Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina nu se referă la un om anume, ci bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta.
Bogăţia nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun. Evanghelia ne arată că, deodată, pe neaşteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o foloseşte. Dumnezeu l-a miluit din belşug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare dar, aşteptând ca şi el, la rândul său, să facă daruri altora. Dar nu a fost aşa. Recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează; în loc să îl apropie de Dumnezeu şi de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu şi de semeni, îl însingurează. De ce? Pentru că atitudinea lui spirituală faţă de un dar material neaşteptat care vine din mărinimia lui Dumnezeu devine o atitudine pătimaşă, care-i schimbă însuşi modul de a raţiona, îl "înnebuneşte" din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale. În loc să mulţumească lui Dumnezeu şi să îi ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul lacom uită de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci vorbeşte doar cu sine însuşi, pentru că se gândeşte numai la sine însuşi.
"Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te" (Luca 12, 19) îşi spune sieşi bogatul din Evanghelie. În planul său de viitor, bogatul foloseşte verbele: a se odihni, a mânca, a bea, a se veseli, însă între acestea nu apare verbul "a mulţumi", nici verbul "a dărui". Vedem, aşadar, că sufletul bogatului nemulţumitor şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura lui preocupare este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni. Modul în care sufletul "se odihneşte" este, de fapt, "îngroparea" lui în cele materiale. De aceea, Dumnezeu îi spune: "Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău!" (Luca 12, 20). Sufletul a început deja să se îngroape în cele materiale, fiind înrobit de trupul care după moarte se va îngropa în materia pământului. Vedem aici o moarte spirituală, o cădere şi o decădere a bogatului lacom şi pătimaş, prin reducerea vieţii umane la starea ei biologică, la dimensiunea ei pur materială: "Mănâncă, bea şi te veseleşte, suflete!" (Luca 12, 19). Chiar veselia bogatului a fost tâlcuită de Sfântul Chiril al Alexandriei ca fiind veselia legată de plăcerile trupeşti pătimaşe, provocate de îmbuibarea pântecelui cu mâncare şi băutură.
Îmbogăţirea în Dumnezeu
Marea iluzie a bogatului lacom de a-şi construi fericirea numai pe averi materiale, pe care le adună în hambare noi, mai mari, este taxată de Evanghelie ca fiind o nebunie. De aceea, Dumnezeu îi spune acestui om pe care bogăţia l-a dezaxat şi l-a dezumanizat: "Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău! Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?" (Luca 12, 20). Adică moartea te va desparte de toate averile materiale. Dar cine sunt, oare, cei care vor cere sau vor lua sufletul acestui om bogat, deoarece în textul Evangheliei nu se spune: "Dumnezeu îţi va cere sufletul tău", ci "vor cere"? Acest plural misterios s-ar putea referi fie la îngerii Domnului care duc sufletele oamenilor în faţa Dreptului Judecător, fie la demonii care deja puseseră stăpânire asupra acestui om bogat prin patimile lăcomiei şi ale plăcerilor trupeşti. Oricum, ceea ce contează în text este faptul că moartea fizică a omului are şi o dimensiune spirituală, de evaluare a vieţii pământeşti: "vor cere de la tine sufletul tău" înseamnă: vor cere să răspunzi de modul cum ai trăit viaţa pe pământ.
Evanghelia se încheie printr-o concluzie de o mare gravitate: "Aşa se întâmplă cu cel care îşi adună bogăţii (materiale) pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu" (Lc. 12, 21). Sfârşitul nefericit al bogatului lacom şi nemilostiv este cauzat de patima sau obsesia lui pentru a acumula averi materiale trecătoare. Evanghelia ne arată însă că există şi o altă formă de îmbogăţire decât îmbogăţirea cu averi materiale trecătoare. Şi anume, îmbogăţirea spirituală în Dumnezeu, adică îmbogăţirea sufletului cu daruri spirituale, cultivate ca virtuţi ale sufletului: credinţa, iubirea, smerenia, răbdarea, speranţa, dărnicia sau milostenia ş.a. Aceste bogăţii sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi. Ele sunt lumina sufletelor sfinţilor.
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - 16 noiembrie 2011 în https://ziarullumina.ro/
0 comments :
Trimiteți un comentariu