Sărbătoarea Nașterii Domnului este prilej de nemărginită bucurie duhovnicească, deși, paradoxal, evenimentul reprezintă cea mai mare lecție a iubirii smerite divine: Dumnezeu Mântuitorul, prunc fiind, a venit pe pământ, a primit a fi șezut în iesle, încălzit de suflul cald al animalelor sau lipit de pieptul Sfintei Fecioare, fără lumină, fără confortul modern, fără biberon sau pampers, șampon special sau uleiuri ori loțiuni de corp pentru bebeluși... A venit în timpul creat de Dumnezeu Tatăl, Cuvântul întrupat, pentru a ne oferi o teribilă lecție de iubire și iertare. Dumnezeu oferă omenirii șansa monumentală de a o lua de la început. Nu prin potop, ca pe vremea lui Noe. De această dată prin efortul personal de a-l urma pe Hristos. De acum Cerul se deschide, Raiul va fi accesibil dacă vom ști să fim asemenea pruncilor. Zâmbitori și nevinovați indiferent de vitregii, greutăți sau răutăți. Zâmbind necondiționat, iubind necondiționat și având nemărginită credință împletită cu faptele bune. Așa ne apropiem mai mult de Cer.
În fiecare an am încercat să găsim resursele necesare pentru a aduce zâmbete parohienilor noștri, de la mic la mare. Astfel că și acum ne-am pregătit cu 180 de pachete de Crăciun pentru a răspândi în primul rând mesajul iubirii lui Hristos.
Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor ostenitorilor!
0 comments :
Trimiteți un comentariu