Anul Bisericesc. Perioada Triodului

Anul bisericesc, sau liturgic, este împărțit în trei mari perioade, în centru fiind sărbătoarea Sfintelor Paști: 

a. Perioada Triodului (perioada prepascală) - triodul ține zece săptămâni și se încheie în Sâmbăta Mare; 

b. Perioada Penticostarului (perioada pascală) - penticostarul începe din ziua Paștilor și ține până în Duminica Tuturor Sfinților (a 8-a după Paști); 

c. Perioada Octoihului (perioada postpascală) - tot restul anului bisericesc, din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului, este perioada Octoihului. 

Triodul e o perioadă din anul liturgic bizantin, cuprinzând postul mare, urmat de săptămâna mare, și precedat de o perioadă pregătitoare ce are ca scop lăsatul secului. 

Cartea de slujbă specifică perioadei Triodului

Numele acestei perioade vine de la faptul că în acest timp se cântă doar trei ode poetice la utrenie, în loc de nouă, câte se cântă peste an. Cele trei ode poetice sunt înlocuite, potrivit tipicelor, însă mai puțin în practică, cu șase cântări biblice. 

Triodul începe cu duminica „Vameșului și a fariseului”, după care urmează o săptămână relativ obișnuită din punct de vedere liturgic și ascetic urmând apoi duminica „Fiului risipitor”. 

Începând cu această duminică, săptămâna ce urmează, numită și săptămâna cărnii, va fi de frupt. Sâmbăta va avea un tropar special. Urmează duminica „Înfricoșatei judecăți”, iar începând cu luni dimineața are loc lăsatul secului de carne, însă se mănâncă brânzeturi, ouă și pește. 

Urmează duminica izgonirii lui „Adam din Rai”, ultima în care se mai mănâncă de frupt, pentru că a doua zi dimineața se face lăsatul secului de brânză, intrându-se în post. 

Aceste duminici de intrare în triod au câteva caracteristici liturgice, dintre care cele mai însemnate sunt troparele și condacele proprii, apoi polieleul cuprinzând psalmul 137: „La râul Babilonului”, precum și troparul „Iată mirele” la utrenie și vecernie. 

Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare reprezintă săptămânile pregătitoare. Fiecare din aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie. 

Postul Mare începe în lunea care urmează după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (sau Duminica lăsatului sec de brânză); Duminicile următoare poartă denumiri specifice, după cum urmează: 

1. Duminica Ortodoxiei 

2. Duminica Sfântului Grigorie Palama 

3. Duminica Sfintei Cruci 

4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul 

5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca 

6. Duminica Floriilor 

Evoluția istorică a Triodului 

Perioada Triodului s-a dezvoltat în jurul Postului pregătitor pentru Sfintele Paști. În secolul al IV-lea, odată cu uniformizarea datei Paștilor, prin hotărârea primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325), s-a trecut la organizarea unitară a acestor perioade de post prepascal (postul celor 40 de zile, postul catehumenilor și postul Săptămânii Patimilor), ajungându-se la actualul Post al Paștilor, de șapte săptămâni. La Ierusalim, în preajma anului 380, pelerina Egeria amintește chiar de opt săptămâni de post. Tot Ierusalimul este spațiul în care apare și o perioadă de pregătire spirituală liturgică pentru Marele Post și în care ia naștere imnografia Triodului, reprezentată prin Sfinții Andrei Criteanul (†740), Cosma de Maiuma, Ioan Damaschin, Andrei cel Orb. 

În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce încet-încet în atmosfera Postului Mare. Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și Fariseului este una de dezlegare la toate (miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una normală – adică se postește miercurea și vinerea. După Duminica Înfricoșatei Judecăți, nu se mai mănâncă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate. 

Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. 

Referitor la această perioadă în sinaxarul din Triod se spune: 

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem astăzi și Triodul. Triodul a fost întocmit cu înțelepciune și în chipul cel mai bun și cum se cuvenea de mulți dintre Sfinții și purtătorii de Dumnezeu Părinții noștri, făcători de cântări, insuflați fiind de Sfântul Duh. Primul dintre toți Părinții, care au izvodit cântarea triodică, adică a celor trei cântări, după părerea mea spre a închipui Sfânta și începătoarea de viață Treime, a fost marele poet Cosma. El a izvodit cân­tările ce se cântă în marea și sfânta Săptă­mână a Patimilor Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acrostih, după numele fiecărei zile. După pilda lui, și alți Părinți, dar mai mult decât alții Teodor Studitul și Iosif Studitul, au alcătuit, cu aceeași râvnă ca și Cosma, cân­tări pentru celelalte săptămâni ale sfântului și marelui post al patruzecimii. Cântările lor au fost introduse în cult mai întâi în Mănăstirea Studion. În cea mai mare parte ei au alcătuit și au cadențat odele și celelalte cântări ale Triodului, adunând și alegând acestea din Sfinții Părinți. Așadar, pentru că duminica se socotește cea dintâi dintre zile, după cum Duminica învierii se socotește întâia, a opta și cea din urmă, au făcut foarte bine când au pus luni cântarea întâi, marți cântarea a doua, miercuri cântarea a treia, joi cântarea a patra, vineri cântarea a cincea, sâmbătă cântarea a șasea, a șaptea și celelalte două, a opta și a noua; acestea, pen­tru că sunt mai de seamă, sunt comune tuturor zilelor săptămânii. Tot așa a făcut și dumnezeiescul Cosma la canonul din Marca Sâmbătă, căci a alcătuit numai patru cân­tări: cântarea a șasea, a șaptea, a opta și a noua. Mai târziu, preaînțeleptul împărat Leon a poruncit lui Marcu monahul, episco­pul Idruntului, să-i facă acest canon deplin. 

Cartea aceasta se numește pe nedrept Triod, căci nu are totdeauna trei cântări, ci are și canoane depline. După unele păreri, și-a luat numele său din pricină că cele mai multe canoane au trei cântări sau pentru că, după cum s-a spus, canoanele din săp­tămâna mare au fost alcătuite la început din trei cântări. Când Sfinții noștri Părinți au alcătuit această carte de slujbă, scopul lor a fost ca să ne aducă aminte pe scurt prin întreaga carte a Triodului de toată bineface­rea dintru început a lui Dumnezeu față de noi: ca să ne amintească tuturor că am fost plăsmuiți de El; că prin călcarea poruncii, dată nouă spre încercare, am fost alungați din desfătarea paradisului; că am fost izgo­niți din pricina zavistiei șarpelui și vrăj­mașului, începătorul răutății, doborât din pricina mândriei; că am fost îndepărtați de la bunătățile raiului și am ajuns să fim conduși de diavol; că Fiul lui Dumnezeu și Cuvântul, prin milostivirea milei Sale, a ple­cat cerurile și S-a pogorât, a locuit în Fecioară și S-a făcut om; că ne-a arătat chipul de a ne sui la cer, prin viețuirea Sa, prin smerenia Sa mai cu seamă, prin postul, prin îndepărtarea de rele și prin celelalte fapte ale Lui; că a pătimit, a înviat și S-a suit iarăși la cer; că a trimis pe Sfântul Duh Sfinților Lui Ucenici și Apostoli; că Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu desăvârșit, a fost predicat de ei pretutindenea; că și dum­nezeieștii Apostoli au făcut minuni prin harul Preasfântului Duh; că în același timp au adunat, prin predica lor, pe toți sfinții de la marginile lumii, umplând lumea cea de sus. Acesta a și fost la început gândul Zidi­torului. Prin cele spuse s-a arătat care este scopul Triodului. 

Citește mai mult..

Dumnezeu să îl ierte pe robul Său, nenea Mihai Savin!

Se vor cânta mâine cuvintele „Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţâ-ne pe noi îndreptările Tale!...", cuvinte care, repetate, constituie una din cele mai adânci cântări ale înmormântării. Iată dar, la vreme de tristeţe şi durere, Dumnezeu ne învaţă aşa cum altădată, pe Crucea Golgotei, de pe altarul Jertfei Sale întru care noi toţi am primit arvuna învierii, Hristos învaţă despre împărăţia Cerului. Până în ultima clipă, cea din urmă, promisiunea adresată unuia din oameni fiind: „Astăzi vei fî cu Mine în Rai".

Mihai Savin foto stânga

Ce ne învaţă, aşadar, Hristos dinaintea trupului atins de moarte? Că aceasta atinge doar plămada de lut. Că moartea - care dintâi, prin boală şi-a făcut simţită prezenţa - poate atinge alcătuirea de carne, dar nu şi pe cea de duh. Există pe o cruce dintr-un cimitir înscrise câteva cuvinte ce ne pun pe gânduri: Pâmântule gelos, atât de puţin ai pus în noi / Şi-atât de grabnic eşti să-ţi iei puţinul înapoi. Nu ştiu dacă ele aparţin vreunui poet celebru, dar astăzi ele se confirmă ca unul din adevărurile ce dor. Gelozia pământului l-a răpit aşadar pe cel care a constituit un cap de familie, soț, tată, bunic, extrem de atent la ceea ce făptuia, ci şi a unui credincios al Bisericii care n-a îngăduit morţii să-l răpească, fără ca înainte să guste arvuna învierii prin împărtăşirea cu Sfintele şi întru tot de viată făcătoarele Taine ale lui Hristos în fiecare post de câte ori l-am cercetat. Şi ştim că cel care mănâncă Trupul lui Hristos şi îşi dăruieşte veşnicie prin transfuzia aceasta binecuvântată cu Sângele lui Hristos nu va vedea moartea, „ci s-a mutat din moarte la viaţă".

Un sfârşit grăbit de o boală necruţătoare, cum grăbite ne sunt toate morţile, căci până în ultima clipă am mai vrea o clipită pentru a rosti cele ce nu le-am rostit, pentru a binecuvânta cele ce nu le-am binecuvântat, pentru a plânge cele ce nu le-am plâns.

Bunul Dumnezeu să îl odihnească cu drepții pe nenea Mihai Savin, acolo unde nu mai există nici durere, nici întristare, nici suspin, ci numai viață veșnică fără de sfârșit, iar familiei îndurerate, putere, credință și nădejde pentru a trece peste aceste clipe ale durerii despărțirii pământești! 

Citește mai mult..

Duminica 17 după Rusalii - Sfânta Evanghelie

Matei 15, 21-28:

„În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.”

Citește mai mult..

Ajutor pentru un colț de Rai

Așa după cum prea bine cunosc prietenii Parohiei Chicirea, comunitatea noastră este una mică, încadrată la gradul de parohie misionară. Așadar toate activitățile noastre pastoral-misionare și social-filantropice și administrativ gospodărești nu ar fi posibile fără ajutorul prietenilor noștri de aproape sau de departe.

Nu am fi reușit să avem atâtea realizări frumoase, iar parohia noastră să înflorească fără dumneavoastră! Dar iată că acum, iarăși vă solicităm ajutorul pentru a putea continua toate proiectele propuse pentru anul în curs. Pentru a ne ajuta, nu trebuie să faceți nimic mai mult decât să descărcați formularul de mai jos și să completați „Datele de identificare ale contribuabilului” din prima secțiune, iar în secțiunea II să bifați proveniența veniturilor. În partea de jos se semnează documentul de către contribuabil.

Documentul în variantă JPG se poate descărca de aici, iar în variantă PDF de aici. După descărcare, trebuie printat, iar documentul completat și semnat se depune la sediul ANAF de pe raza localității de domiciliu.

Citește mai mult..

Mulțumire și slavă lui Dumnezeu

Fiecare zi importantă din viața enoriașilor parohiei noastre reprezintă un prilej de bucurie împărtășită. Astfel că la fiecare floare ce se adaugă buchetului vieții cât de minunat este ca mai întâi să mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite! 

Pe această cale dorim un călduros „La mulți și binecuvântați ani” sărbătoriților noștri din această săptămână, tanti Didina Tiron și nenea Virorel Bârzu, cu ocazia unei noi flori adăugate la buchetul vieții lor! Fie ca bunul Dumnezeu să vă dăruiască viață îndelungată cu sănătate și mântuire!

Totodată adresăm gânduri de bine și tradiționalul „La mulți ani” alături urări de sănătate și mântuire, doamnei Macovei Maria Dorina, care, deși timpul și distanța nu a permis să se afle fizic în biserică, mama acesteia, tanti Angela a marcat momentul nașterii fiicei dumneaei cu o rugăciune de mulțumire și slavă lui Dumnezeu! 

Adresăm toate gândurile bune sărbătoriților noștri de aproape sau de departe, dar mai întâi de toate, fie ca bunul Dumnezeu să vă sporească în permanență credința, nădejdea și dragostea creștină!

Citește mai mult..

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Luca 19, 1-10:

Zaheu în sicomor

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”

„Iisuse, Care ai înviat din morți, Înviază și sufletele noastre”(Acatistul învierii Domnului).

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinși și pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 și urm.) unde el este pomenit.

Era bogat - asupra punctului acestuia se opresc îndeobște comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esența. Nu toți bogații sunt răi și nemilostivi, nu toți săracii sunt buni și nepizmași.

Zaheu era vameș - iată trăsătura principală. Vameș, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraționist —cum se spune în veacul nostru, și tocmai termenul acesta recent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai deslușit situația.

Se vânduse cotropitorilor țării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era și vrăjmășit și disprețuit, nu întrucât era bogătaș, ci ca vânzător și om de încredere al unei puteri străine și invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace și punându-se fără preget la dispoziția ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri bănești: dăruiește jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptățiți de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuții reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.

Pe cale monetară avea, așadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.

Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat și mai infectat.

Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseși profunzimile ființei sale. Și aceasta este minunea: dispariția omului vechi ivirea omului nou.

Și tot aceasta, în general vorbind, este marea și uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Pr. Nicolae Steinhardt

Nu vindecarea slăbănogilor, muților, surzilor, gârbovilor, leproșilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulțirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaților și nici chiar învierea morților.

Minunea cea mare și fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârșită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât și după înălțarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin șirul practic infinit de mucenici, sfinți, convertiți și transfigurați.

Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos și imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă și le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi și ele. Dar metanoia, pentru cine știe ce este viața și cunoaște firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale și pasive și se supun Făcătorului lor, pe când ființa înzestrată cu darul gândirii și conștiinței este liberă și, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăși are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu poruncește, scurt, ci numai acționează pe calea harului îndrumător.

Este nevoie în lumea morală, din partea divinității, de o lucrare energetică mai subtilă și mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităților. Așa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă și mai înrăit întru păcate, un om nou.

Hristos nu este numai bun, milostiv și smerit cu inima, ci e și puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli și beteșuguri trupești, dar lucrările acestea pălesc în fața marii minuni a prefacerii omului.

Ea dă dovadă în chip incontestabil și irezistibil despre atotputernicia și divinitatea Celui ce o săvârșește. Căci împărăția lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20).

Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forțe), omul cel vechi moare, se naște un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului și de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice și etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acțiune a celor de pe țărmul creațiunii: misterul e deplin și se produce între cer și pământ, în acel spațiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcați, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coercițiune și silire, consecința fiind că insul își impune sieși un mod de viață, o scară de valori și o trezvie a cugetului.

El poate spune acum: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-ne-a pe căile dreptății pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curați; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).

Puterea Domnului de a replămădi omul vechi și de a făuri dintr-însul o ființă nouă s-a dovedit și la chemarea lui Levi-Matei (un vameș și el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce.

Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naștere, demonizatul din ținutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros și alți tămăduiți care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaște și temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoștință).

„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Și ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne și dezpovărându-ne de viețuirea cea veche.

Hristos ne înnoiește întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn și izvor de naștere: „Să vă dezbrăcați de viețuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; și să vă înnoiți în duhul vieții voastre; și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și sfințenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).

Puterea lui Hristos se vădește mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde și păcătoșenie, la libertate, lumină și bucurie: „Fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat în cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).

Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acțiune de suprafață, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca și în cutremurătoarea formulă; „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia nașterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuți din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).

Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; și-1 răpește de sub stăpânirea morții spre a-l da vieții, iar celui acum viu îi rostește: mori vieții acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.

Prin botez și prin pocăință, Hristos refăurește făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeași, dar care ia cu totul altă înfățișare și poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii și cugetul.

Botezul este cu adevărat o sfântă și înfricoșătoare taină, câtuși de puțin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă ființă.

La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă și extraordinară bucurie. Dovadă și ospețele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoțesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu…

Instantaneitate și veselie - iată principalele caracteristici ale nașterii din nou.

Ospățul - iată firescul accesoriu; potopul fericirii și al înnoirii - iată consecința imediată. Pentru toți botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc nașterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiți sunt cei care nu au rămas în întuneric și au văzut totuși lumina, mai devreme sau mai târziu.

Duhul e foc și fulger, o dată cu fiecare creștinare ia ființă un cer nou și un pământ nou. Uimirea, bucuria și binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puțin intense decât ale lui Adam în ziua a șasea a Facerii, când a deschis ochii și a contemplat zidirea.

Prin botez și metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăției) se dovedește puterea lui Hristos. Pruncul creștinat (și observația e valabilă și pentru convertitul ulterior la credința în Hristos) nu mai este o simplă viețuitoare, înzestrată doar cu însușiri mintale superioare; el se naște a doua oară din apă și duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate și omenire.

Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât și posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi și s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.

Să mulțumim cu toții, cu emoție adâncă și inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naștere, fie de mai târziu, cu toții însă născuți din duh, născuți de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

Părintele Nicolae Steinhardt

Din „Dăruind vei dobândi”, Editura Mănăstirii Rohia 2006

Citește mai mult..

Întâmpinearea Domnului - predica Sfântului Ioan Gură de Aur

Întâmpinarea Domnului

Luca 2, 22-40:

„Și când s-au împlinit zilele curățirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Și să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui. Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Aşer, ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa. Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni. Și venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”

„Si prin sufletul tau va trece sabie” (Luca II, 35)

Pentru ce cei cucernici si drepti se cerceteaza cu suferinta

Pentru ce si oamenii cei cucernici se cerceteaza cu tot felul de suferinte, eu iubitilor pot sa va arat sapte pricini.

De aceia luati aminte si ma ascultati ca pe viitor nu veti avea dezvinovatire cand va veti scandaliza de cele ce se petrec in lume, adica de nenorocirea celor imbunatatiti si nu va veti lamuri despre acest lucru ca si cand nu a-ti avea nici un motiv.

Primul motiv pentru care si cei cucernici sunt cercetati de suferinta este, pentru ca ei sa nu se inalte pentru faptele cele bune si pentru meritele lor, al doilea pentru a vedea ca si sfintii si cei cucernici sunt oameni neputinciosi si atunci cand cineva va sfatuieste sa-i urmati, bunaoara pe Petru si Pavel sa nu puteti zice ca aceia ar fi dobandit cu totul alta fire si nu pot fi urmati. Patimirile lor arata ca si ei au fost oameni ca si noi.

A treia pricina este ca puterea lui Dumnezeu sa se arate tare intru slabiciune si sa biruiasca chiar catusele si asa sa se inmulteasca slava lui Dumnezeu!

Al patrulea, pentru ca rabdarea ceior cucernici, cu atat mai dovedita sa fie si sa se arate ca ei nu pentru plata au slujit lui Dumnezeu, ci chiar si in mijlocul nenorocirii ei au aratat cea mai mare dragoste catre Dansul.

A cincea pricina este ca toti cei cazuti in nenorocire, la privirea celor cucernici si a suferintelor lor sa poata afla mangaiere si imbarbatare.

A sasea pricina este ca noi sa gandim la inviere si la nemurire, cand noi vedem pe un om drept plini de fapte bune, care petrece viata sa cea pamanteasca in nenumarate trude si nevrand suntem siliti a gandi la judecata cea de apoi. Caci daca oamenii nu lasa fara plata si fara raspltire pe cei ce poarta greutati, pentru ei, cu cat mai mult Dumnezeu va rasplati pe aceia care atat de mult au rabdat pentru El. Daca Dumnezeu vrea asa, atunci la sfarsitul acestei vieti trebuie sa vina alta in care ei sa-si ia rasplata pentru patimirile lor de pe pamant, in sfarsit al saptelea motiv este ca cei cucernici prin necazuri maj mult se adeveresc si se fac vrednici de o rasplatire mai mare.

Insa noi trebuie sa dovedim aceste pricini cu Sfanta Scriptura si sa aratam ca cele zise nu sunt numai vorbe omenesti ci invatatura Sfintei Scripturi. Atunci invatatura mea va avea mai multa incredintare si va patrunde mai adanc in sufletele voastre.

1. Deci mai intai Dumnezeu pentru aceia trimite nenorocire celor cucernici, pentru ca ei sa gandeasca despre sine masurat si cumpatat si ca ei sa nu se inalte pe sine pentru faptele cele bune si pentru meritele lor; avem marturie pe David si pe Pavel. Acela zice: „Bine este mie ca m-ai smerit, ca sa ma invat indreptarile tale” (Ps. CXV III, 71), iar Pavel zice: „am fost rapit pana la al treilea cer si am fost rapit in rai, si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu mi-sa mie un ghimpe in trup, un inger al satanei care sa ma bata peste obraz”. (II Cor XII, 2, 3, 7).

Ce poate fi mai lamurit? Ca sa nu ma mandresc zice Apostolul, Dumnezeu trimite asupra mea pe ingerul satanei ca sa ma bata. El intelege aici pe slugile satanei, pe pagani, pe tirani, pe necredinciosi, care mereu prigoneau pe Apostol. Sau vrea sa arate si patimile si durerile cele trupesti. El vrea sa zica: Dumnezeu ar fi putut sa departeze de la mine aceste trude si patimi, dar ca sa nu ma mandresc pentru rapirea mea la al treilea cer si in rai, mi-a trimis aceste necazuri, acesti ingeri ai sataneijlnca si cei mai mari sfinti si tocmai cei cucernici trebuie sa fie cu mai multa bagare de seama ca sa nu se mandreasca, caci nimic nu duce mai usor la mandrie, decat constiinta de a fi facut mult bine. Deci ca cei cucernici sa nu se mandreasca Dumnezeu le trimite ispite si patimi care sa-i aduca intru smerenie si cumpatara?

2. Patimirile si necazurile ajuta ca nimeni sa nu creada ca sfintii si cei cucernici nu ar fi si ei oameni ca ceilalti oameni. De aceia Petru dupa ce a vindecat pe slabanogul zice catre toti cei ce se uitau cu mirare la dansul: „Ce va uitati la mine ca si cum cu a mea putere sau cucernicie l-am fi facut pe acesta sa umble” (Fapte III, 12). El vroia sa opreasca mirarea lor si sa-i invete ca el nu de la el si prin puterea sa proprie a savarsit aceasta fapta mare. in Listra Pavel si Barnaba nu numai ca au fost admirati, ci locuitorii adusesera inca si tauri impodobiti cu cununi si vroiau sa jertfeasca la amandoi Apostolii (Fapte XIV, 12). in acest chip s-a format inchinarea la idoli. Caci multi barbati care au castigat in razboaie, au sarbatorit invingeri, au zidit cetati, sau altcumva prin alte fapte mari s-au facut meritosi, au fost cinstiti de popor ca Dumnezeu si toti idolii paganesti se trag de la astfel de oameni. Si ca sa nu se intample la fel si cu cei cucernici si cu cei Sfinti, Dumnezeu ingaduie ca ei sa fie biciuiti sau sa cada in boli si alte suferinte trupesti, pentru ca multimea necazurilor si ispitelor sa-i convinga pe contemporani, ca ei de la ei nu fac nimica si pentru toate trebuiesc ai multumi lui Dumnezeu. De aceia cand pe noi ne sfatuieste cineva, sa facem aceleasi fapte bune pe care le-au savarsit sfintii, noi nu putem sta impotriva si sa zicem ca aceia ar fi avut alta fire decat noi si ar fi fost astfel de oameni. Pentru aceia zice Apostolul despre Ilie: „el era un om asemenea noua patimas” (Iacov V, 17).

3. Patimirile celor cucernici slujesc spre a arata puterea iui Dumnezeu si aceasta ne-o spune Apostolul Pavel. Cei necredinciosi cand vad patimirile unui cucernic zic Dumnezeu care ingaduie toate acestea este slab si nu poate sa ajute cinstitorilor sai. Asculta dar in ce chip Apostolul Pavel dovedeste ca tocmai prin aceasta Dumnezeu arata mai mult taria si puterea sa decat slabiciunea. Dupa ce e! a povestit ca ingerul satanei, adica prigonirea, ispita, patimile etc, il bateau peste obraz adauga: „de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l departeze de la mine si mi-a zis: iti este de ajuns harul meu, caci puterea mea se desavarseste in slabiciune” (II Cor XII, 8). Dumnezeu vrea sa zica: puterea Mea tocmai atunci se arata bine, cand voi sunteti slabi si cand prin voi cei slabi se fac in numele meu lucruri mari. Era o patimire pentru Pavel cand el a fost aruncat in temnita, insa tocmai in aceasta neputinta a lui s-a aratat puterea Domnului, caci El a zguduit temnita si Apostolul a castigat pentru Hristos pe insasi mai marele temnitei, (Fapte XVI 26-34). Asemenea lucruri se pot vedea si la Petru si la ceilalti apostoli, intru necazuri lor totdeauna le-a venit intru ajutor harul lui Dumnezeu si asa deapururea patimirile lor au preaslavit puterea lui Dum.nezeu.

4. A patra pricina pentru care cei cucernici au necazuri este ca sa nu se creada ca ei slujesc lui Dumnezeu numai pentru binele cel de pe pamant. Astfel de imputari se fac mereu celor ce traiesc bine pe pamant, insasi satana a grait catre Domnul despre Iov pe cand acesta nu avea necazuri: „Crezi tu oare ca Iov i-ti slujeste fara plata? Tu ai ingradit toate cele din afara si din launtru ale casei lui” (Iov 1, 10). Satana vroia sa zica: acela numai pentru aceasta era cinstitor de Dumnezeu, caci Dumnezeu i-a trimis multa bogatie. Deci ce face Dumnezeu? Spre a arata ca Sfintii nu slujesc lui din interes, Dumnezeu a rapit de la Iov tot traiul lui bun, I-a predat saraciei si I-a lasat sa cada intr-o boala grea. Si acum Dumnezeu a risipit minciuna ce s-a zis impotriva lui Iov si a zis: „cu toate acestea, el sta departe de pacat” {Pentru cei cucernici este destula plata aceea ca ei sa poata sa slujeasca lui Dumnezeu deapururi, ei nu vor mai mare plata ca aceasta. Pana cand cel cucernic este invaluit cu bogatia ca si cu o haina, nu se poate vedea cu desavarsire faptele cele bune ale lui, iar cand bogatia cade de pe dansul ca o haina, si el se arata despuiat de bunurile cele pamantesti ca si gol, atunci este laudat ca si Iov pentru rabdarea lui si pentru biruinta lui in lupta cu necazurile.

5. Insa necazul nu dovedeste numai statornicia celor cucernici, ci aduce si altora mare mangaiere. Caci ce zice Hristos: „Fericiti ve-ti fi cand va vor ocara pe noi si va vor prigoni, si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra mintind pentru mine bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei V, 11 -12). Asadar patimirile celor cucernici precum insasi Hristos voieste trebuie sa serveasca crestinilor spre incurajare. Tot asa mangaie Pavel pe Macedoneni aratandu-le patimirile altor crestini si zice: „voi fratilor urmatori v-ati facut ai Bisericilor lui Dumnezeu care sunt in ludeia pentru ca ati suferit si voi aceleasi de la cei de un neam cu voi, dupa cum si ele de la iudei” (1 Tes. II, 14). Cu aceiasi mangaiere intareste Pavel pe Evrei, numindu-i pe toti drepti, care au fost aruncati in cuptor sau in groapa, care au fost alungati in pustii, in pesteri, au trait in foame si mare lipsa (Evrei XI, 36-40). Pentru cei nenorociti este mare mangaiere, patimirea altora.

6. Asculta mai departe de la Apostolul Pavel cum patimirile ne aduc aminte de inviere. El zice: „Daca m-am luptat in Efes cu fiarele cele salbatice ce folos imi este, daca mortii nu se vor „scula?” (1 Cor XV, 32). Si iarasi „nadajduind in Hristos numai in viala aceasta, mai ticalosi decat toti oamenii suntem” (1 Cor XV, 19). El vrea sa zica: noi trebuie sa suferim in lumea aceasta nenumarate patimiri.

Cine altul ar fi mai nenorocit decat noi, daca TIU am crede in viata vesnica? Dumnezeu nu ar ingadui ca tocmai cinstitorii lui sa ajunga in mii de primejdii si incercari, daca ei nu de primit in cealalta lume ca plata niste bucurii mult mai . Dar fiindca Dumnezeu nu poate ingadui una ca aceasta Ctevedit ca el a gatit o viata mult mai buna si mai slavita in care va incununa pe luptatorii sai pentru cucernicie, si-i va incununa tea ochilor a toata lumea.

Asa dar cand tu vezi pe un drept murind in nevoie si in nenorocire, in boala si in saracie, sau in orice alt necaz, atunci tu sine: daca nu ar fi inviere si judecata, Dumnezeu nu ar pe acest cucernic care pentru Dansul a suferit atat de multe sa moara intru atata necaz.

Dintru aceasta este incredintat ca pe cei cucernici ii asteapta o alta viata mai buna decat aceasta de acum.

7. In sfarsit prin necazuri cei cucernici mai mult se adeveresc si se fac vrednici de mai mare rasplatire. Apostolul zice: „Necazul aduce rabdare, rabdarea aduce incercare, incercarea aduce nadejde, iar nadejdea nu rusineaza” (Rom V 3-5). Vezi tu cum credinta intarita prin patimire ne da nadejdea vietii viitoare? Asa dar eu nu fara temei am zis, ca patimirile intaresc in noi nadejdea invierii, si ca ele imbunatatesc pe aceia care au suportat incercarile. Precum aurul se incearca in topitoare asa si omul se face placut lui Dumnezeu in cuptorul necazurilor si se curata de toate patimile de care fusese cuprins mai inainte. Deci si plata in cealalta lume va fi mai mare si cununa sa de biruinta mai slavita. Cu cat de mare a fost necazul cu atat mai mare va fi si rasplatirea, ba inca rasplatirea va fi mai mare decat necazul caci este scris: „Caci socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. VIII 1,18).

Deci fiindca noi am aratat atatea pricini pentru ce si necazurile vin si asupra celor cucernici si sfinti, de acum noi sa nu ne mai suparam pentru cercarile ce ni le trimite Dumnezeu, sa nu ne descurajam nici sa ne tulburam, ci sa ne folosim de ele spre intarirea sufletelor noastre si sa invatam si pe altii despre folosul necazurilor

Deci tu de pilda vezi nenorocit si saracit pe un om binefacator care a intrebuintat averea sa pentru saraci nu te tulbura si nu carti asupra proniei dumnezeiesti.

Saracilor le va ajuta Dumnezeu pe alta cale, iar pe cel nenorocit suportarea cu rabdare a necazului il foloseste mai mult decat milostenia lui cea bogata.

Cum ca rabdarea este o fapta mai buna decat milostenia o aflam din istoria lui Iov.

Pe cand el avea avere, deschidea casa lui saracilor si impartea toate la cei lipsiti. Dar mai mare si mai slavit s-a facut el cand a rabdat cu statornicie si vestea despre pierzarea casei sale. El imbraca pe cel gol cu lana oilor sale, dar el a fost mai mare si mai slavit cand primind vestea ca oile sale s-au pierdut, nu a cartit ci a multumit lui Dumnezeu.

Inainte el arata iubire de oameni, acum o adevarata intelepciune: El nu a zis: ”acum am pierdut turmele de la care mii de oameni primeau hrana lor. Chiar daca eu personal nu eram vrednic de o astfel de bunastare, totusi pentru aceia carora eu le veneam in ajutor cu ele, ar fi trebuit sa ma cruti”. El nu a zis si nu a gandit nimic de acestea, caci el stia ca ce a facut Dumnezeu este bine facut. Urmeaza lui si necazul tau cel vremelnic iti va aduce fericirea cea vesnica. Amin.

Citește mai mult..

Cinstire și rugăciune: Sfinții Trei Ierarhi

- de la stânga la dreapta: Vasile Nastasă, Ionel Bânga,
Pr. Ionuț Grecu, Ion Tiron, Ion Iacob -

Dacă în luna ianuarie cinstitorii Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur și al Sfântului Grigorie Dialogul s-au bucurat fiecare în parte de onomastică, iată că astăzi ne-am reunit în rugăciune sub oblăduirea Sfinților Trei Ierarhi! Pilda de comuniune a fost înfăptuită și în familia chicireană unde sărbătoriții  noștri au adus slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. 

Fie ca Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, să vă aibă mereu în pază și să vă călăuzească permanent pașii pe calea unității, a înțelegerii, a comuniunii și a mântuirii!

Citește mai mult..

Sărbătoarea iertării și a reconcilierii: Sfinții Trei Ierarhi

- pictură în ulei, Sfântul Altar, biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir
sat Chicirea, comuna Stănița, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului -

În data de 30 ianuarie îi prăznuim pe cei trei mari arhierei: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, venerați drept cei mai mari teologi și păstori duhovnicești din toată istoria creștinătății. Ei sunt sărbătoriți și separat tot în cursul lunii ianuarie, Sfântul Vasile – 1 ianuarie, Sfântul Grigorie - 25, iar Sfântul Ioan - 27 ale lunii. Sunt considerați patronii instituțiilor de învățământ, în special ai celor teologice, care sunt astăzi în sărbătoare.

Cei trei ierarhi au început să fie sărbătoriți împreună împreună din anul 1081, de pe vremea împăratului bizantin Alexie Comneanul, perioadă în care învățații timpului polemizau pe tema importanței mai mari a unuia sau altuia dintre cei trei. Disputele au durat câțiva ani, până când cei trei sfinți s-au arătat în vis unui ierarh din acea vreme, spunându-i că în fața lui Dumnezeu ei sunt una și nu există vrajbă între ei. Totodată, l-au rugat să le rânduiască o zi de prăznuire comună pentru a aduce pacea între oameni. De atunci s-a hotărât prăznuirea împreună în ziua de 30 ianuarie a celor trei ierarhi, cinstiți drept reprezentanți străluciți ai unei perioade bogate atât în dispute, dar și în elaborări teologice de mare valoare, din epoca patristică. Biserica i-a numit „stâlpi ai Ortodoxiei” și „mari dascăli” ai creștinătății. Ei s-au remarcat atât ca păstori și misionari, cât și ca moraliști și dogmatiști.

Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit și în 1 ianuarie, arhiepiscopul Cezareei și Capadociei, s-­a născut în anul 330, într­-o familie evlavioasă, de la care a primit o educație aleasă, desăvârșită apoi în școlile vremii din Cezareea Capadochiei, Constantinopol, Atena, unde îl cunoaște pe Sf. Grigorie de Nazianz. Din 355 profesează retorica, se botează, renunță la avere, intră în monahism, călătorește în Siria, Palestina, Mesopotamia. La întoarcere, se retrage cu prietenul său, Sf. Grigorie, și înființează o mănăstire. Este hirotonit în anul 364 și ales episcop al Cezareei în anul 370. S-­a remarcat prin activitatea sa în ceea ce se numește astăzi asistența socială, înființând în Cezareea numeroase așezăminte: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și un spital pentru leproși, numite generic „vasiliade”, dar și prin scrierile sale. În colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz a scris „Filocalia” și a alcătuit „Regulile vieții monahale mari și mici”. Liturghia întocmită de Sf. Vasile cel Mare de oficiază doar de zece ori pe an, iar Molitvele Sf. Vasile cel Mare sunt socotite drept cele mai puternice rugăciuni de dezlegare (exorcizare) și apărare.

Sfântul Grigore Teologul (de Nazianz sau „Cuvântătorul de Dumnezeu”) s-­a născut în același an cu prietenul său, Vasile cel Mare, dar a trecut la cele veșnice cu zece mai târziu decât acesta, în 389. Și­-a câștigat supranumele de „Teologul” prin cuvântările și cărțile sale pline de înțelepciune. A fost episcop al Cezareei și Capadochiei, fiind sărbătorit și în 25 ianuarie.

Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom), episcop al Constantinopolului, s-­a născut în 344 și a adormit întru Domnul în 407. A fost supranumit „Gură de aur”, pentru talentul său oratoric excepțional. Lui îi datorăm superba alcătuire a Liturghiei care se oficiază în cea mai mare parte a timpului în biserici (alături de cea a Sf. Vasile cel Mare, de zece ori în an, și de Liturghia Darurilor Mai înainte Sfințite, săvârșită în Postul Paștelui).

Citește mai mult..

24 ianuarie 1859: pasul spre Marea Unire

24 ianuarie 1859, data la care a avut loc Mica Unire. Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – context. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

Citește mai mult..

Vârsta infinitului la dublu. La mulți și sănătoși ani!

La împlinirea unei vârste simbol, 88 ani, (optul culcat reprezintă simbolul infinitului), tanti Natalea stătea cumințică acasă, lângă sobă plină de viață, cu toate încercările din ultima perioadă, încercând să-și păstreze doza de optimism! 

Tanti Natalea este un suflet foarte drag mie, o persoană lipicioasă, de o credință fantastică în Dumnezeu și o adevărată bibliotecă vie. Cu siguranță ascultându-o, nu ai cum să te plictisești vreodată. O fire sensibilă, dar puternică, plină de credință, nădejde și dragoste creștină. 

Așadar, ce îi mai putem dori altceva decât multă sănătate, iar bunul Dumnezeu să o aibă mereu în pază pe tanti Natalea, ferind-o de tot răul și de toată reaua întâmplare!

Întru mulți, fericiți, sănătoși și mântuitori ani!! 

Citește mai mult..

Floarea rară a recunoștinței

Ev. Luca 17, 12-19:

„În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Înțelinătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te Și du-te! Credința ta te-a mântuit!”

În pericopa evanghelică citită în duminica a 29-a după Rusalii, redată în rândurile de mai sus spre a ne fi proaspătă în minte, îl întâlnim pe Mântuitorul întâmpinat de departe de zece leproși care cereau vindecarea trupului. Potrivit prescripțiilor Vechiului Testament, suferinzii de lepră trăiau în afara comunității și erau cercetați de preoți, aceștia fiind totodată și medici. Iată că suferinzii din evanghelie, știind probabil de minunile săvârșite de Mântuitorul strigă implorând vindecare: Învățătoru-le, miluiește-ne!. Cererea lor este un simplă, aceștia își doresc sănătatea trupească, adică vindecarea de o boală cumplită, fără leac pentru acele vremuri. Orice om în locul acestor suferinzi ar fi renunțat la tot pentru vindecare și ar fi făcut întocmai i s-ar fi zis pentru redobândirea sănătății. 

Este evident faptul că în această situație toți au credință. Dacă nu ar fi crezut, nu ar fi avut speranța necesară în posibilitatea vindecării. Iată că Hristos tocmai această credință o cercetează cu de-amănuntul, arătând în final că pe lângă o credință nestrămutată, omului i se cere și recunoștință. 

În zilele de azi, din ce în ce mai mult uităm ce înseamnă recunoștința. Cerem, vrem, considerăm că ni se cuvine totul, uitând a ne opri și doar a mulțumi. De câte ori, poate, nu ne înălțăm pe noi înșine considerându-ne oropsiții sorții și că Dumnezeu ne-a nedreptățit cu ceva pe undeva? Dar toate au un sens și un scop, chiar și atunci când nu ni se descoperă imediat. 

Am întâlnit și oameni fericiți la vreme de boală, am întâlnit și oameni zâmbind la necaz, am găsit și oameni bucuroși și plini de credință în cele mai dificile momente ale vieții. În momentul în care reușim să descoperim mulțumirea și să fim mulțumitori pentru toate câte avem, atunci și credința este și va fi puternică. Altfel, fără mulțumire, rămânem seci și goi în interior, morminte vopsite, așa cum zicea Hristos. Forme fără fond. Ori Dumnezeu nu este interesat de formalisme ci de sinceritatea sentimentelor din sufletul nostru. Credința omului recunoscător este rară, așa cum ne arată și Sfânta Evanghelie.. doar unul din zece a fost recunoscător. 

Credința fără recunoștință e ca diamantul sintetic, strălucește, dar nu are valoare mare și nu este prețuit.

Noi când am fost ultima dată recunoscători? 

Citește mai mult..

Despre interpreți ai semnelor și sfârșitul lumii

De-a lungul timpului mulți au fost fascinați de sfârșitul lumii și momentul când va veni. Pe de o parte e de înțeles preocuparea unora cu privire la final, sfârșit sau Apocalipsă, dar pe de altă parte e de neînțeles propaganda venită din partea unor creștini ortodocși, care mai nou au o specializare dobândită pe undeva anume în „semnologie” și „interpretare a semnelor iminenței sfârșitului lumii” și a „propagandei finalului”. Vă asigur, dragi creștini cu scaun la cap, că în ceea ce privește sfârșitul lumii, trebuie să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 24, 36), cu atât mai puțin poate ști un om, fie el chiar Sfânt. Hristos ne spune clar în acest verset că momentul nu îl știe nimeni, ci numai TATĂL. Singura noastră datorie este să fim în permanență pregătiți, iar oricine propovăduiește teorii fataliste, apocaliptice, fiind mai puțin preocupat de mântuirea sufletului posibil să fie într-o înșelare. Până la urmă diavolul vrea să ne distragă atenția prin orice mijloc de la calea pe care suntem chemați să pășim: mântuirea.  Singurul lucru de care trebuie să fim interesați este pregătirea perpetuăm pentru întâlnirea cu Creatorul la dreapta judecată, că despre final.. știm sigur că va fi unul, mai mult nu ne este de folos să știm. 

Citește mai mult..

Sărbătoriți printre sărbătoriți

 Ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului a însemnat pentru familia chicireană prilej de o profundă trăire duhovnicească și emoție deopotrivă!

La finalul Sfintei Liturghii i-am sărbătorit așa cum se cuvine pe cinstitorii Sfântului Ioan Botezătorul, al cărui nume îl poartă, inclusiv subsemnatul. :)

Emoțiile au fost extraordinar de mari, simțind și trăind totul la o intensitate maximă. Dar până la urmă emoțiile sunt firești, la fel de firești cum au devenit momentele de bucurie și slavă dată lui Dumnezeu pentru toate împlinirile parohienilor noștri. 

Astăzi am mulțumit și am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, bucurându-ne de harul revărsat asupra noastră la Sfânta Liturghie și pentru binecuvântarea de a fi o familie chicireană frumoasă, mereu cu zâmbetul pe buze și cu Hristos în sufletele noastre!

Vă mulțumesc pentru toate darurile primite și pentru toată grija pe care o manifestați pentru nevrednicia mea! Vă asigur că pe fiecare în parte va am în gânduri și în rugăciuni, oriunde aș fi!

Alese mulțumiri însoțite de urări de „La mulți și sănătoși ani” tatălui meu, împreună sărbătorit, fochist de serviciu (pentru care toată parohia îi mulțumește pentru căldură pe timpul Sfintei Liturghii și pentru  ușurarea muncii lui nenea Vasile), dar și pentru asumarea rolului de bucătar pentru masa de astăzi (nu o uităm aici nici pe mama, a cărei împreună strădanie în vederea organizării mesei de astăzi nu poate trece în niciun caz neobservată)! 

Nu putem omite, de asemenea, nici pe ajutorul meu de nădejde, Ștefănuț Năstase, care astăzi împlinește frumoasa vârstă de 11 ani! Fie ca bunul Dumnezeu să îți călăuzească pașii pe cele mai înalte culmi ale împlinirii duhovnicești și personale! La mulți și sănătoși ani, Ștefănuț! 

Fiecare îmi sunteți flori alese pe care le port cu prețuire în suflet! 

Citește mai mult..

În Iordan botezându-te Tu Doamne, Sf. Treime s-a descoperit oamenilor!

Boboteaza, Epifania sau Teofania, reprezintă Praznicul Împărătesc închinat arătării Domnului, sărbătorit în fiecare an pe data de 6 ianuarie. Din punct de vedere istoric, astăzi Mântuitorul este revelat lumii de către Ioan Botezătorul, primind totodată botezul lui Ioan (diferit de botezul creștin instituit mai târziu de Mântuitorul). Însemnătatea sărbătorii este cu mult mai mare întrucât din punct de vedere teologic, nu numai că Hristos Domnul nostru este mărturisit de Ioan, ci Dumnezeu se revelează omului mai mult decât a făcut-o vreodată chiar poporului ales. Astăzi Dumnezeu nu mai este doar Cel ce este, YHWH sau Elohim, astăzi Dumnezeu ni se arată Treime Sfântă. Mărturia de netăgăduit apare atunci când Mântuitorul ieșea din apă: „îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. De acum înainte Dumnezeu se arată omului în chip desăvârșit. Opera de mântuire a lumii a început, urmând a culmina cu îmbrățișarea tainică de pe lemnul Crucii, ce va deschide Raiul întregii umanități!

În familia Chicireană, sărbătoarea Bobotezei are o semnificație aparte și imprimă o bucurie desăvârșită pe chipurile celor ce așteaptă în ger Agheasma Mare să fie sfințită! O zi a paradoxurilor, apa Iordanului își întoarce cursul, oamenii îngheață și sunt fericiți, ba chiar zâmbesc! Iată cerul deschizându-se și Duhul Sfânt pogorând peste inimile noastre, încălzindu-le cu Har Divin!

Alese mulțumiri domnului Vasile Mardare și întregii echipe care și în acest an au oferit prinos de jertfă, ducând mai departe tradiția „Crucii de Gheață” din Chicirea!

Parcă și acum îmi amintesc un dialog drăguț:

„Copil: Mamă și Crucea s-a sfințit!

Mamă: Nu s-a sfinție, aia e altă slujbă.

Copil: Ba da, s-a sfințit, că e tot din apă, doar că e înghețată!”

Crucea s-a sfințit și ne-a sfințit pe noi!

Să fiți mereu cu zâmbete pe chipuri și cu Hristos în suflet!

Citește mai mult..

Minunea din biserică

Ce sunt minunile? DEX-ul ne explică faptul că minunile sunt fenomene ieșite din comun, surprinzătoare, atribuite divinității. Cu toate acestea, omul contemporan are adesea alte așteptări când se gândește la minune atribuindu-i imediat calitatea de „spectaculos”, dar realitatea ne indică faptul că ochi avem și nu vedem, urechi avem și nu auzim, desensibilizându-se simțurile duhovnicești. Minunile ne însoțesc viețile noastre și se petrec adesea chiar și atunci când ni se pare doar că ele nu se întâmplă. Dumnezeu ne ascultă și intervine atunci când este necesar, cerându-ne în schimb credință. Iată că de fiecare dată credința este cea care umple și cutiuța cu bunătăți pentru fiecare copil ce vine la biserică spre a primi Sfânta Împărtășanie. Făcând socoteala am constatat că de vreo șase ani încoace ea nu se mai golește pentru că Dumnezeu lucrează și minunile se înfăptuiesc zi de zi.

Mulțumim tuturor celor ce au avut grijă ca minunea să fie perpetuă, iar copilașii să primească câte ceva dulce de fiecare dată! Vă asigur că pe fiecare în parte vă port în rugăciunile mele! Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă răsplătească!

Citește mai mult..

Întru mulți și binecuvântați ani!

 La sfârșit de Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, întru început de an calendaristic, la ceas de mare sărbătoare, dorim, în mod special, pe această cale un călduros "La mulți și sănătoși ani" sărbătoriților noștri din această zi, purtători ai numelui Sfântului Ierarh! Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei să vă aibă mereu în pază! Alese gânduri de prețuire domnului Epitrop și neobosit ajutor, Vasile Nastasă și distinsului domn consilier Vasile Năstase! Nu uităm și pe sora Violeta Vasilica, membru onorific al parohiei noastre și a tânărului Claudiu Vasile! Alese gânduri de prețuire! La mulți și sănătoși ani! 

De asemenea, dorim "La mulți și binecuvântați ani", tuturor celor ce astăzi îl cinstesc pe marele Vasile, purtându-i numele! Să vă fie pașii călăuziți pe calea mântuirii! 

Citește mai mult..

Un An Nou binecuvântat

Un An Nou binecuvântat, plin de credință, nădejde și dragoste creștină! 

Citește mai mult..

Duminica după Nașterea Domnului

Ev. Matei 2, 13-23:

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițănd, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei. Și, venind, a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”

Citește mai mult..