luni, 29 iunie 2020

Urări de bine și sănătate de Sfinții Apostoli

Cu ocazia prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dorim gânduri de bine și mântuire tuturor celor ce astăzi își sărbătoresc onomastica! 

Întru mulți, binecuvântați, sănătoși și mai ales mântuitori ani!

Share:

sâmbătă, 27 iunie 2020

Duminica a 3-a după Rusalii. Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 6, 22-33:

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va disprețui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.”


Share:

joi, 25 iunie 2020

Nu plângeți!

Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! (Luca 7, 13)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Îndoliată familie, întristată adunare, într-una din Sfintele Evanghelii Hristos se întâlnește cu un cortegiu funerar în fruntea căruia o mamă își conduce pe ultimul drum copilul propriu și îi rostește: nu plânge.

Să stăm puţin şi să ne gândim de ce suntem noi triști la moartea unui om apropiat? De ce plângem şi ni se pare că lumea se sfârșește în acel moment şi parcă am vrea şi noi să îl însoțim pe cel drag în moarte? În primul rând plângem pentru că ne despărțim de acea persoană dragă, apoi plângem pentru că nu înțelegem ce este moartea şi nu știm ce se va întâmpla cu noi când părăsim acest pământ.
Numai Dumnezeu cunoaște această taină, precum spune Psalmistul „că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 14+16). Cât de trecătoare este firea omului, un simplu vânt, o simplă adiere și nu mai suntem! De aceea şi Sf. Apostol Iacov exclamă „Căci ce este viața voastră? Abur, care se arată pentru puţină vreme şi apoi piere” (Iac. 4,14).

Share:

vineri, 5 iunie 2020

Moșii de vară și dorul de cei dragi

Întotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?

În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.

Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.

Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.

Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.

De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!

Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.

Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!




Share:

luni, 1 iunie 2020

Împreună slujire la cel de-al doilea hram al parohiei stejărene

Atât miercuri la Vecernia Mare unită cu Litia, cât și joi, 4 iunie, vom fi alături de PC Pr. Tiberiu Roșu și de întraga comunitate stejăreană la cel de-al doilea hram al bisericii, „Sfinții Zotic, Atal, Camasie şi Filip”. Ceea ce face această sărbătoare și mai deosebită este faptul că bunul Dumnezeu a rânduit ca în biserica parohială se odihnească spre închinare părticele din acești mari Sfinți ai Ortodoxiei. 

În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere cu sabia.

Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea.

Prin secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul Tulcea de astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: „Martyres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos".

Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei.

Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Racla cu părticelele din sfintele moaște ale Sfinților Zotic, Atal, Camasie şi Filip, aflată în biserica din Stejaru, comuna Ion Creangă




Share:

La mulți ani luminoși, dragi copii!

Dragi copii, să păstrați întotdeauna copilăria în suflet, ca pe o rază de lumină dăruită de Hristos, astfel viața voastră va fi mult mai frumoasă. 
La mulți, sănătoși și binecuvântați ani!


Share:

Etichete

1 decembrie (2) 1 iunie (4) 1 Martie (1) 19 februarie (1) 2% (1) 2019 (2) 24 ianuarie (1) 3.5% (1) 7 Ianuarie (1) 8 martie (5) Acatist (1) Acatiste (5) Acoperământul Maicii Domnului (1) acoperăminte (1) Activități (5) administrativ-gospodăresc (21) Adormirea Maicii Domnului (1) altar de vară (2) amintiri din parohie (1) aniversări (4) Anul bisericesc (1) Anul Nou (2) Anunțuri importante (6) Articol (12) biserica veche (1) Bobotează (6) Botez (2) Canonul cel Mare (15) casă praznicală (2) căsuță centrală (1) centrală termică (1) Chicerea (2) Cleopa Ilie (7) clevetire (1) clopotniță (3) comitetul parohial (1) constantin brâncuși (1) coronavirus (1) Craciun (1) crăciun (3) cununie (2) cununie de argint (1) cuvânt de învățătură (49) Cuviosul Siluan Athonitul (1) Denia Acatistului Buneivestiri (1) Denia celor 12 Evanghelii (1) Denia Prohodului (1) Denie (5) despre păcatul înjurăturii (1) despre post (1) despre rugăciune (1) diplomă (1) Diplomă de excelență (1) Diverse (1) Duminca 1 după Rusalii (2) Duminca a 5-a după Paști (1) Duminica 11 după Rusalii (1) Duminica 16 după Rusalii (1) Duminica 18 după Rusaii (2) Duminica 19 după Rusalii (1) Duminica 20 după Rusalii (2) Duminica 21 după Rusalii (2) Duminica 25 după Rusalii (1) Duminica 26 după Rusalii (2) duminica 27 după Rusalii (2) Duminica 28 dupa Rusalii (2) Duminica 29 dupa Rusalii (1) Duminica 30 după Rusalii (1) duminica 33 după rusalii (1) Duminica 34 după Rusalii (2) Duminica a 10-a după Rusalii (2) Duminica a 11-a după Rusalii (1) Duminica a 2-a din Post (1) Duminica a 2-a după Paști (2) Duminica a 3-a din Post (1) Duminica a 3-a după Paști (1) duminica a 3-a după Rusalii (2) Duminica a 4-a după Pasti (1) Duminica a 4-a după Rusalii (2) Duminica a 5-a după Paști (1) duminica a 6-a după Rusalii (1) Duminica a 7-a după Rusalii (2) Duminica a 8-a după Rusalii (1) Duminica a 9-a după Rusalii (1) Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (2) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (1) Duminica după Nașterea Domnului (1) Duminica Floriilor (3) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (1) Duminica Înfricoșatei Judecăți (1) Duminica Sfintei Cruci (2) Duminica Sfintei Maria Egipteanca (1) duminică 22 după Rusalii (1) epidemie (1) felicitări (1) fii aproapele aproapelui tău (3) firidă (1) fiul risipitor (3) Hram (10) iarna (1) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (2) Invierea a doua (1) Ioan Gură de Aur (2) Ioanichie Bălan (4) Iordan (1) IPS Ioachim (4) IQ (1) Ispasul (1) istoric (2) Izvorul Tămăduirii (2) îmbunătățiri (3) împodobirea bradului (3) împrospătare pictură (1) în mijlocul familiei chicirene (5) Înalțarea Sfintei Cruci (1) Înălțarea Domnului (1) Înălțarea Sfintei Cruci (2) Înmormântări (7) Învierea (2) ÎPS Ioachim (6) Jean-Claude Larchet (1) jertfă (1) Joia Mare (2) Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (2) Liturgic (23) lumânărar (1) Lumina Sfântă (2) Maica Domnului (4) Maica Domnului Gradinăreasa (1) Mensa (1) Mica Unire (1) microfoane (1) Milostenia (1) mixer (1) Moancă Maria (1) mochetă (1) Moș Crăciun (5) moșii de iarnă (1) Moșii de toamna (1) Moșii de vară (2) Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului (1) Nasterea Domnului (1) Nasterea Maicii Domnului (1) Nașterea Domnului (6) Nașterea Maicii Domnului (3) Nicolae Steinhardt (1) onomastica (11) Paraclisul Maicii Domnului (1) paratrăsnet (1) parchet (1) pastoral-misionar (44) Pastorala Craciun (1) Păcatul bârfei (1) pelerinaj (1) PF Daniel (1) Pichet PSI (1) Pilda datornicului nemilostiv (1) Pilda Semănătorului (1) Pilde creștine (3) poezii (1) postament Sf. Cruce (1) Postul Crăciunului (3) Postul Mare (41) Postul Sfintilor Apostoli (1) Pr. Cârlescu (1) Pr. Ionescu Constantin (1) Pr. Ionuț Grecu (5) Pr. Roșu Tiberiu (2) Precista Mică (1) primavara (1) primavra (1) Program liturgic (14) rugăciune pentru copilul bolnav (1) rugăciuni (11) rugăciunile de seară (1) s-a întâmplat în 2014 (15) s-a întâmplat în 2015 (6) s-a întâmplat în 2016 (9) Săptămâna Patimilor (8) Sâmbăta lui Lazăr (2) sânziene (1) Schimbarea la Față (1) Scrisoare pastorală (1) sf dosoftei (1) Sf Împărtășanie (3) Sf Paisie Velicikovski (1) Sf Vasile cel Mare (3) Sf. Altar (2) Sf. Antim Ivireanu (1) Sf. Antipa de la Calapodești (1) Sf. Ap. Andrei (4) Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (3) Sf. Evanghelie (58) Sf. Ioan Botezătorul (4) Sf. Ioan Gură de Aur (1) Sf. Luca al Crimeei (1) Sf. M. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Maria (1) Sf. Maria Egipteanca (1) Sf. Masă (1) Sf. Maslu (3) Sf. Nicolae (1) Sf. Nicolae Velimirovici (1) Sf. Paști (3) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Spiridon (1) Sf. Ștefan Întâiul Mucenic (1) Sf. Teofan Zăvorâtul (1) Sfantul Maslu (1) Sfânta Cuvioasă Parascheva (1) Sfântul Andrei Criteanul (1) Sfântul Gheorghe Pelerinul (1) Sfântul Ilie Tesviteanul (3) Sfântul Ioan Botezătorul (3) Sfântul Nicolae (2) Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1) Sfintii Trei Ierarhi (1) Sfinții Brâncoveni (1) Sfinții Trei Ierarhi (3) sfințire (1) sinaxă (1) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (1) social-filantropic (15) Stănița (5) stică icoane (1) Ștefan cel Mare (1) Știați că (3) știri (7) Tanti Natalea (1) Tatăl Nostru (1) tineri (8) Triodul (2) Vecernie (1) vindecarea lunaticului (1) Vovidenia (1) zile de naștere (29) Ziua drapelului (2) Ziua Eroilor (4) ziua națională (1) ziua națională a României (1)

Arhivă blog