Despre împietrirea inimii

Deseori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei viețuiri creștinești, brusc și, după cât se pare, fără nici un motiv, încep să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufletești, în urma căreia le apare răceala față de toate nevoințele duhovnicești de până atunci. Un răspuns de folos pentru această luptă îl găsim la Sf. Teofan Zăvorâtul.

Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când.  Despre el pomenesc aproape toți cei ce scriu despre viața duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomenește trei vrăjmași de acest fel: neștiința împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea și nesimțirea împreună cu împietrirea.

În rugăciunile lui scurte nu i-a uitat nici Sfântul Ioan Gură de Aur: „Izbăvește-mă de neștiință, de uitare, de melancolie [aceasta însemnând lenevie împreună cu nepăsare] și de nesimțire”. Mijloacele de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda și a te ruga.

Este posibil ca Dumnezeu Însuși să trimită acestea pentru învățare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înșine. Câteodată luăm multe asupra noastră și așteptăm mult de la eforturile, mijloacele și ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul și ne lasă singuri, spunând parcă: „Poftim, încearcă-ți puterile”. Cu cât există mai multe daruri naturale, cu atât mai necesară este această învățare de minte. Dacă înțelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise și ca pedeapsă pentru pornirile pătimașe, îngăduite și neosândite de noi și neacoperite de pocăință. Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana proastă, care ori îngreuiază, ori slăbește, ori îndobitocește. Trebuie să cercetăm cu atenție și să vedem dacă nu cumva există așa ceva în suflet și să ne pocăim înaintea Domnului și să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.

Cel mai mult nesimțirea și răceala vin în urma mâniei, a nedreptății, a supărării, a osândirii, a trufiei și a celor asemenea lor. Un singur lucru ne rămâne – să ne rugăm pentru izbăvirea de această uscăciune și de nesimțire alături de împietrire. În perioada răcelii și a nesimțirii, în minte sunt greu de ținut cuvintele rugăciunii totuși este posibil. Trebuie să lucrăm împotriva sinelui. Tocmai ostenirea sinelui va fi mijlocul de a-L îndupleca pe Domnul spre milă și de a înapoia harul. Dar nu trebuie nicicum să renunțăm la rugăciune.

Sfântul Macarie spune: „Domnul vede cât de sincer îți dorești binele acesta și ți-l trimite. Iar rugăciunea împotriva răcirii inimii, cu cuvântul tău, înainte de pravilă și după pravilă și în continuarea ei lui Dumnezeu să I-o ceri, ca și cum aducând înaintea fetei Lui un suflet mort: <<Vezi, Doamne, cum este sufletul meu! Zi, așadar, un cuvânt și se va vindeca!>> Cu aceleași cuvinte și în timpul zilei să I te adresezi mai des lui Dumnezeu.”

Cel mai important este să nu lăsați sufletul să se răcească. Aveți grijă ca lumânarea să ardă și căminul sufletesc să fie cald. Puneți mai des lemne de foc în el. Adică țineți gândurile sfinte în minte și simtiți-le în același timp, în inimă.

Răceala este o stare amarnică și primejdioasă. La Domnul ea stă în rândul mijloacelor de călăuzire, învățare și îndreptare. Însă poate fi și ca pedeapsă. Cauza acestui lucru este păcatul vădit, dar, atunci când nu îl puteți vedea, trebuie să cautați pricinile în simțămintele și dispozițiile lăuntrice. Nu cumva vi s-a strecurat îngâmfarea că nu sunteți ca ceilalți? Nu cumva aveți de gând să pășiți singuri pe calea mântuirii și să ajungeți sus numai prin mijloacele voastre? Nu cumva vă mulțumiți cu rânduiala de viață pe care o duceți și v-ați culcat pe o ureche spunând că nu mai trebuie să vă îngrijiți de nimic? Gândurile acestea și cele asemenea lor vă duc la nepăsare, iar nepăsarea este primul pas către răcire. De aceea osteniți-vă să vă adunați gândurile mai mult pe ideea că încă nu ați început lucrul.

Apoi adaugați convingerea potrivit căreia, chiar dacă ați ajunge pe trepte înalte, nici una nu este sigură față de cădere. Iar calea către acest vrăjmaș o așterne nepăsarea – însoțitoarea răcelii. Adunând, așadar, aceste gânduri provocatoare, să nu credeți că vă veți aprinde singuri pe voi înșivă.  Domnul vă va aprinde când va veni vremea. Iar lucrul vostru este osteneala și iar osteneala. La această osteneală lăuntrică să adăugați rugăciunea către Domnul, anume pentru izbăvirea de această rană. Lăsați toate celelalte lucruri și păstrați numai această rugăciune împotriva răcelii. Și să nu vă dați pace până când nu vă veți încălzi. Încălzirea vine prin atingerea Domnului de inima voastră, iar căldura neîncetată este vederea Domnului în inimă. Să vă dăruiască Domnul acest bine. Nu fiți nepăsători și nu vă descurajați.

Cineva a spus: „Pune-te în situația celui muribund … ” Iar altcineva a adăugat: “Mai bine pune-te în momentul judecății tale, când este gata să iasă din gura lui Dumnezeu ultima sentință pentru tine”. Nu se poate să nu fiți de acord cu faptul că aceste lucruri, realmente, au puterea să înmoaie inima împietrită.

Iată cuvântul Sfântului Isaac Sirul – în cazul răcelii și al nesimțirii: „Nu fi tulburat în cuget și nu încuraja slăbirea sufletească, ci rabdă, citește cărțile învățătorilor, silește-te la rugăciune și așteaptă ajutor. El va veni atât de curând încât nici nu-ți vei da seama“.

Eu cred că față de răceala voastră trupul are vina lui. Nu vă propun excesul, ci îndestularea. Dar și această îndestul are îndobitocește simțământul duhovnicesc și reduce energia. Osteniți-vă să disciplinați această sclavă lăsată slobodă ca să nu vă devină stăpână. Cum? Cred că știți! Acest lucru se referă și la hrană, și la somn, și la celelalte privilegii. Faceți ca trupul să simtă că o mână grea se află peste el. Ură și dușmănie neîmpăcată față de trup să aveți și voia lui să o persecutați.

Îndată ce trupul slăbește, simțământul duhovnicesc învie. Foarte mult înseamnă să nu-l lăsați să se prăbușească, să țineți în bunăstare toate mădularele lui prin încordarea lăuntrică a mușchilor. Acest lucru menține cu putere vioiciunea duhului și ajută sufletul să stea în stare de trezvie.

Puneți-vă ca lege: să plecați de la masă puțin înfometați. Sclava cea rea – trupul – va simți că asupra sa se află o mână puternică. Faptul că ați pus capăt beției este minunat. Acesta este cel mai bun ajutor pentru trup ca să fie vioi, treaz și curat. Mare lucru este acesta.

Nimic nu este spre plăcerea trupului, ci numai pentru sănătate, căci trupul niciodată nu este sătul. Binevoiți să vă alegeți o măsură pentru mâncare și băutură, așa cum au făcut toți sfinții.

Sfântul Teofan Zăvorâtul,  „Sfaturi înțelepte”, Ed. Egumenita, 2006