Brâncuși este socotit drept unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. El a eliberat sculptura de toate elementele secundare, care o sufocau, alegând să prezinte realitățile în esența lor. Toate lucrările sale au un puternic substrat spiritual, moștenit din viața satului românesc. Fără a greși, putem spune că Brâncuși a descoperit lumii occidentale dimensiunea profund spirituală a fiecărui lucru.
Constantin Brâncuși s-a născut în ziua de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, din județul Gorj. Părinții săi, Radu Nicolae și Maria au primit de la Dumnezeu cinci copii, viitorul sculptor fiind cel mai mic dintre ei. Primii ani de școală și i-a petrecut în școlile din Peștișani și Brădiceni. Încă de mic, artistul a obișnuit să plece de acasă, petrecând mult timp prin atelierele de boiangerie și alte prăvălii ale vremii. Pe când se afla într-un atelier din Craiova, lucrând ca ucenic, Constantin a construit prima sa vioară, din scândurile unei lădițe de portocale.
Între anii 1894-1898, tânărul artist urmează cursurile Școlii de Arte și Meserii, din Craiova, având bursă. Constantin Brâncuși a fost și slujitor al Bisericii, în calitate de cântăreț și paraclisier bisericesc. Cât timp a studiat la Școala de Arte și Meserii din Craiova, el a fost cântăreț la Biserica Madona Dudu. Deși sărac material, Brâncuși era bogat spiritual, având, pe lângă simțul artistic, multă credință și un talent deosebit în cântarea bisericească.
Brâncuși pleacă la Viena, unde, vreme de un an, lucrează într-un atelier de tâmplărie. Întors în țară, între anii 1898-1902, urmează cursurile Școlii de Arte Frumoase, din București. Își vinde casa natală, din Hobița, spală vase prin câteva restaurante, sculptează și vinde o parte din opere pentru a putea să-și plătească studiile. Pe când studia la Școala de Arte Frumoase, el a fost cântăreț la Biserica Mavrogheni.
Bustul lui Vitellius - C. Brâncuși |
Constantin Brâncuși realizează primele sale opere încă din timpul studenției. Astfel, în anul 1898 termina lucrarea „Bustul lui Vitellius”, care este premiată cu o mențiune, în anul 1900 termina lucrarea „Capul lui Laocoon”, pentru care primește o medalie de bronz, iar în anul 1901, cu lucrarea „Studiu”, câștiga o medalie de argint.
În ultimii ani de studiu (1900-1902), fiind ajutat de doctorul Dimitrie Gerota, artistul gorjean realizează lucrarea numită „Ecroseu”, o reprezentare plastică a corpului uman, pentru care primește o medalie de bronz. Datorită preciziei cu care este finisată, multă vreme, această lucrare brâncușiană a fost folosită în școlile de medicină. Mai târziu, în anul 1933, pictorul francez Marcel Duchamp a inclus fotografia acestei lucrări într-o expoziție organizată în Galeria Brummer, din New York.
În anul 1903, îndată după terminarea studiilor, prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, lui Brâncuși i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila. Mai apoi, în anul 1912, această lucrare a fost așezată în curtea Spitalului Militar Central, din București. Până astăzi, acesta rămâne singurul monument realizat de Brâncuși și așezat într-un loc public din București. Cu banii obținuți din vânzarea acestui monument artistic, Brâncuși dorea să-și plătească drumul până la Paris, însă, din pricina unor aprecieri superficiale făcute monumentului, artistul a plecat din oraș mai înainte de a primi toți banii.
Carol Davila - C. Brâncuși |
Mai înainte de a pleca din țară, Brâncuși a trecut prin Hobita, spre a-și lua rămas bun de la mama sa. Mai apoi, în drum spre Paris, el s-a oprit în Viena, unde, pentru o vreme, a lucrat într-un atelier de mobilă și a vizitat marile muzee și galerii cu opere de artă. În cele din urmă, în anul 1904, artistul gorjean pornește spre Munchen, unde petrece jumătate de an, iar mai apoi, spre Paris, prin Bavaria și Elveția.
Brâncuși a parcurs drumul spre Paris mai ales pe jos. Din această pricină, căzând prada unei ploi torențiale, pe când se afla în apropiere de localitatea Luneville, Brâncuși a răcit puternic, făcând pneumonie. În ultima clipă, el este salvat și adăpostit într-un spital din apropiere, fiind îngrijit de câteva maici. Mai târziu, drept mulțumire, artistul român a realizat pentru acestea o cruce deosebită, care se păstrează până astăzi. Fiind slăbit, ultima bucată de drum, până la Paris, o va parcurge cu trenul.
În anul 1905, printr-un concurs greu, Constantin Brâncuși este admis în Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, din Paris. Ajuns în Paris, Brâncuși va continua să slujească în Biserică, angajându-se ca paraclisier și cântăreț, în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În același timp, vreme de un an, el va lucra în atelierul meșterului Antonin Mercie.
În anul 1906, împlinind treizeci de ani, adică limita de vârstă admisă, Brâncuși părăsește celebra școală pariziană. Tot acum, el este acceptat să lucreze în atelierul sculptorului francez Auguste Rodin, însă refuză, rostind celebra sintagma: „La umbra marilor copaci nu crește nimic, decât iarba.” Când artistul francez a aflat răspunsul lui Brâncuși, ar fi spus următorul lucru: „În fond, are dreptate, este tot atât de încăpățânat ca și mine.”
Sărutul - C. Brâncuși |
În anul 1906, Brâncuși începe să-și expună public lucrările, în Societatea Națională de Arte Frumoase și în Salonul Toamnei, din Paris. În anul 1907, artistul închiriază un spațiu pe strada Montparnasse, unde își amenajează atelierul. Apoi, începând cu anul 1907, când realizează prima lucrare intitulata „Sărutul”, și culminând cu anul 1940, când realizează celebra lucrare „Poarta Sărutului”, așezată în parcul central din Târgu Jiu, artistul român a reluat de mai multe ori această temă. Tot acum, Brâncuși începe să lucreze la operă numită „Rugăciune”, comandată pentru un monument funerar ce urma să fie așezat în „Cimitirul Dumbravă”, din Buzău.
În anul 1909, pentru puțin timp, Brâncuși revine în țara natală, unde își expune câteva lucrări. Dintre operele prezentate, „Somnul” este cumpărată de colecționarul Anastasie Simu, iar „Bustul pictorului Nicolae Darascu” este cumpărată de Ministerul Instrucțiunii Publice. Până în anul 1914, artistul va participa la mai multe expoziții, organizate în Paris și în București, cu lucrările „Pasărea Măiastră”, „Muza adormită” și „Domnișoara Pogany”.
În anul 1914, Constantin Brâncuși organizează o primă expoziție în America, într-o galerie de artă din New York. Deși lucrările sale sunt foarte apreciate, multe dintre ele fiind cumpărate, o comisie a Ministerului de Interne, din România, îi respinge lucrarea comandată în anul anterior, pentru un monument dedicat lui Spiru Haret. Această lucrare, numită, mai apoi, „Fântâna lui Narcis”, a fost așezată în atelierul din Paris.
Începând cu anul 1915, artistul gorjean va realiza primele lucrări în lemn, spre deosebire de cele anterioare, lucrate în piatră; acum iau ființă operele „Cariatide” și „Fiul risipitor”. Mai apoi, până în anul 1940, alături de alte lucrări, sunt realizate lucrările „Pasărea în Văzduh” și „Ovoidul”. În această perioadă, Brâncuși își expune lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franța, Anglia, America, Elveția și Olanda.
Aprecierea sa internațională se datorează, în mare parte, și ansamblului artistic din Târgu Jiu, finalizat în anul 1938. Acesta, alcătuit din „Masa Tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta Sărutului” și „Coloana Infinită”, era închinat eroilor români care, în data de 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu, împotriva nemților. Această operă se dovedește a fi înfăptuirea unei vechi dorințe a lui Brâncuși, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz și piatra a tot ce a gândit el mai profund și mai îndelung.
În ultimii ani ai vieții, Brâncuși a fost îngrijit de doi refugiați români, care locuiau în apropierea atelierului său. Artistul român a refuzat să aibă o dublă cetățenie până la sfârșitul vieții, însă, din pricina refuzului constant de a fi reprimit în România și pentru a-i putea desemna drept moștenitori pe cei care l-au îngrijit până în sfârșit, în anul 1952, el a acceptat să devină cetățean francez.
Constantin Brâncuși |
O mare parte din operele și uneltele lui Brâncuși, adică peste 1200 de fotografii și 215 sculpturi, se afla în Muzeul Național de Artă Modernă, din Paris. Sculptorul român, păstrând până în sfârșit o mare iubire de neam, a dorit să lase moștenire României toate lucrările sale nevândute, precum și uneltele sale, însă autoritățile acelor vremuri au refuzat, rămânând în ignoranța și socotind că Brâncuși este „un reprezentant al burgheziei decadente”.
Până în ultimele clipe de viață, Brâncuși a trăit ca un simplu țăran român sau, mai degrabă, ca un ascet, în pofida faptului că dispunea de sume uriașe de bani. În primăvara anului 1957, Constantin Brâncuși îl cheamă la sine pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris. După ce se spovedește și se împărtășește, sculptorul gorjean îi mărturisește următorul lucru: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
Deși bolnav, Brâncuși a hotărât să rămână acasă, cerând ca patul său să fie mutat din camera lui obișnuită în atelierul în care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a întâlnit pe Dumnezeu. Cu ultimele puteri, bătrânul sculptor a spus:
„Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esențiale. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.”
La miezul nopții, în primele ceasuri ale zilei de 16 martie 1957, marele sculptor Constantin Brâncuși, în vârstă de 81 de ani, trece la cele veșnice. Mai apoi, în ziua de 19 martie, el este înmormântat în cimitirul de pe strada Montparnasse. După moartea sa, ca un omagiu postum, amplul monument din Târgu Jiu a fost restaurat și așezat sub protecția statului, după ce fusese lăsat în părăsire și aproape demolat.
Tânărul Constantin Brâncuși în veșmânt de ipodiacon |
Peste ani, în cuvântul rostit cu ocazia unui parastas săvârșit pentru Constantin Brâncuși, Preafericitul Părinte Patrarih Daniel va spune: „Pomenirea lui Constantin Brâncuși de către Biserică se face, în primul rând, pentru că el a fost un fiu credincios al Bisericii și a rămas până la moarte atașat de Biserică, încât s-a declarat totdeauna că a fost un creștin ortodox, iar în al doilea rând pomenirea lui se face și pentru că el este un artist misionar, dar nu unul care pleacă în altă parte doar ca să meargă să propovăduiască Evanghelia, ci este misionar prin ceea ce realizează el, prin ceea ce creează, oriunde ar fi. A realizat opere de artă în care se mărturisește direct și indirect lumina harului lui Dumnezeu care susține creația și care devine dinamica și taina vieții umane.”
„În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenței – am așteptat la ușă. În timpul maturității – am zburat înspre ceruri…” – Constantin Brâncuși
0 comments :
Trimiteți un comentariu