26 iunie - ziua drapelului

• În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii"
• Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
• O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
• Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
• În timpul revoluției de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
• Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
• Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
• Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect.

Citește mai mult..

Sânziene - Meditație lirică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, alcătuită de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim

 Sânziene*

În luna lui cireşar, pe pajişti scăldate-n soare,

Când cireşele se coc, apare o mândră floare.

Cu parfumul ei suav, ca mireasma liturghiei,

Floarea Sfântului Ioan este regina câmpiei.

 

Ea nu creşte în gradină sau la geamuri în palate,

Ci pe plaiuri, prin fâneţe şi în locuri neumblate.

În fapt, nici Ioan prorocul nu s-a născut în palat,

Dar a chemat în pustie şi pe rob şi pe-mpărat.

În pustiu de ai credinţă şi loveşti stânca uscată,

Ţâşneşte izvor de apă pentru lumea însetată.

Din cer coboară şi mana, iar urmarea pocăinţei,

Face să se profileze şi ţara făgăduinţei.

 

Ioan, nume teoforic, compus din Iahve şi Hanan,

El a botezat Cuvântul, teofanic, în Iordan.

Dacă a văzut lumina kenotic venită-n lume,

Timpul misiunii sale a-nceput să se încline.

 

Hazardul, deci, nu există, cosmosul nu e haotic,

Dumnezeu ne dă mişcare după un ritm metronomic.

Aşadar, azi înţelegem că Ioan Botezătorul,

După ce-a venit pe lume şi-a văzut Mântuitorul,

 

S-a retras iar în pustie trăind viaţa filocalic

Ca lumea să se-nnoiască prin suflul cel mesianic.

De aceea în Biserici se serbează an de an,

Tocmai în mijloc de vară, Naşterea lui S'ânt Ioan.

 

Astfel, Sanctus Dies Iohannis, dictonul cel latinesc,

A devenit Sânziene după graiul românesc.

Veniţi astăzi în Biserici, îmbrăcaţi de sărbătoare,

Purtând buchete în mână din această scumpă floare.

 

După solstiţiul din vară, sânzienele-nfloresc,

Zilele se micşorează şi nopţile se măresc.

Ioan, Nicu sau Ionaşcu, Ioane şi Cosânzene,

Mergeţi astăzi prin fâneţe şi culegeţi sânziene.

*Meditație lirică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, alcătuită de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim

Preluare de pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Citește mai mult..

Cinste lor, cinste Eroilor!

 În fiecare an sărbătoarea Înălțării Domnului reprezintă totodată prilej de aducere aminte de eroii neamului românesc care și-au dat viața pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori, pentru credința noastră, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră. Amintindu-ne de jertfa lor, ne recunoaștem trecutul, iar amintindu-ne trecutul avem siguranța că nu ne vom uita identitatea. 

Imediat ce termină Sfânta Liturghie la Chicerea, punem totul în ordine, iar mental îmi fac anamneza momentului. Nu de alta, dar să nu uit ceva. Slujba de pomenire a Eroilor am decis să o săvârșesc la monumentul Eroilor din fața Primăriei. Ar fi fost cumva părtinitor să pomenesc doar eroii din Chicerea sau numai pe cei din Stănița. Pornind la drum cu aceste gânduri, aproape că avântul a fost cumva spulberat. Nori negri, amenințători, parcă stăteau cumva la pândă să-și reverse ploaie din moment în moment. Cerul se întunecă și nici nu plec bine că pe la jumătatea drumului trebuie să pornesc la maxim ștergătoarele. Abia se mai vede înainte. Ajung la destinație. Bătrâni și copii aciuați în stația de autobuz pentru a se feri de ploaie. 

- Hristos S-a Înălțat!

- Adevărat S-a Înălțat, părinte! Ce facem părinte, că ploooouăăăă....? - îmi spun toți în cor, simpatici și puțin stropiți de ploaie, dar bucuroși la vedere.

Nici nu știam ce decizie să iau de moment. Mesele ude toate, pasca, ouălele, cozonacul, toate la dos. Mă uit și zic: Mergem la sfânta biserică.

- Da, părinte, de ce nu stăm aici în stație. Avem totul pregătit. Nu mai mergem că ne plouăăăăă...

Simpatici foc.

- Bine, zic, ne organizăm și ținem aici, la dos slujba de pomenire.

Nu sunt singur, a venit și părintele Vasile de la Todireni. Domnul Primar, Vicele. Suntem toți cumva pregătiți. Mai așteptăm să vedem ce zic și norii care se strâmbă urât la noi. 

Totuși parcă începe a sta. 

- Haideți să mergem acum la monument că parcă, parcă stă ploaia. Le rostesc eu curajos în fața stropilor de ploaie.

Ne adunăm și ce să vezi! Furioșii nori s-au speriat de credincioasa adunare și au cam pierdut din energia ploii. Începem slujba. Uite și o rază de soare. Uite cerul albastru. Uite că s-a luminat și norii s-au spulberat. Ne ne lasă Doamne, Doamne și ne arată încă o minune pe care nu o merităm noi pe deplin, dar o merită cu adevărat cei care au avut de înfruntat pe fronturile țării ploaie de gloanțe, schije, frig, durere și totul până la moarte chiar pentru ca noi să putem privi cerul liberi.

Citește mai mult..

Desigilarea Sfintei Mese a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Stănița

Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 3 iunie, o comisie delegată din partea Centrului Eparhial formată din: din Consilier Eparhial, sector juridic PC Pr. Radu Grigoraș, Consilier financiar Gheorghi Pricopi, Consilier Eparhial, sector patrimoniu și construcții ing. Alexandru Giosanu, PC Pr. Protopop Dan Alexandru Antoce, PC Pr. Tiberiu Roșu, paroh al parohiei „Precista Mică” Roman, PC Pr. Ionuț Florin Grecu, paroh al parohiei „Sf. Nicolae” Stănița, a purces la desigilarea Sfintei Mese a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Stănița. La acest eveniment duhovnicesc de o profundă emoție și trăire au participat de asemenea și Domnul Primar al Comunei Stănița, Laurențiu Bebi Todireanu, precum și domnul Șef de Post, Vasile Bogdan Bălău, dar și membri ai Consiliului Parohial.

Citește mai mult..

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Stănița. Știați că...?

Știați că prima biserică de lemn a fost atestată documentar în anul 1609, iar actuala biserică din satul Stănița a fost construită între anii 1862 - 1868?

Citește mai mult..