Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este împărțit în patru părți ce se citesc în prima săptămână a Postului Mare. În această a doua zi a Sfântului și Marelui Post continuăm dialogul cu propria conștiință, dar și cu Dumnezeu, conștientizând cu toții starea de păcătoșenie în care ne aflăm. Nu există nimeni dintre noi să putem afirma că suntem lipsiți de păcat, iar cântările Canonului celui Mare reprezintă un strigăt duhovnicesc de tânguire pentru această stare în care omul a căzut din neascultare. Un strigăt izvorât din trezvie duhovnicească a omului conștient de starea sa, care cere din toată inima lui îndurarea lui Dumnezeu cu speranța că Tatăl Ceresc va auzi și va scoate din stricăciune sufletele noastre.
În cea de-a doua parte a Canonului celui Mare săvârșit la parohia Stejaru alături de PC Pr. Tiberiu Roșu, am continuat meditația duhovnicească a căderii omului din starea paradisiacă. Astfel descoperim definiția cea mai profundă a păcatului, și anume, alipirea sufletului de cele pamântești încât: „toată mintea țarână mi-am făcut" (Cântarea a II-a, 6). Prin păcat se pierde frumusețea nevinovăției din Rai, se pustiește sufletul, se schimbă demnitatea omului în rușine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrăinare de El. Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația privind căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserica în timpul perioadei de pocăință a Postului Mare al Sfintelor Paști, tocmai pentru a se arata că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru împreună slujirea celor două prime părți ale Canonului celui Mare în parohia Stejaru, continuând urcușul duhovnicesc în parohia Chicirea, alături de PC Pr. Tiberiu Roșu după cum urmează:
- Miercuri, 13 martie, ora 16:00 - partea a III-a a Canonului celui Mare - în parohia Chicirea, comuna Stănița
- Joi, 14 martie, ora 16:00 - partea a IV-a a Canonului celui Mare - în parohia Chicirea, comuna Stănița
0 comments :
Trimiteți un comentariu