De vorbă cu Dumnezeu

Rugăciune reprezintă o componentă esențială a vieții oricărui credincios creștin-ortodox, ea reprezintă „ridicarea minții noastre și voii noastre către Dumnezeu” (Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, Filocalia, vol I, p.80, trad. de Pr. Dr. D. Stăniloae, Sibiu, 1946). În același timp, rugăciunea este „vorbirea minții noastre cu Dumnezeu” (Ibidem, p. 57). Dacă omul vorbește cu Dumnezeu în rugăciune, oare ce ar trebui să spună omul? Ce să ceară omul în rugăciunea sa și care este cel mai bun model de rugăciune?

Cu privire la conținutul ei, rugăciunea se împarte în trei categorii:

• rugăciunea de laudă
• rugăciunea de mulțumire
• rugăciunea de cerere

Rugăciunea de laudă este aceea prin care omul binecuvintează, lăudând pe Domnul Dumnezeu, după cum zice și psalmistul David: „În toate zilele bine Te voi cuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului. Mare este Domnul și lăudat foarte și măreția Lui nu are sfârșit” (Ps. 144, 2). Pentru a înțelege mai bine acest lucru ne putem imagina o călătorie într-o țară îndepărtate plină de lucruri frumoase și nemaivăzute, care ne încântă la culme. Cu siguranță vom lăuda și ne vom minuna de acele meleaguri. Cât de mici sunt aceste lucruri în comparație cu strălucirea și măreția lui Dumnezeu! Cu atât mai mult se cuvine spre a-I aduce laudă. Îngerii, privind nemijlocit nesfârșita Lui slavă, Îl laudă și Îl binecuvintează cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt!” (Isaia 6, 3), la fel cum au cântat laude și Pruncului Iisus, născut în Betleem (Luca 2, 14). Cu atât mai mult, noi, aici pe pământ, cunoscând măreția lui Dumnezeu și slava Sa, din tot ce ne înconjoară, din minunile lumii în care trăim și din universul vast și infinit, dar și din Descoperire, avem datoria de a-L lăuda pe Dumnezeu în rugăciunile noastre. Biserica laudă necontenit pe Dumnezeu în cântările ei: Trisaghionul, Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot..., Doxologia Mare și Mică, Pre Tine Te lăudăm..., precum și mule altele. Deasemenea, cântare de laudă este și cântarea Maicii Domnului: „Mărește suflete al meu pe Domnul...” (Luca 1, 46).

Rugăciunea de mulțumire este aceea prin care arătăm că ne aducem aminte cu mulțumire și cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Chiar bunul Dumnezeu așteaptă de la om să fie mulțumitor, iar despre vorbește însuși Sf. Ap. Pavel: „Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). La ieșirea din corabie, Noe aduce rugăciune de mulțumire (Fac. 1-21), israeliții aduc rugăciune de mulțumire la ieșirea din robia egipteană (Ieș., 15, 1-21). Cu privire la rugăciunea de mulțumire, Catehismul Ortodox ne arată că această rugăciune ne este necesară întrucât ea izvorăște din dragostea și recunoștința pe care o avem față de Dumnezeu pentru toate darurile nenumărate pe care le primim. De aceea, uneori, în anumite cazuri, Dumnezeu încetează darurile Sale pentru cei ce nu știu să le prețuiască și nu-I mulțumesc niciodată.

Rugăciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viața noastră, sau aceea prin care Îl rugăm „să ierte păcatele noastre, așa încât să ne izbăvească și de pedeapsă și să reverse asupra noastră și harul Lui cel sfânt asupra sufletului și asupra trupului” (Mărturisirea de credință Ortodoxă, p. a II-a, răsp. la întreb. 5). Dumnezeu vrea să-I cerem tot ce ne trebuie, pentru că fără rugăminți El nu dă nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu se așteaptă să Îl rugăm cu stăruință. Sfântul Grigorie Dialogul spune că vrea nu numai să-L rugăm ci să-L silim. Desigur că Dumnezeu știe toate nevoile noastre (Matei 6, 32) și ar putea să ni le împlinească fără a le cere efectiv, dar voiește să-L rugăm, ca nu cumva să socotim bunătățile Sale ca pe niște lucruri cu care El ne-ar fi dator, ci ca pe niște binefaceri, pentru care să-I fim mulțumitori din inimă, cu umilință și cu dragoste. 

Ce să cerem în rugăciunile noastre? În rugăciunile noastre către Dumnezeu trebuie să cerem mai întâi cele sporesc mărirea Sa și ajută mântuirii sufletelor noastre. „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea (nn - adică mâncarea, îmbrăcămintea etc.) se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte: „Cereți în rugăciunile voastre ca să obțineți lucruri cerești și netrecătoare, pentru ca primindu-le ca atare să moșteniți Împărăția Cerului și să vă bucurați de cele mai mari bunuri. Iar cele pământești și mici de care aveți nevoie pentru trebuințele trupului, vi le va da Tatăl pe deasupra, în măsura trebuitoare” (Origen, Despre rugăciune, c. XIV, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, în PSB, vol 7, EIBMBOR, Buc., 1982, p. 286). Împăratul Solomon a cerut înțelepciune pentru a putea conduce bine poporul Israel, iar Dumnezeu i-a dar nu numai înțelepciune, ci și bogăție pământească (III Regi 3, 11-13). Putem cere și cele trebuincioase vieții de aici, dar în măsura în care acestea ne sunt folositoare mântuirii sufletelor noastre și nu sunt cu intenții rele.

Modelul desăvârșit de rugăciune este Rugăciunea Domnească sau „Tatăl nostru”. Această rugăciune a fost dată de Mântuitorul la rugămintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, învață-ne și pe noi să ne rugăm” (Luca 11, 1). Atunci Mântuitorul i-a învățat rugăciunea „Tatăl nostru” (Matei 6, 9-13). Așadar, atunci când rostim cuvintele acestei rugăciuni, rostim însăși cuvintele Mântuitorului, de aceea se mai numește și Rugăciunea Domnească:

„Tatăl nostru, Care ești în ceruri,

Sfințească-se numele Tău;

Vie împărăția Ta;

Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zielele

Dă-ne-o nouă astăzi;

Și ne iartă nouă greșelile noastre,

Precum și noi iertăm greșiților noștri;

Și nu ne duce pe noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel viclean.

Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. 

Amin!”  (Matei 6, 9-13)