic, totuși se crede a avea o vechime de aproximativ 150 ani. 

Satul face parte din comuna Stănița, de care îl desparte o distanță de aproximativ 3 kilometri. 

Este filia parohie Stănița. 

În sat se află școală, unde frecventau copiii până în clasa a IV-a. 

Locuitorii, în număr de 135 de capi de familie se ocupă cu agricultura, fiind membri ai Cooperativei Agricole locale. 

Terenul, fiind în mare parte deluros, are mari porțiuni de livezi cu pomi fructiferi care au început a da rod. 

Până în anul 1940 credincioșii satului, care în unanimitate sunt ortodocși, frecventau mai întâi biserica din Stănița, iar mai pe urmă, biserica de la Piscu Rusului, care este la o distanță mai apropiată de Chicerea. 

Depărtarea prea mare a satului Chicerea de biserica din Piscu Rusului, cum și calea anevoioasă pe vremuri zlotoase toamna și iarna, a determinat pe credincioși să-și aibă în satul lor, cel puțin cimitirul pentru îngroparea morților. 

Astfel, începând cu anul 1930, s-a ajuns la înființarea cimitirului pe terenul cedat parte gratuit, parte cumpărat de unii credincioși de la stăpânii terenului. 

Principalul deținător al terenului de care depindea cedarea întregului teren era enoriașul Dumitrache Tiron, rămas ca un fel de ctitor care ca om bătrân, cu greutate în cuvânt, a convins pe toți stăpânitorii din acest punct să cedeze terenurile de care era nevoie. 

Îndată după aceasta s-a trecut la adunarea materialului lemnos de la săteni pentru încropirea unei clopotnițe. Până să se înceapă această construcție mică au trecut mulți ani, astfel că abia în anul 1940 s-a construit clopotnița pe furci de stejar și paiantă, ca un fel de casă țărănească, cu o singură cameră unde se adăposteau obiectele trebuincioase înmormântărilor, ca: felinare, prapuri, sfeșnice, etc., cu o turlă deasupra, unde s-a instalat un clopot. 

Acoperișul este din șindrilă. Meșterii lemnari au fost N. Leancă și I. Juverdeanu. Clopotul a fost donat de enoriașii Dumitru Giosanu cu soția Mărioara și C. C. Lițcanu cu șotia Elena. 

Ostenitorii mai deosebiți pentru construirea clopotniței au fost localnicii C. C. Tiron și Vasile Nastasă. 

După 1944 s-a început oficierea slujbelor de Utrenie în această încăpere, iar în 1948 s-au făcut aranjamentele respective prin lărgirea locașului de închinare al capelei și separarea Sfântului Altar, astfel încât să fie posibilă oficierea Sfintei Liturghii. La această lucrare au contribuit cu muncă manuală C. C. V. Tiron din Chicerea, Ioan Bezede, Dumitru Bezede și Pavel Lițcanu din Stănița și cu modesta contribuție bănească a tuturor enoriașilor din Chicerea. 

În noiembrie 1948, capela s-a sfințit de delegatul P.S. Episcop P.C. Părinte consilier I. Bucevschi. 

Capela are ca hram Sfântul Mucenic Dimitrie. 

În interior este văruită, catapeteasma este formată din câteva icoane vechi de la vechea biserică din Stănița. 

Este dotată cu cele trebuincioase cultului divin, dar nu mai corespunde spațiului trebuincios celor 135 capi de familie ai filiei, mai ales la sărbătorile mari, când se adună mulți credincioși. 

La această capelă se poate ajunge cu trenul de la Roman, pe linia Roman – Buhăiești, halta Piscu Rusului, de unde se merge cu piciorul prin pădure circa 2 kilometri. 

Paroh, 

Pr. Ionescu

Citește mai mult..

Bine ai venit în familia creștină, Crina Maria!

Moment deosebit pentru parohia noastră! Și când zic deosebit, chiar este: am avut bucuria de a creștina pe micuța Crina Maria! Da, un botez în parohia Chicerea! Momentul a fost unul extraordinar! Pe lângă emoțiile cuvenite, am trăit bucuria unui eveniment unic: primirea primelor Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie. Dintre acestea toate, primele două sunt unice și irepetabile, pe cânt Sfânta Împărtășanie, această unire taică cu Hristos se repetă ori de câte ori creștinul se mărturisește și primește dezlegare de la preotul duhovnic spre a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Felicitări nașilor Ioan și Alina Bârzu pentru responsabilitatea asumată de a deveni părinți duhovnicești ai tinerei creștine Crina Maria! Să fiți alături de finuță ori de câte ori va fi nevoie spre a vă putea duce la împlinire misiunea: creșterea unui vrednic vlăstar în Hristos! 

Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze și să dăruiască sănătate și mântuire Crinei Maria Buzdug! Deasemenea alese gânduri de bine părinților, Marian și Cristina Buzdug! Să vă aducă numai bucurii și împliniri!  

Citește mai mult..

La mulți, binecuvântați și mântuitori ani Mariilor!!

Nașterea Maicii Domnului a reprezentat un moment deosebit pentru parohia noastră, întrucât cinstitorii Sfintei Fecioare Maria s-au adunat, cu mic, cu mare, la Sfânta Liturghie pentru a da slavă lui Dumnezeu dar și pentru a mulțumi toate binefacerile primite. 

Fie ca Sfânta Fecioară Maria să vă aibă mereu în pază, iar bunul Dumnezeu să vă sporească în permanență credința, nădejdea și dragostea creștină!

La mulți și mântuitori ani! Să rămâneți mereu cu zâmbetul pe buze și cu Hristos în suflete!

Citește mai mult..

Nașterea Maicii Domnului. Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.”

Ev. Ioan 3, 13-17:

„Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”

Citește mai mult..