În „Duminica Pescuirii Minunate” am ascultat o Sfântă Evanghelie deosebită în care Mântuitorul oferă o lecție teribilă ucenicilor, auditoriului dar și nouă astăzi. Pe lângă învățăturile atât de evidente și arhicunoscute legate de acest miracol, Mântuitorul oferă una din cele mai subtile și profunde pilde cu putință atât ucenicilor cât și nu numai. După ce Domnul Hristos se urcă în corabie și vorbește mulțimilor însetate de cuvântul Său, poruncește lui Simon să lase mrejele și să pescuiască. Nicidecum nu oferă o lecție de pescuit, nici pe departe. Ne-am obișnuit până acum că în anumite situații gesturile, cuvintele, acțiunile au o semnificație profundă cu o învățătură aparte. Acest moment pune în dificultate balanța credință și rațiune: pe de o parte Simon cel rațional răspunde Învățătorului că au făcut deja acest lucru o noapte întreagă și nu au prins nimic, dar pe de altă parte se va face după cuvântul Mântuitorului și vor arunca mreaja încă o dată.
Rațiunea și credința par a fi în primă fază conflictuale, opozante, dar cumva una prevalează asupra celeilalte și o suprimă într-un abandon total în voia Mântuitorului. Acum este momentul cheie al acțiunii și al pildei, tensiunea este maximă și parcă simțim cu toții momentul culminant. Oare vor prinde ceva, oare va da greș Învățătorul? Oare ascultarea și credința vor fi sau nu răsplătite? Nu ar fi dificil a ne imagina în locul pescarilor. Să fim onești! Câți din noi ar fi nădăjduit atât de mult de am fi fost în locul pescarilor? Ba chiar ne-am fi permis și o persiflare poate, sau o glumă. Iată că în cazul de față răbdarea se îmbină perfect cu nădejdea și credința nestrămutată în Domnul.
Adesea omul îndură și rabdă și se poticnește la zorile zilei, înoată oceanul și se îneacă la mal, trece noaptea strajei și adoarme la zi. Lupta cu propriile limite presupune osteneală, o împingere la următorul nivel a limitelor credinței noastre din treaptă în treaptă într-un urcuș infinit. Dar tocmai această ducere mai departe a limitei credinței este pasul mântuitor al sufletelor noastre. Nu este suficient să rabzi o noapte, două, trei, fără să prinzi nimic, dacă folosim imaginea pericopei evanghelice, dacă în ultima secundă ai căzut în deznădejde. Nădejdea că Domnul poate să împlinească orice, dacă va voi, este salvatoare și aduce pe om la limanul Raiului. Important este ca pe tot acest drum să avem credința că totul se va face atunci când va fi de folos pentru noi.
Hristos ne arată și de această dată că o credință fără de tăgadă, tare, puternică, poate birui orice obstacol și orice calcul rațional sau previziune, oricâtă certitudine și siguranță poate avea aceasta. Până la urmă, pescarii, în frunte cu Simon, aveau foarte bine trasate lucrurile: dacă o noapte întreagă nu au prins este imposibil ca peștii să mai fie prinși în timpul zilei. Un principiu pescăresc al acelor vremuri arată clar că șansele sunt practic nule. Dar chiar și așa Domnul arată că totul este cu putință celui care crede. Astfel că și noi dacă vom crede până la capăt, Dumnezeu va împlini după osteneala credinței noastre.
0 comments :
Trimiteți un comentariu