Dacă este să privim în calendar, în sâmbăta dinainte Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, când se face lăsatul secului de carne, vedem înscris ca fiind sâmbăta „Moșilor de iarnă”. Oprindu-ne câteva clipe și medităm asupra semnificației perioadei în care ne aflăm, pomenirea celor adormiți nu este așezată aleatoriu în această sâmbătă.
Dar mai întâi de toate, de ce facem pomenire pentru cei adormiți sâmbăta?
Sâmbăta este ziua în care Mântuitorul a coborât în „iad cu sufletul ca un Dumnezeu” pentru a-i elibera pe cei adormiți din veac. De aceea se cuvine ca slujbele de pomenire, sau parastasele, să le facem după putință în zi de sâmbătă.
Moșii de iarnă
Ziua de pomenire generală a tuturor celor adormiți a rămas consacrată ca fiind sâmbetele „Moșilor”. Înainte de lăsatul de sec de carne pentru Postul Mare avem, după cum am spus „Moșii de iarnă”. În primele Duminici ale Triodului ni s-au pus înaintea sufletelor noastre importanța rugăciunii sincere, a smereniei, a credinței autentice și a pocăinței, iată că toate aceste virtuți preced o lecție importantă pentru existența noastră creștină: faptul că suntem în permanentă comuniune cu cei ce nu mai sunt printre noi. Existenta acestei comuniuni este reală și palpabilă, iar în această sâmbătă recunoștința, dragostea și credința sunt principiile manifestate de toți participanții la sfintele slujbe ce aduc prinos de jertfă și rugăciune pentru toți cei adormiți.
Ne rugăm pentru sufletele celor ce nu mai sunt printre noi întrucât rugăciunea este de folos atât pentru cei vii, dar și pentru cei adormiți ce nu mai sunt printre noi. Parastasul sau panihida reprezintă, de fapt, o prescurtare a slujbei de înmormântare. Esența acestor slujbe o reprezintă rugăciunile de dezlegare pe care preotul le rostește, urmate de „Veșnica pomenire”.
Săvârșind pomenirile pentru cei adormiți, noi mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele răposate, oferind poate picătura de apă pentru cei ce o așteaptă. Totodată slujbele de pomenire reprezintă manifestarea de comuniune a întregii Biserici, întrucât „Biserică” nu înseamnă numai cler și popor, ci și Sfinții, Maica Domnului, Cetele Îngerești, cei vii și cei adormiți, cu toții împreună întru ascultarea Tatălui Ceresc, adumbriți de Duhul Sfânt, gustându-L pe Hristos Euharistic.
Uitându-i pe înaintași, ne pierdem pe noi înșine și pierdem legătura de comuniune. Oricare dintre noi are înaintași, bunici, străbunici, părinți, frați, surori sau vreo rudă ori prieten care a plecat la Domnul pentru ale căror suflete le putem face pomenire. Dacă cineva nu are sau nu știe din diverse pricini, să-și aducă aminte de cei ce au murit pentru libertatea, demnitatea neamului românesc și pentru credința Ortodoxă și le facă pomenire.
Să nu uităm că românul este înțelept din moși strămoși, iar o vorbă bătrânească spune: „Unde dai, Dumnezeu îți dă și îți înmulțește”. Izvorâtă din evlavia unei conștiințe curate, românul a știut dintotdeauna că actul „datului de pomană” reprezintă și un test al credinței personale și al atașamentului față de cele materiale. Inima deschisă și sinceră nu rămâne nemiluită înaintea Tatălui Ceresc.
Să ne rugăm unii pentru alții și fie jertfa noastră pe care o vom face în sâmbăta „Moșilor de iarnă” bineprimită pentru sufletele tuturor celor ce se vor pomeni!
0 comments :
Trimiteți un comentariu