miercuri, 24 aprilie 2019

Denia de miercuri seara. Sfânta Evanghelie

Luca 22, 1-39: 

„Și se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Și ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Și el a primit și căuta prilej să-L dea lor, fără știrea mulțimii. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra. Și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea, Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu. Și luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu va veni împărăția lui Dumnezeu. Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta? Și s-a iscat între ei și neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele și se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoști. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: ‘Și cu cei fără de lege s-a socotit’, căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. Și, ieșind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, și ucenicii l-au urmat”.


Share:

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Etichete

1 decembrie (2) 1 iunie (4) 1 Martie (1) 19 februarie (1) 2% (1) 2019 (2) 24 ianuarie (1) 3.5% (1) 7 Ianuarie (1) 8 martie (5) Acatist (1) Acatiste (5) Acoperământul Maicii Domnului (1) acoperăminte (1) Activități (5) administrativ-gospodăresc (21) Adormirea Maicii Domnului (1) altar de vară (2) amintiri din parohie (1) aniversări (4) Anul bisericesc (1) Anul Nou (2) Anunțuri importante (6) Articol (12) biserica veche (1) Bobotează (6) Botez (2) Canonul cel Mare (15) casă praznicală (2) căsuță centrală (1) centrală termică (1) Chicerea (2) Cleopa Ilie (7) clevetire (1) clopotniță (3) comitetul parohial (1) constantin brâncuși (1) coronavirus (1) Craciun (1) crăciun (3) cununie (2) cununie de argint (1) cuvânt de învățătură (49) Cuviosul Siluan Athonitul (1) Denia Acatistului Buneivestiri (1) Denia celor 12 Evanghelii (1) Denia Prohodului (1) Denie (5) despre păcatul înjurăturii (1) despre post (1) despre rugăciune (1) diplomă (1) Diplomă de excelență (1) Diverse (1) Duminca 1 după Rusalii (2) Duminca a 5-a după Paști (1) Duminica 11 după Rusalii (1) Duminica 16 după Rusalii (1) Duminica 18 după Rusaii (2) Duminica 19 după Rusalii (1) Duminica 20 după Rusalii (2) Duminica 21 după Rusalii (2) Duminica 25 după Rusalii (1) Duminica 26 după Rusalii (2) duminica 27 după Rusalii (2) Duminica 28 dupa Rusalii (2) Duminica 29 dupa Rusalii (1) Duminica 30 după Rusalii (1) duminica 33 după rusalii (1) Duminica 34 după Rusalii (2) Duminica a 10-a după Rusalii (2) Duminica a 11-a după Rusalii (1) Duminica a 2-a din Post (1) Duminica a 2-a după Paști (2) Duminica a 3-a din Post (1) Duminica a 3-a după Paști (1) duminica a 3-a după Rusalii (2) Duminica a 4-a după Pasti (1) Duminica a 4-a după Rusalii (2) Duminica a 5-a după Paști (1) duminica a 6-a după Rusalii (1) Duminica a 7-a după Rusalii (2) Duminica a 8-a după Rusalii (1) Duminica a 9-a după Rusalii (1) Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (2) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (1) Duminica după Nașterea Domnului (1) Duminica Floriilor (3) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (1) Duminica Înfricoșatei Judecăți (1) Duminica Sfintei Cruci (2) Duminica Sfintei Maria Egipteanca (1) duminică 22 după Rusalii (1) epidemie (1) felicitări (1) fii aproapele aproapelui tău (3) firidă (1) fiul risipitor (3) Hram (10) iarna (1) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (2) Invierea a doua (1) Ioan Gură de Aur (2) Ioanichie Bălan (4) Iordan (1) IPS Ioachim (4) IQ (1) Ispasul (1) istoric (2) Izvorul Tămăduirii (2) îmbunătățiri (3) împodobirea bradului (3) împrospătare pictură (1) în mijlocul familiei chicirene (5) Înalțarea Sfintei Cruci (1) Înălțarea Domnului (1) Înălțarea Sfintei Cruci (2) Înmormântări (7) Învierea (2) ÎPS Ioachim (6) Jean-Claude Larchet (1) jertfă (1) Joia Mare (2) Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (2) Liturgic (23) lumânărar (1) Lumina Sfântă (2) Maica Domnului (4) Maica Domnului Gradinăreasa (1) Mensa (1) Mica Unire (1) microfoane (1) Milostenia (1) mixer (1) Moancă Maria (1) mochetă (1) Moș Crăciun (5) moșii de iarnă (1) Moșii de toamna (1) Moșii de vară (2) Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului (1) Nasterea Domnului (1) Nasterea Maicii Domnului (1) Nașterea Domnului (6) Nașterea Maicii Domnului (3) Nicolae Steinhardt (1) onomastica (11) Paraclisul Maicii Domnului (1) paratrăsnet (1) parchet (1) pastoral-misionar (44) Pastorala Craciun (1) Păcatul bârfei (1) pelerinaj (1) PF Daniel (1) Pichet PSI (1) Pilda datornicului nemilostiv (1) Pilda Semănătorului (1) Pilde creștine (3) poezii (1) postament Sf. Cruce (1) Postul Crăciunului (3) Postul Mare (41) Postul Sfintilor Apostoli (1) Pr. Cârlescu (1) Pr. Ionescu Constantin (1) Pr. Ionuț Grecu (5) Pr. Roșu Tiberiu (2) Precista Mică (1) primavara (1) primavra (1) Program liturgic (14) rugăciune pentru copilul bolnav (1) rugăciuni (11) rugăciunile de seară (1) s-a întâmplat în 2014 (15) s-a întâmplat în 2015 (6) s-a întâmplat în 2016 (9) Săptămâna Patimilor (8) Sâmbăta lui Lazăr (2) sânziene (1) Schimbarea la Față (1) Scrisoare pastorală (1) sf dosoftei (1) Sf Împărtășanie (3) Sf Paisie Velicikovski (1) Sf Vasile cel Mare (3) Sf. Altar (2) Sf. Antim Ivireanu (1) Sf. Antipa de la Calapodești (1) Sf. Ap. Andrei (4) Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (3) Sf. Evanghelie (58) Sf. Ioan Botezătorul (4) Sf. Ioan Gură de Aur (1) Sf. Luca al Crimeei (1) Sf. M. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Maria (1) Sf. Maria Egipteanca (1) Sf. Masă (1) Sf. Maslu (3) Sf. Nicolae (1) Sf. Nicolae Velimirovici (1) Sf. Paști (3) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Spiridon (1) Sf. Ștefan Întâiul Mucenic (1) Sf. Teofan Zăvorâtul (1) Sfantul Maslu (1) Sfânta Cuvioasă Parascheva (1) Sfântul Andrei Criteanul (1) Sfântul Gheorghe Pelerinul (1) Sfântul Ilie Tesviteanul (3) Sfântul Ioan Botezătorul (3) Sfântul Nicolae (2) Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1) Sfintii Trei Ierarhi (1) Sfinții Brâncoveni (1) Sfinții Trei Ierarhi (3) sfințire (1) sinaxă (1) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (1) social-filantropic (15) Stănița (5) stică icoane (1) Ștefan cel Mare (1) Știați că (3) știri (7) Tanti Natalea (1) Tatăl Nostru (1) tineri (8) Triodul (2) Vecernie (1) vindecarea lunaticului (1) Vovidenia (1) zile de naștere (29) Ziua drapelului (2) Ziua Eroilor (4) ziua națională (1) ziua națională a României (1)

Arhivă blog