În cultul divin ortodox fiecare dintre cele șapte laude bisericești simbolizează o perioadă din istoria mântuirii neamului omenesc. Vecernia, slujba ce deschide o noua zi liturgică, amintește de epoca Vechiului Testament și ne poartă de la zidirea lumii și de la păcat, până la mântuirea în Hristos. Ea cuprinde mulțumiri pentru ziua ce se încheie și cererea ocrotirii lui Dumnezeu pentru seara.
Vecernia de Luni, din Săptămâna Luminata se săvârșește în Duminica Paștilor, de obicei la amiază și este cunoscută în popor sub denumirea de „a doua Înviere” sau „Învierea mică”. Amintește de prima arătare a Mântuitorului de după Învierea Sa din morți, în chiar ziua Învierii, înaintea ucenicilor, spre seara. Preotul îmbracă de la început toate veșmintele și dă binecuvântarea „Slava Sfintei…” din fața Sfintei Mese, se cântă „Hristos a Înviat”, cu stihurile Paștilor, după care imediat urmează cântarea „Doamne, strigat-am”, cu stihurile și stihirile ei, din Penticostar. După vohodul cu Sfânta Evanghelie se cântă prochimenul mare (Cine este Dumnezeu…), iar îndată după prochimen se citește pericopa evanghelică de la Ioan 20, 19-25, în mai multe limbi (dacă se poate în 12, după numărul celor 12 apostoli care au propovăduit în lume vestea Învierii lui Hristos Domnul). La finalul acestei Vecernii nu se rostesc „Acum liberează…” și rugăciunile începătoare, ci se cântă troparul „Hristos a Înviat”, după care se încheie slujba cu otpustul special, al Paștilor. La miruit, credincioșii sărută și Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu