„Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”
În această zi, a lăsatului de sec de brânză, redescoperim una din virtuțile capitale fără de care Raiul devine inaccesibil. Cuvântul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie de astăzi ne obligă la o analiză sinceră și onestă a propriei ființe și conștiințe. Înainte de păși pe calea postului de mâncare, iată că Hristos ne arată că prima etapă este cea a iertării, a împăcării. Iertarea dumnezeiască se revarsă asupra omului care a făcut deja pasul spre smerenie sinceră și renunțare de sine. Implicațiile sunt nenumărate, dar mai întâi de toate gândul nostru pleacă la starea de jertfă de sine pe care iertarea o implică. Capacitatea aceasta de renunțare la sine apare prima, înaintea prescripțiilor despre post pe care Domnul nostru Iisus Hristos le oferă în Sfânta Evanghelia din această Duminică. Până ajungem la post, ni se cere jertfă de sine, smerenie, înfrânarea gândurilor de mândrie, toate acestea sub umbrela iertării. Abia ajunși în această stare, putem să considerăm postul de bucate ca fiind complet și adevărat.
Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău. - Sfântul Ioan Gură de Aur
Astfel începem a ne aduna comoară în cer, atunci când luptăm cu gândurile, patimile, ispitele și reușim a ne îmbogăți cu virtuțile creștine. Numai atunci avem nădejdea că agoniseala noastră este una cerească, unde „nici molia, nici rugina nu le strică și furii nu le sapă și nu le fură”.
Dacă inima noastră va fi plină de virtuți, de starea adevărată de renunțare la sine, smerenie, nădejde, dragoste creștinească și credință, abia atunci inima noastră va fi a lui Dumnezeu.
Sinceritatea în iubire, smerenie în relaţiile cu semenii, sârguinţă multă pentru bine, duh fierbinte în credinţă, slujire lui Dumnezeu, nu idolilor sau duhurilor rele, nădejde cu bucurie, răbdare în suferinţă, rugăciune stăruitoare, ospitalitate faţă de străini, toate aceste virtuţi sunt roade şi lumini ale înnoirii vieţii din şcoala postului adevărat unit cu rugăciunea şi fapta bună. - Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomâneIertați fraților și Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvinteze!
0 comments :
Trimiteți un comentariu