Tocmai ce am ascultat în Duminica a 34-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Evanghelii, o parabolă rostită de Mântuitorul cu profunde semnificații atât pentru vremuri biblice cât și contemporane, din care putem extrage foarte multe învățături, dar cu toate acestea vom scoate în evidență în cele ce urmează o idee interesantă și edificatoare pentru modul de viață contemporan.
Parcă nu ne putem abține să nu remarcăm faptul că avântul fără discernământ și lipsa ascultării are consecințe nefaste asupra eului. În pilda rostită de Mântuitorul fiul cel mai tânăr pleacă în lume dornic să o cucerească, dornic a-și părăsi casa părintească și familia pentru a pleca în aventura vieții sale cât mai departe de tată, de fratele mai mare, de cunoscuți și prieteni. Își dorește cu ardoare să plece din cercul dragostei autentice pentru a-și satisface dorințele egoiste pseudo-revelatoare.
Într-o oarecare manieră istoria se repetă. Chiar primii oameni în Rai și-au dorit altceva în locul dragostei divine. Au ales după dorința unei rațiuni egoiste alegând să iasă din cercul dragostei divine. Căutarea pseudo-rațională și substituirea Legilor cu un set clandestin de legi are consecințe nefaste. Cu toate acestea, omul este așteptat în permanență să se întoarcă, iar Dumnezeu nu intervine în libertatea cu care este acesta înzestrat. Așa cum tatăl îi oferă libertate fiului cel mai mic și Dumnzeu oferă libertate omului de a alege calea pe care își dorește să o urmeze, dar așteptându-l totodată spre a se întoarce.
Prima parte a parabolei este chiar dureroasă în momentul în care o auzim. Sfânta Evanghelie ne spune că el nu pleacă pur și simplu undeva, ci simțim o nemulțumire și revoltă în atitudinea fiului întrucât plecarea această echivalează cu o ruptură profundă față de legăturile de familie, o renegare a trecutului și a identității eului propriu, întrucât „s-a dus într-o țară depărtata”, după ce și-a cerut partea sa de avere. Tânărul nu caută pur și simplu un anumit grad de independență, pe care o putea avea mult mai aproape, ci își dorește sustragerea din cercul iubirii părintești și familiale. Faptul că plecarea este atât de departe arată într-o oarecare măsura lipsa iubirii autentice și alipirea sufletului față de orice altceva. Tatăl, fratele, casa părintească vor fi de acum pe locul doi în universul existenței sale. Fiul, în mintea sa tulburată, este sătul de casa, de părinți, de frați, de cunocuți. Vrea să evadeze. Vrea să-și trăiască viața.
Consecința neascultării și acționării după propria voință îmbolnăvită are în cazul de față consecințe din cele mai grave întrucât fiul într-adevăr își trăiește viața după cum și-a propus. Nu îl mai interesează nimic decât clipa și satisfacerea nebuniilor minții sale. Evident că acest „carpe diem” nu poate dura la infinit.
Dintotdeauna părinții și-au dorit tot ce este mai bun pentru odrase, cu atât mai mult Dumnezeu dorește ce mai bun pentru umanitate: mântuirea omului, nu moartea sa conform cuvântului evanghelic. Acest lucru funcționează asemenea unui mecanism bine determinat. Să ne imaginăm că drumul pentru care noi am fost creați sunt șinele unui tren care duc la stația numită Rai, iar noi suntem trenul. În momentul în care ne rătăcim, pierzând din vedere că acesta este drumul pe care trebuie să mergem, deraiem. Omului i se întâmplă adesea să deraieze de la calea mântuirii sale. Sare de pe șine pentru a apuca alt drum, numai că alt drum nu mai poate duce la destinația pentru care am ajuns la existență, fiind în imposibilitatea de a ne mai atinge scopul vieții noastre.
Oare ar fi cum ar fi fost dacă nu ar fi plecat? Cu siguranță putem specula doar. Faptul că și-a dat seama de greșeala comisă, reevaluându-și principiile de viață contează cel mai mult, fiind chiar esența acestei Sfintei Evanghelii: „mort era și a înviat pierdut era și s-a aflat”.
Dilema rămâne: oare sufletul rănit al tatălui cine l-a pansat? Oare câtă durere a provocat fiul prin egoismul său inițial? Măsura durerii provocate inițial este greu de estimat. Cu siguranță această durere a fost acoperită de bucuria întoarcerii.
Să ne străduim în permanență să rămânem întru ascultarea Tatălui Ceresc, ca în final să fim permanent întru dragostea Sa!
0 comments :
Trimiteți un comentariu