Acum ceva timp am înțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, că nu putem să ne apropie de Hristos dacă nu ne împăcăm cu toți oamenii din viața noastră. Nu putem să înaintăm duhovnicește, să lepădăm patimile, să simțim pe Duhul Sfânt în inima noastră dacă nu ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat.
Noi ca oameni trăind în societate întâlnim zilnic fel de fel de persoane. De când ne trezim și până seara întâlnim străini, cunoscuți, colegi, amici, prieteni sau persoane din familie. Cu fiecare interacționăm... pe unii îi avem la inimă pe alții nu. Pe unii îi invidiem, pe alții îi apreciem. Pe unii îi disprețuim, pe alții îi ajutăm, și față de fiecare afișăm o atitudine: rece, neutră, prietenoasă, caldă sau iubitoare. Nu putem rămâne indiferenți total față de omul din fața noastră.
Chiar și când cumperi ceva de la supermarket îi transmiți vânzătorului starea ta, și el îți transmite duhul lui... starea lui sufletească.
Aș avea curajul să spun că starea mea sufletească din acest moment este cumulul stărilor sufletești pe care eu le-am trăit în întâlnirile cu toate persoanele de pe drumul vieții mele. În acest șir de persoane intră bineînțeles și Dumnezeu ca Treime de Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și cu El am vorbit, și față de El m-am raportat cald, rece, indiferent, smerit, mândru, nerecunoscător sau în alt fel.
De fapt, ce este starea omului, dacă nu suma bucuriilor și întristărilor sufletești pe care le-a avut în relația cu oamenii și cu Dumnezeu?
Având acest lucru în minte, trebuie să înțelegem că spovedania nu este un act magic de ștergere instantanee a păcatelor prin care omul păcătos devin instant sfânt. Înainte ca duhovnicul să ne asiste la mărturisirea păcatelor noastre, el se roagă lui Dumnezeu pentru a ne pregăti pentru această stare de mărturisire, citindu-ne „molitfa”. Iată ce spune la final una din rugăciuni:
„...împacă și-l unește pe dânsul cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru, cu Care împreuna Ți se cuvine stăpânire și mare cuviință în veci. Amin. ”
Vedeți cum preotul îl roagă pe Dumnezeu să ne împace și să ne unească iarăși cu Biserica. Dar cine este Biserica? Biserica suntem noi toți, creștinii botezați în numele Sfintei Treimi. Dar care creștini? Din parohia noastră? Nu numai. Din orașul nostru? Nu numai. Din Patriarhia Română? Nu numai. Ci din toată Biserica Ortodoxă de pe întinsul Pământului.
De fapt preotul Îl roagă pe Dumnezeu să ne unească pe noi cu toți cei pe care noi i-am supărat sau i-am tratat rece, indiferent, sau chiar disprețuitor sau batjocoritor. Păcatul meu afectează întreaga lume, nu doar pe mine și pe apropiații mei. Dacă stai și analizezi bine fiecare faptă a ta vei observa că toți oamenii de pe pământ vor fi influențați într-o anumită măsura de faptele tale, ba chiar tot Universul, toată creația.. Sfinții Părinți au zis asta de sute de ani, iar astăzi și fizica cuantică dă mărturie despre același lucru.
Observați cum preotul la Spovedanie ne îndeamnă să ne împăcăm și să ne unim cu cei cu care ne-am certat sau ne-am despărțit prin răutate. Căci rugăciunea adresată de el lui Dumnezeu are și rol pedagogic de a ne trezi nouă conștiințele.
Păcatele noastre ne țin departe unii de alții. Gândurile noastre rele și egoiste ne despart de ceilalți. La spovedanie nu venim ca la un magician, deși Dumnezeu poate face orice, ci venim să-i mărturisim lui Dumnezeu că am greșit, că ne-am certat cu aproapele și că nu avem putere să ne cerem iertare, sau să dăm ochii cu respectivul om. La Dumnezeu venim să-i cerem ajutor pentru a-ne împăca cu aproapele nostru.
Spovedania nu te scutește de a te împăca iarăși cu aproapele tău. Nicidecum. La Taina Spovedaniei ne cerem iertare, recunoaștem greșeala, cerem sfat și punem început bun pentru a nu mai greși. La Spovedanie primul pe Duhul Sfânt în inima noastră și prin el mergem să ne împăcăm cu cei pe care nu i-am suportat.
Dacă doar ne spovedim fără a ne împăca cu celălalt, atunci rămânem în egoismul nostru, refuzăm să ne smerim, refuzăm să iertăm și să iubim. Și atunci Duhul lui Dumnezeu pleacă de la noi, inima se întristează și starea noastră generală va fi una apăsătoare.
Iată de ce de multe ori ne întrebăm de ce nu suntem fericiți, deși mergem la Biserică, facem rugăciuni, ne spovedim, ne împărtășim, dăm milostenie, citim din cărțile sfinte și multe altele. Pentru că toate eforturile noastre nu au ca scop împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele nostru.
Orice facem noi zilnic, de la servici până la cele mai intime momente în familie sunt de fapt modalități prin care învățăm să ne împăcăm și să ne unim cu oamenii.
Viața omului pe pământ este o continuă luptă de a iubi și de a fi iubit de cât mai mulți oameni, și de a fi toți împreună.
La fel este și cu primirea Sfintei Euharistii. Degeaba ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos dacă nu ne împăcăm cu aproapele. Ba mai mult, Hristos Domnul a zis că nu primește darurile noastre la altar de pâine și vin (ca El să le transforme în Trupul și Sângele Său) dacă știm că suntem certați cu cineva:
„Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar şi acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniță.” (Matei 5, 23-25)
Hristos Domnul nu va lucra în noi dacă noi de bună voie nu vrem să ne împăcăm cu toți oamenii pe care i-am supărat sau care ne-au supărat.
Toate Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe nu sunt acte magice ci lucrarea Domnului Hristos în viața noastră, și Domnul nu ne va da bucurie în inima atât timp cât trăim în egoism și indiferență faţă de celălalt. Când ne deschidem față de omul de lângă și Hristos se deschide către noi. Cu cât iubim mai mult aproapele cu atât Dumnezeu ne va iubi mai mult pe noi. Și invers, cu cât vrem să iubim aproapele cu atât Dumnezeu ne va da putere să-i iubim pe cei față de care suntem indiferenți.
Asceza (lupta duhovnicească) în Biserica Ortodoxă nu este altceva decât trepte de iubire către aproapele și Dumnezeu.
În Biserică nu vei găsi magie ci mereu pe Hristos care te va trimite către cei pe care-i poți ajuta. De fapt sfinții ne zic că-l vom găsi pe Hristos chiar în aproapele nostru.
Nu este de ajuns să participi la Sfânta Liturghie, să te spovedești și să te împărtășești, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele tău.
Trebuie să mergem direct la om și să vorbim cu el, să ne cerem iertare, să-i spunem o vorbă bună, să-i lăsăm de înțeles că ne pare rău de comportamentul trecut.
Când sufletul îți va fi rece și deznădăjduit, amintește-ți pe cine ai amărât? Față de cine te-ai comportat indiferent? Pe cine ai trecut cu vederea? Pe cine ai uitat?
Fii prieten cu toți oamenii din viața ta, așa cum Hristos Domnul a fost prieten cu Iuda, și niciodată nu și-a schimbat părerea despre el, ci mereu i-a arătat duhul cel rău care lucrează în el. Hristos a urât mereu duhurile rele, dar niciodată pe oameni, niciodată.
Încălzește-ți inima iubindu-ți aproapele și vei fi mereu fericit, pentru că Duhul Sfânt îți va umple inima de darurile Sale.
* articol preluat de pe https://ortodoxiatinerilor.ro/
0 comments :
Trimiteți un comentariu