Duminica a 28-a după Rusalii, a sfinților strămoși. Pilda celor poftiți la cină

Ev. Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata! Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci şi pe neputincioşi, şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici. Şi slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slujitor: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

Citește mai mult..

Sfântul Paisie - cuvânt duhovnicesc

Sf Paisie de la Neamț

După cum ouăle ce se încălzesc în sân scot pui, așa și cugetele nedescoperindu-se ies în lucruri.

După cum caii, când aleargă, se întrec uni cu alții, așa și însoțirea cea bună se îndeamnă pe sine.

După cum norii ascund soarele, așa și gândurile cele rele întunecă și pierd mintea.

După cum untdelemnul alină marea și nevrând ea, așa postul stinge înfocările trupului și fără voia lor.

După cum apa, când se îmbulzește, izbucnește în sus, așa de multe ori și sufletul, înghesuit fiind de primejdii, la Dumnezeu prin pocăință s-a suit și s-a mântuit.

Sfântul Paisie de la Neamț

Cuvinte și scrisori duhovnicești, II, Editura Doxologia, 2010

Citește mai mult..

Cel ce fuge de încercări cade în ele

Nu trebuie să se teamă sau să fugă omul de încercări, că cel ce fuge de încercări cade în ele şi umblând din loc în loc nu va afla odihnă, nici va dobândi loc şi vreme de folos în toate zilele vieţii sale. Că se cade a nădăjdui şi a căuta mila lui Dumnezeu şi a-şi aduce aminte de cele din veac preaslăvite minuni şi de ajutorul dat plăcuţilor Săi, care au nădăjduit spre Dânsul.

De vom răbda, nu vom greşi şi vom dobândi mila lui Dumnezeu, şi nici nu ne vom pierde vremea vieţii în zadar, nici nu vom greşi, uitând toate necazurile care ne vin de la draci ori de la oameni. De nici un lucru să nu ne întristăm, ca să nu treacă în zadar vremea de acum, fără de nevoinţa cea duhovnicească şi fără de rugăciune.

Când ne vine vreo încercare, să ne silim spre Dumnezeu cu rugăciune şi nevoinţă, că acestea se fac cu purtarea de grijă a Domnului. De aceea să iubim calea cea strâmtă, cu osteneli şi cu nevoinţe, pentru a câştiga viaţa veşnică. Că se cade celui nevoitor, rob al lui Dumnezeu, să fie tare şi să aibă inima sa întru toate necazurile ca o piatră tare, iar nu ca apa cea moale.

Nu trebuie să se teamă sau să fugă omul de încercări, că cel ce fuge de încercări cade în ele şi umblând din loc în loc nu va afla odihnă, nici va dobândi loc şi vreme de folos în toate zilele vieţii sale. Că se cade a nădăjdui şi a căuta mila lui Dumnezeu şi a-şi aduce aminte de cele din veac preaslăvite minuni şi de ajutorul dat plăcuţilor Săi, care au nădăjduit spre Dânsul.

De vom răbda, nu vom greşi şi vom dobândi mila lui Dumnezeu, şi nici nu ne vom pierde vremea vieţii în zadar, nici nu vom greşi, uitând toate necazurile care ne vin de la draci ori de la oameni. De nici un lucru să nu ne întristăm, ca să nu treacă în zadar vremea de acum, fără de nevoinţa cea duhovnicească şi fără de rugăciune.

Când ne vine vreo încercare, să ne silim spre Dumnezeu cu rugăciune şi nevoinţă, că acestea se fac cu purtarea de grijă a Domnului. De aceea să iubim calea cea strâmtă, cu osteneli şi cu nevoinţe, pentru a câştiga viaţa veşnică. Că se cade celui nevoitor, rob al lui Dumnezeu, să fie tare şi să aibă inima sa întru toate necazurile ca o piatră tare, iar nu ca apa cea moale.

Sfântul Paisie Velicikovski

Citește mai mult..

Despre împietrirea inimii

Deseori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei viețuiri creștinești, brusc și, după cât se pare, fără nici un motiv, încep să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufletești, în urma căreia le apare răceala față de toate nevoințele duhovnicești de până atunci. Un răspuns de folos pentru această luptă îl găsim la Sf. Teofan Zăvorâtul.

Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când.  Despre el pomenesc aproape toți cei ce scriu despre viața duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomenește trei vrăjmași de acest fel: neștiința împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea și nesimțirea împreună cu împietrirea.

În rugăciunile lui scurte nu i-a uitat nici Sfântul Ioan Gură de Aur: „Izbăvește-mă de neștiință, de uitare, de melancolie [aceasta însemnând lenevie împreună cu nepăsare] și de nesimțire”. Mijloacele de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda și a te ruga.

Este posibil ca Dumnezeu Însuși să trimită acestea pentru învățare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înșine. Câteodată luăm multe asupra noastră și așteptăm mult de la eforturile, mijloacele și ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul și ne lasă singuri, spunând parcă: „Poftim, încearcă-ți puterile”. Cu cât există mai multe daruri naturale, cu atât mai necesară este această învățare de minte. Dacă înțelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise și ca pedeapsă pentru pornirile pătimașe, îngăduite și neosândite de noi și neacoperite de pocăință. Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana proastă, care ori îngreuiază, ori slăbește, ori îndobitocește. Trebuie să cercetăm cu atenție și să vedem dacă nu cumva există așa ceva în suflet și să ne pocăim înaintea Domnului și să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.

Cel mai mult nesimțirea și răceala vin în urma mâniei, a nedreptății, a supărării, a osândirii, a trufiei și a celor asemenea lor. Un singur lucru ne rămâne – să ne rugăm pentru izbăvirea de această uscăciune și de nesimțire alături de împietrire. În perioada răcelii și a nesimțirii, în minte sunt greu de ținut cuvintele rugăciunii totuși este posibil. Trebuie să lucrăm împotriva sinelui. Tocmai ostenirea sinelui va fi mijlocul de a-L îndupleca pe Domnul spre milă și de a înapoia harul. Dar nu trebuie nicicum să renunțăm la rugăciune.

Sfântul Macarie spune: „Domnul vede cât de sincer îți dorești binele acesta și ți-l trimite. Iar rugăciunea împotriva răcirii inimii, cu cuvântul tău, înainte de pravilă și după pravilă și în continuarea ei lui Dumnezeu să I-o ceri, ca și cum aducând înaintea fetei Lui un suflet mort: <<Vezi, Doamne, cum este sufletul meu! Zi, așadar, un cuvânt și se va vindeca!>> Cu aceleași cuvinte și în timpul zilei să I te adresezi mai des lui Dumnezeu.”

Cel mai important este să nu lăsați sufletul să se răcească. Aveți grijă ca lumânarea să ardă și căminul sufletesc să fie cald. Puneți mai des lemne de foc în el. Adică țineți gândurile sfinte în minte și simtiți-le în același timp, în inimă.

Răceala este o stare amarnică și primejdioasă. La Domnul ea stă în rândul mijloacelor de călăuzire, învățare și îndreptare. Însă poate fi și ca pedeapsă. Cauza acestui lucru este păcatul vădit, dar, atunci când nu îl puteți vedea, trebuie să cautați pricinile în simțămintele și dispozițiile lăuntrice. Nu cumva vi s-a strecurat îngâmfarea că nu sunteți ca ceilalți? Nu cumva aveți de gând să pășiți singuri pe calea mântuirii și să ajungeți sus numai prin mijloacele voastre? Nu cumva vă mulțumiți cu rânduiala de viață pe care o duceți și v-ați culcat pe o ureche spunând că nu mai trebuie să vă îngrijiți de nimic? Gândurile acestea și cele asemenea lor vă duc la nepăsare, iar nepăsarea este primul pas către răcire. De aceea osteniți-vă să vă adunați gândurile mai mult pe ideea că încă nu ați început lucrul.

Apoi adaugați convingerea potrivit căreia, chiar dacă ați ajunge pe trepte înalte, nici una nu este sigură față de cădere. Iar calea către acest vrăjmaș o așterne nepăsarea – însoțitoarea răcelii. Adunând, așadar, aceste gânduri provocatoare, să nu credeți că vă veți aprinde singuri pe voi înșivă.  Domnul vă va aprinde când va veni vremea. Iar lucrul vostru este osteneala și iar osteneala. La această osteneală lăuntrică să adăugați rugăciunea către Domnul, anume pentru izbăvirea de această rană. Lăsați toate celelalte lucruri și păstrați numai această rugăciune împotriva răcelii. Și să nu vă dați pace până când nu vă veți încălzi. Încălzirea vine prin atingerea Domnului de inima voastră, iar căldura neîncetată este vederea Domnului în inimă. Să vă dăruiască Domnul acest bine. Nu fiți nepăsători și nu vă descurajați.

Cineva a spus: „Pune-te în situația celui muribund … ” Iar altcineva a adăugat: “Mai bine pune-te în momentul judecății tale, când este gata să iasă din gura lui Dumnezeu ultima sentință pentru tine”. Nu se poate să nu fiți de acord cu faptul că aceste lucruri, realmente, au puterea să înmoaie inima împietrită.

Iată cuvântul Sfântului Isaac Sirul – în cazul răcelii și al nesimțirii: „Nu fi tulburat în cuget și nu încuraja slăbirea sufletească, ci rabdă, citește cărțile învățătorilor, silește-te la rugăciune și așteaptă ajutor. El va veni atât de curând încât nici nu-ți vei da seama“.

Eu cred că față de răceala voastră trupul are vina lui. Nu vă propun excesul, ci îndestularea. Dar și această îndestul are îndobitocește simțământul duhovnicesc și reduce energia. Osteniți-vă să disciplinați această sclavă lăsată slobodă ca să nu vă devină stăpână. Cum? Cred că știți! Acest lucru se referă și la hrană, și la somn, și la celelalte privilegii. Faceți ca trupul să simtă că o mână grea se află peste el. Ură și dușmănie neîmpăcată față de trup să aveți și voia lui să o persecutați.

Îndată ce trupul slăbește, simțământul duhovnicesc învie. Foarte mult înseamnă să nu-l lăsați să se prăbușească, să țineți în bunăstare toate mădularele lui prin încordarea lăuntrică a mușchilor. Acest lucru menține cu putere vioiciunea duhului și ajută sufletul să stea în stare de trezvie.

Puneți-vă ca lege: să plecați de la masă puțin înfometați. Sclava cea rea – trupul – va simți că asupra sa se află o mână puternică. Faptul că ați pus capăt beției este minunat. Acesta este cel mai bun ajutor pentru trup ca să fie vioi, treaz și curat. Mare lucru este acesta.

Nimic nu este spre plăcerea trupului, ci numai pentru sănătate, căci trupul niciodată nu este sătul. Binevoiți să vă alegeți o măsură pentru mâncare și băutură, așa cum au făcut toți sfinții.

Sfântul Teofan Zăvorâtul,  „Sfaturi înțelepte”, Ed. Egumenita, 2006

Citește mai mult..

Dar din dar se face Rai! Ajută-l pe Moș Crăciun!

Se apropie Nașterea Domnului și deja începem a ne pregăti pentru sărbătorile de iarnă. Ne facem curățenie în case și gospodării, ne facem curățenie și în suflete și gânduri. Pe această cale vă propun să fim alături unii de alții, pentru că, așa după cum prea bine știm, „dar din dar se face Rai”. Ca de fiecare dată în preajma sărbătorilor de iarnă și în acest an puteți fi ajutorul lui Moș Crăciun în Parohia Chicirea.

Cum o puteți face?

Campania se desfășoară până 21 decembrie, iar până atunci strângem produse alimentare neperisabile, dulciuri, hăinuțe, rechizite, jucării sau bani. De menționat că pentru donațiile în bani se emite chitanță, iar fiecare donator va primi o iconiță cu Maica Domnului „Grădinăreasa” de la Chicirea.

Contact: Pr. Grecu Ionuț Florin, tel 0745419206
Cont bancar BCR: Parohia Chicirea, cont IBAN: RO55RNCB0198151066630001

Vom reveni cu detalii și noutăți!

Citește mai mult..

Sfântul Ierarh Dosoftei - ierarh și cărturar

Dosoftei (la naștere: Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților. 

 

Viața

A învățat în Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.

Lucrări tipărite

• Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., și 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
• Dumnezeiasca Liturghie, Iași, 1679 (ed. a II-a, Iași, 1683);
• Psaltirea de-nțeles, Iași, 1680 (text paralel: slavon și român);
• Molitălvnic de-nțeles, Iași, 1683, având, după prefață, un
• Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
• Parimiile preste an, Iași, 1683, având tipărit din nou
• Poemul cronologic, cu mici adaosuri și modificări.
• Viața și petriaceria sfinților, 4 vol Iași, 1682-1686, lucrare de compilație, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) și slave.

Lucări „manuscris”

Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos și fragmente din Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou.

Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la București, în 1688. În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri); începe acum și traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).

La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din –grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituțiile Sfinților Apostoli, Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, și despre credințe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.

Citește mai mult..

Primeşte acest Odor...

După Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, în rânduiala Hirotoniei preotului, săvârşită de arhiereu, două sunt, mai ales, actele şi momentele culminante: cel al primirii harului Preoţiei şi cel al primirii Sfântului Trup al Domnului. Aceste două acte sfinte alcătuiesc o unitate în harisma şi slujirea preoţiei, se împlinesc unul prin celălalt, şi de aceea trebuie să le privim împreună. În acelaşi timp, ele implică aspecte liturgice, dogmatice, istorice.

Primirea harului Preoţiei are loc la timpul rânduit din Sfânta Liturghie, după cântarea Imnului Heruvic şi ieşirea cu Cinstitele Daruri. La acel moment sacru, arhiereul aduce în sfântul altar pe cel ce urmează a fi hirotonit. Doi preoţi îl încadrează şi îl conduc de trei ori în jurul sfintei mese, cu intonarea imnurilor „Sfinţilor Mucenici…“, „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule...“, „Isaie dănţuieşte…“. În acest timp, arhiereul aşezat în partea dinspre miazănoapte a sfintei mese primeşte la fiecare înconjur mărturia smerită a candidatului, acesta plecându-se şi sărutându-i omoforul, bederniţa şi mâna prin care se împărtăşesc darurile.

După această pregătire plină de harică emoţie, cel ce se învredniceşte acum de treapta preoţiei îngenunchează în dreapta sfintei mese, îşi pune mâinile una peste alta şi-şi reazemă capul peste ele. Ceilalţi slujitori îngenunchează şi se roagă, unul dintre preoţi rosteşte uşor o ectenie în acest duh al implorării harului divin, iar arhiereul, punând mâna dreaptă pe capul lui, invocă prin trei rugăciuni să vină, să se adauge „har peste har“.

Noul hirotonit este înfăţişat înaintea poporului drept-credincios, care s-a aflat, de asemenea, în stăruitoare şi adâncă rugăciune. De aici, din uşile împărăteşti, arhiereul îi încredinţează semnele văzute ale treptei sale: veşmintele, Liturghierul, Crucea, cu rostirea cuvin-telor: „Vrednic este“, „Axios“.

Cel de-al doilea act care-l consacră pe preot concret în slujirea şi misiunea lui esenţială, anume cel prin care i se încredinţează Sfântul Trup al Domnului, se săvârşeşte după Sfinţirea Darurilor. Acum, când urmează a se zice: „Mai ales pentru Preasfânta, Preacurata…“, noul hirotonit vine în partea dinspre miazănoapte a sfintei mese şi arhiereul îi dă Sfântul Trup al Domnului aşezat pe sfântul disc, zicând: „Primeşte acest Odor şi-L păstrează pe El până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine“. Acest act liturgic, plin de o copleşitoare semnificaţie, îl arată pe noul preot ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu, el are a jertfi nu o pâine oarecare, ci pe Iisus, „Pâinea cea vie“. Cel hirotonit primeşte Sfântul Trup, sărutând mâna arhiereului, şi se duce cu el la mijlocul sfintei mese, spre răsărit, unde stă şi se roagă în taină. Înainte de a intona arhiereul „Sfintele Sfinţilor“, noul hirotonit vine la arhiereu, şi acesta ia Sfântul Trup din mâinile preotului.

Prin primirea Sfântului Trup al Domnului, preotul devine personal răspunzător în înţelegerea şi asumarea misiunii pe care o cere acest act unic în vocaţia şi slujirea lui. Hristos, fiind la dreapta Tatălui, în Duhul Sfânt, călăuzeşte Biserica, Preoţia la tot adevărul.

Aşa se înfăptuieşte zidirea Bisericii, prin înduhovnicirea prezenţei lui Hristos, înaintarea către universalizarea Întrupării şi mântuirii, a plinirii împărăţiei. Acesta este mesajul sublim al mărturiei Sfintei Tradiţii: „Primeşte acest Odor şi-L păstrează pe El până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine“. 

Responsabilitatea duhovnicească a preoției reprezintă centrul existențial al fiecărui slujitor atunci când numără anii de când primește în mâini Odorul, Trupul lui Hristos, din mână ierarhului său imediat după hirotonie. În mica noastră parohie numărăm anii de responsabilitate duhovnicească, bucurându-ne de toate binecuvântările primite de la bunul Dumnezeu și făcând totodată retrospectiva timpului, într-o manieră anamnetică, de când am devenit chicirean prin numire și adopție. Astfel că mulțumim Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Ioachim pentru darurile duhovnicești prin a cărui mâini le-am primit cu smerenie la hirotonie, mulțumesc părinților fără de care nu aș fi fost astăzi aici, mulțumesc distinsei doamne preotese pentru toată susținerea de care dă dovadă de fiecare dată, alese mulțumiri tuturor parohienilor care m-au primit și ocrotit cu atâta dragoste creștinească, făcându-mă să mă simt mai aproape de Rai în mijlocul familii chicirene!

Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze pe fiecare în parte!

De asemenea dorim un călduros „La mulți și binecuvântați ani” și tinerei enoriașe Botezatu Roxana, care în aceeași zi și-a sărbătorit ziua de naștere! Multă sănătate și mai ales mântuire!

Citește mai mult..

Duminica a 27 - a după Rusalii: tămăduirea femeii garbove. Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 13, 10-17:

,,În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul."

Citește mai mult..

Suflet de copil și bradul chicirean

Deja o un eveniment devenit tradiție în parohia noastră, împodobirea brăduțului devine prilej de bucurie deplină pentru tinerii parohiei noastre! Și pentru că suntem eco-friendly, am scos din cutia de carton brăduțul nostru ecologic, realizat din materiale reciclabile și bio-degradabile! Am salvat un brăduț adevărat de la tăiere! Pe lângă importanța momentului, tinerii noștri au învățat cel mai probabil și de importanța mediului înconjurător, un fel de eco-teologie aplicată.

Ne-am bucurat cu toții de ceea ce a ieșit în final: un brăduț colorat și plin de viață, unic precum sufletele celor ce l-au împodobit. Nu am uitat în cele din urmă să repetăm colindele! Poate îl ademenim și anul aceste pe Moș Crăciun la Chicirea!

Citește mai mult..