luni, 20 iulie 2020

Jurnal de epidemie 4 - raport de activitate

Aproape toată perioada Postului Mare (mai precis de când au început restricțiile) și până în prezent (cine știe până când) a curs învăluită în sentimente greu de pus în cuvinte. Încet, încet ne-am făcut planuri. Ne-am organizat și am reușit să facem câteva lucruri frumoase pentru parohia chicireană. 

În câteva cuvinte aceasta este activitatea din parohia noastră pe toată perioada restricțiilor:
  1. Încă de la început, cu mijlocirea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanlui și Bacăului am donat măști de protecție 
  2. O a doua serie de măști reutilizabile a fost dăruită oamenilor din parohia cu ajurul familiei Rogoz Ioan și Carmen (Stylar Tailor)
  3. Am pregătit Altarul de vară pentru săvârșirea Sfintei Liturgiii în exteriorul bisericii (mulțumim familiei Mardare Vasile alături de copiii săi)
  4. S-a înființat o bancă de alimente neperisabile cu făină de grâu, ulei, zahăr, orez, paste făinoase (mulțumiri familiei Năstase Vasile și Elena pentru sacul de făină și tuturor celor cu suflet care au ajutat din puținul lor pentru realizarea acestui proiect)
Share:

Acatistul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, Comoara bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, Și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Share:

marți, 7 iulie 2020

Despre milostenie

Întru aceasta să cunoașteți, fiilor, cât de mare lucru este milostenia, pentru că şi în acest veac ajută şi întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie şi asemenea cu îngerii ne face. Că despre ea se zice în Scriptură: „Faceți milostenie, ca şi vouă să vă fie milostiv Domnul. Dați, zice, şi vi se va da vouă. Că scris este: Pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curățește păcatele.”

Şi iarăși zice: „Să ascundeți milostenia în sânurile săracilor, că aceștia se roagă pentru voi." Şi iarăși, ne învață pe noi, bunul Dumnezeu, zicând: „Dacă ai îndestulare multă, apoi mult să dai, iar dacă ai mai puţin, apoi după putere să te sârguiești a da cu bucurie." Că, fraților, mare este puterea postului şi a primirii de străini, precum se scrie: "Cela ce primește pe prooroc în nume de prooroc, plata proorocului va lua şi cela ce primește pe cel drept, în nume de drept, plata dreptului va lua."

Deci, acestea să ne fie știute, iubiților frați, şi să ne silim a face mai ales milostenie, care este vârful tuturor bunătăților, ca să câștigăm viața cea veșnică, intru cereștile lăcașuri, Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea.

(Proloage, luna martie, ziua 11, Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie, despre milostenie)



Share:

luni, 6 iulie 2020

Nu este de ajuns să te spovedești, trebuie să te și împaci cu cel cu care te-ai certat

Acum ceva timp am înțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, că nu putem să ne apropie de Hristos dacă nu ne împăcăm cu toți oamenii din viața noastră. Nu putem să înaintăm duhovnicește, să lepădăm patimile, să simțim pe Duhul Sfânt în inima noastră dacă nu ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat.

Noi ca oameni trăind în societate întâlnim zilnic fel de fel de persoane. De când ne trezim și până seara întâlnim străini, cunoscuți, colegi, amici, prieteni sau persoane din familie. Cu fiecare interacționăm... pe unii îi avem la inimă pe alții nu. Pe unii îi invidiem, pe alții îi apreciem. Pe unii îi disprețuim, pe alții îi ajutăm, și față de fiecare afișăm o atitudine: rece, neutră, prietenoasă, caldă sau iubitoare. Nu putem rămâne indiferenți total față de omul din fața noastră.

Chiar și când cumperi ceva de la supermarket îi transmiți vânzătorului starea ta, și el îți transmite duhul lui... starea lui sufletească.

Aș avea curajul să spun că starea mea sufletească din acest moment este cumulul stărilor sufletești pe care eu le-am trăit în întâlnirile cu toate persoanele de pe drumul vieții mele. În acest șir de persoane intră bineînțeles și Dumnezeu ca Treime de Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și cu El am vorbit, și față de El m-am raportat cald, rece, indiferent, smerit, mândru, nerecunoscător sau în alt fel.

De fapt, ce este starea omului, dacă nu suma bucuriilor și întristărilor sufletești pe care le-a avut în relația cu oamenii și cu Dumnezeu?

Având acest lucru în minte, trebuie să înțelegem că spovedania nu este un act magic de ștergere instantanee a păcatelor prin care omul păcătos devin instant sfânt. Înainte ca duhovnicul să ne asiste la mărturisirea păcatelor noastre, el se roagă lui Dumnezeu pentru a ne pregăti pentru această stare de mărturisire, citindu-ne „molitfa”. Iată ce spune la final una din rugăciuni:

„...împacă și-l unește pe dânsul cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru, cu Care împreuna Ți se cuvine stăpânire și mare cuviință în veci. Amin. ”

Vedeți cum preotul îl roagă pe Dumnezeu să ne împace și să ne unească iarăși cu Biserica. Dar cine este Biserica? Biserica suntem noi toți, creștinii botezați în numele Sfintei Treimi. Dar care creștini? Din parohia noastră? Nu numai. Din orașul nostru? Nu numai. Din Patriarhia Română? Nu numai. Ci din toată Biserica Ortodoxă de pe întinsul Pământului.

De fapt preotul Îl roagă pe Dumnezeu să ne unească pe noi cu toți cei pe care noi i-am supărat sau i-am tratat rece, indiferent, sau chiar disprețuitor sau batjocoritor. Păcatul meu afectează întreaga lume, nu doar pe mine și pe apropiații mei. Dacă stai și analizezi bine fiecare faptă a ta vei observa că toți oamenii de pe pământ vor fi influențați într-o anumită măsura de faptele tale, ba chiar tot Universul, toată creația.. Sfinții Părinți au zis asta de sute de ani, iar astăzi și fizica cuantică dă mărturie despre același lucru.

Observați cum preotul la Spovedanie ne îndeamnă să ne împăcăm și să ne unim cu cei cu care ne-am certat sau ne-am despărțit prin răutate. Căci rugăciunea adresată de el lui Dumnezeu are și rol pedagogic de a ne trezi nouă conștiințele.

Păcatele noastre ne țin departe unii de alții. Gândurile noastre rele și egoiste ne despart de ceilalți. La spovedanie nu venim ca la un magician, deși Dumnezeu poate face orice, ci venim să-i mărturisim lui Dumnezeu că am greșit, că ne-am certat cu aproapele și că nu avem putere să ne cerem iertare, sau să dăm ochii cu respectivul om. La Dumnezeu venim să-i cerem ajutor pentru a-ne împăca cu aproapele nostru.

Spovedania nu te scutește de a te împăca iarăși cu aproapele tău. Nicidecum. La Taina Spovedaniei ne cerem iertare, recunoaștem greșeala, cerem sfat și punem început bun pentru a nu mai greși. La Spovedanie primul pe Duhul Sfânt în inima noastră și prin el mergem să ne împăcăm cu cei pe care nu i-am suportat.

Dacă doar ne spovedim fără a ne împăca cu celălalt, atunci rămânem în egoismul nostru, refuzăm să ne smerim, refuzăm să iertăm și să iubim. Și atunci Duhul lui Dumnezeu pleacă de la noi, inima se întristează și starea noastră generală va fi una apăsătoare.

Iată de ce de multe ori ne întrebăm de ce nu suntem fericiți, deși mergem la Biserică, facem rugăciuni, ne spovedim, ne împărtășim, dăm milostenie, citim din cărțile sfinte și multe altele. Pentru că toate eforturile noastre nu au ca scop împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele nostru.

Orice facem noi zilnic, de la servici până la cele mai intime momente în familie sunt de fapt modalități prin care învățăm să ne împăcăm și să ne unim cu oamenii.

Viața omului pe pământ este o continuă luptă de a iubi și de a fi iubit de cât mai mulți oameni, și de a fi toți împreună.

La fel este și cu primirea Sfintei Euharistii. Degeaba ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos dacă nu ne împăcăm cu aproapele. Ba mai mult, Hristos Domnul a zis că nu primește darurile noastre la altar de pâine și vin (ca El să le transforme în Trupul și Sângele Său) dacă știm că suntem certați cu cineva:

„Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar şi acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniță.” (Matei 5, 23-25)

Hristos Domnul nu va lucra în noi dacă noi de bună voie nu vrem să ne împăcăm cu toți oamenii pe care i-am supărat sau care ne-au supărat.

Toate Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe nu sunt acte magice ci lucrarea Domnului Hristos în viața noastră, și Domnul nu ne va da bucurie în inima atât timp cât trăim în egoism și indiferență faţă de celălalt. Când ne deschidem față de omul de lângă și Hristos se deschide către noi. Cu cât iubim mai mult aproapele cu atât Dumnezeu ne va iubi mai mult pe noi. Și invers, cu cât vrem să iubim aproapele cu atât Dumnezeu ne va da putere să-i iubim pe cei față de care suntem indiferenți.

Asceza (lupta duhovnicească) în Biserica Ortodoxă nu este altceva decât trepte de iubire către aproapele și Dumnezeu.

În Biserică nu vei găsi magie ci mereu pe Hristos care te va trimite către cei pe care-i poți ajuta. De fapt sfinții ne zic că-l vom găsi pe Hristos chiar în aproapele nostru.

Nu este de ajuns să participi la Sfânta Liturghie, să te spovedești și să te împărtășești, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele tău.

Trebuie să mergem direct la om și să vorbim cu el, să ne cerem iertare, să-i spunem o vorbă bună, să-i lăsăm de înțeles că ne pare rău de comportamentul trecut.

Când sufletul îți va fi rece și deznădăjduit, amintește-ți pe cine ai amărât? Față de cine te-ai comportat indiferent? Pe cine ai trecut cu vederea? Pe cine ai uitat?

Fii prieten cu toți oamenii din viața ta, așa cum Hristos Domnul a fost prieten cu Iuda, și niciodată nu și-a schimbat părerea despre el, ci mereu i-a arătat duhul cel rău care lucrează în el. Hristos a urât mereu duhurile rele, dar niciodată pe oameni, niciodată.

Încălzește-ți inima iubindu-ți aproapele și vei fi mereu fericit, pentru că Duhul Sfânt îți va umple inima de darurile Sale.


* articol preluat de pe https://ortodoxiatinerilor.ro/





Share:

sâmbătă, 4 iulie 2020

Bârfa - incapacitatea de acoperire a propriei goliciuni și meschinării

Calomnia sau vorbirea de rău (mai este întâlnită și sub formă de bârfă) este cel mai groaznic spectru al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorităţii. Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți. Întrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte. Cu dreptate proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor, şi voi păzi poruncile Tale (Psalmi 118,134).

Vrăjmaşul diavol cunoaşte chinul şi durerea, pe care le provoacă această răutate şi o foloseşte împotriva celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar şi împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor. Cât priveşte răutatea şi viclenia, calomnia (clevetirea) deţine primul loc in catalogul răutăţii. Ține însă primul loc şi in catalogul demnităţii şi al vieţii îmbunătățite. Căci folosul pe care îl pricinuieşte întrece răsplata pentru atotcuprinzătoarea iubire de osteneală.

Doar harul şi acoperământul iubirii dumnezeieşti pot să ducă această povară a nedreptei calomnii. Credinciosul să-L aibă ca pildă pe Domnul nostru, Care i-a iertat pe calomniatorii cei îndrăciți. Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23,34).

Toţi cei care au ridicat această cruce foarte grea au câștigat şi „fericirea” pe măsură: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11).

Sursa: Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 43-44. 




Share:

vineri, 3 iulie 2020

Mergi la Cer nenea Valer, Dumnezeu te cheamă

„Îndrãznește, scoalã-te! Te cheamã!" (Marcu 10, 49) 

Cu toate că aceste cuvinte, „Îndrãzneste, scoalã-te! Te cheamã!" (Marcu 10, 49), nu aparțin Mântuitorului, nici ucenicilor, ci sunt rostite din mulțime unui om fără vedere, ele reprezintă un îndemn pe care pe care ar trebui să ni-l atribuim zi de zi vieților noastre atât de scurte. Să îndrăznim a-L urma pe Hristos oricum putem! Fie prin gânduri bune, fapte, vorbe.. orice mărturisește despre Domnul înseamnă urmarea Lui.

Nu-mi sunt dragi despărțirile, dar cui i-ar fi? Nici măcar cele de scurtă durată nu le putem duce cu ușurință când vine vorba de persoanele dragi nouă. Dar iată că trebuie să ne lu-am rămas bun acum de la nenea Valer. Când am primit vestea că a plecat la Domnul, mi-a venit în minte gândul că am mai pierdut un om vrednic, gospodar de frunte al satului, mereu dornic să ajute biserica al cărui Consilier ales a fost. De la începutul pastorației mele în parohia Chicerea, nenea Valer a fost mereu acolo, sculându-se ori de câte ori a fost nevoie să dea răspuns chemării lui Hristos. Un model de misiune laică pe care a desfășurat-o cu toată vrednicia. Oameni ai unor generații cu frica lui Dumnezeu izvorâtă nu din teamă, ci din dragoste față de cele sfinte.

Deși în ultima parte a vieții trupul i-a slăbit din pricina bolii necruțătoare pe care a purtat-o cu multă demnitate, credința în Dumnezeu l-a ținut în liniște sufletească în fața durerilor grele știute numai de el cât de mari au fost. Nu l-au auzit să se plângă niciodată. Nădejdea l-a ajutat și i-a fost sprijin până în ultima clipă. 

Fire veselă din fire, totuși i-am văzut tristețea în ultima perioadă:

- Doamne ajută, nenea Valer!
- Doamne ajută, părinte!
- Ce faci, matale?
- Eh.. părinte.. ce să fac.. Sunt puțin slăbit, respir mai greu, dar sunt bine! Dar cu toate astea am o mare supărare.
- Ce supărare ai?
- Părinte, mă arde un dor.
- Care ar fi acela?
- Mi-e dor să merg la sfânta biserică, părinte. 

Acesta îi era dorul său de fiecare dată când ne întâlneam, biserica. Și acesta era și unul din dorurile mele de la fiecare slujbă. Mă uitam mereu în strană și vedeam gol locul unde obișnuia să stea, iar eu speram să-l văd cât mai curând cum îl ocupă. Îl vom duce încă o dată pe nenea Valer la biserică, dară fără a se mai întoarce, îl ducem spre a-și odihni trupul până la a doua venire a Mântuitorului Hristos. Să ne rugăm ca sufletul său să se așeze de-a pururea în strana celor drepți de unde poate asculta Liturghia cea cerească!

Duminică, ora 10:00, imediat după Sfânta Liturghie, va avea loc slujba înmormântării domnului consilier bisericesc Tiron Valeriu.

Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l odihnească!







Share:

miercuri, 1 iulie 2020

Ștefan cel Mare și Sfânt - apărător al credinței ortodoxe

Fiu al domnului Bogdan al II-lea și al Mariei Oltea, Ștefan l-a înfrânt în 1457, la Doljești, pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, și a fost uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcată de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care deveniseră o amenințare pentru Europa și pentru întreaga Creștinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor Ștefan a obținut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor. Semnificativ pentru gândirea voievodului, Cronica Țării Moldovei spune că, după această luptă, Ștefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine și cu apă și în toată țara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu și numai Lui să i se aducă laudă”.

După propria sa mărturie, Ștefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, din care a câștigat 34. Victoriile răsunătoare împotriva regilor Ungariei (Baia, 1467) și Poloniei (Codrii Cosminului, 1497) au condus la stabilirea unor noi raporturi cu aceste state. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) și Războieni-Valea Albă (1476). Și în cazul înfrângerilor, Ștefan cel Mare a dovedit o profundă conștiință duhovnicească: „a stat în voința lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate și lăudat să fie numele Său”.

Prima parte a domniei a fost marcată de războaie. Singura mănăstire pe care domnul a ctitorit-o în această etapă a fost Putna (1466–1469). Un moment de cumpănă avea să fie cel din lupta de la Șcheia (1486), în care voievodul a căzut de pe cal și a zăcut jumătate de zi printre morți. Acest moment și poate înțelegerea că invazia otomană nu poate fi stăvilită numai cu armele văzute au dus la o transformare în activitatea sa.

Ctitorul
În cea de-a doua parte a domniei, Ștefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici și mănăstiri, construind chiar și două în același an. Tradiția vorbește de un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcția în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele și cărțile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumusețe – Tetraevanghele, Mineie, Viețile Sfinților –, cădelnițe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur și argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ștefaniană”.

Această epocă, deopotrivă culturală și spirituală, a constituit perioada de maximă înflorire a Țării Moldovei și a rămas o moștenire neepuizată până astăzi. Ea a rodit nu numai în spațiul românesc, ci și în spațiile ortodoxe aflate sub stăpânire otomană ori în cele aflate în afirmare, precum Rusia. În mod deosebit trebuie amintite ajutoarele acordate mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, acest centru al vieții monahale ortodoxe. La mănăstirea Zografu, de pildă, Ștefan cel Mare este cinstit ca al doilea ctitor.

Jertfele sale materiale pentru zidirea și împodobirea locașurilor sfinte, deosebite pentru vremurile grele de atunci, sunt expresia văzută a dragostei pentru Dumnezeu și pentru casa Sa. Prin ele, chipul domnului capătă o nouă trăsătură: aceea de ctitor luminat, care face din zidirile sale rugăciuni înălțate cu smerenie către Dumnezeu.


Familia
Viața de familie a unui principe creștin este unită permanent cu responsabilitatea în fața lui Dumnezeu pentru poporul încredințat de El să-l conducă. Faptele lui trebuie să slujească supușii, inclusiv prin datoria de a lăsa țării un urmaș vrednic, indiferent de vitregiile vremii sau de necazurile în familie. În această lumină trebuie înțelese cele trei căsătorii (numărul maxim admis de Biserica Ortodoxă) ale lui Ștefan cel Mare. Întâia soție, Evdochia, din familia cnejilor lituanieni de la Kiev, a murit după patru ani de căsnicie (1463–1467). Cea de-a doua soție, Maria din Mangop (Crimeea), din familia Asanilor Paleologi, ultimi conducători ai Imperiului Bizantin, a murit după o căsătorie de cinci ani (1472–1477). Moartea acestor două soții nu a fost însă singura cruce a familiei voievodului: cinci copii îi vor muri în timpul vieții. Dintre băieți, îi va supraviețui doar Bogdan al III-lea, urmaș la tron și fiu din cea de-a treia căsătorie (1478) cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos – domnul Țării Românești – și a Mariei Despina.

Cercetarea izvoarelor istorice dovedește falsitatea ipotezelor privind numeroșii copii din flori ai voievodului. Cu certitudine, Măria Sa a avut un singur fiu în afara căsătoriei: Petru Rareș. Faptul că acesta avea să fie cel mai vrednic urmaș este rodul pocăinței adânci a domnului, care a avut tăria de a-și plânge păcatul și de a-și întoarce viața la Dumnezeu. Pentru această conștiință smerită, Dumnezeu a întors o greșeală într-o binecuvântare și a dat Moldovei un mare ctitor de biserici, un iubitor al sfintelor lăcașuri întocmai ca și tatăl său.


Omul și sfântul
Sfârșitul domnului a fost unul pe măsura vieții sale: „Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ștefan vodă” (Letopisețul lui Grigore Ureche).

După trecerea lui Ștefan cel Mare la cele veșnice, în 2 iulie 1504, poporul a simțit că are un mijlocitor și un rugător în cer. Din generație în generație, Ștefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt” (Mihai Eminescu), nu doar al Țării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Numele lui a însuflețit eforturile românilor în momentele de răscruce ale istoriei noastre, a unit românii de pretutindeni la mormântul său prin serbările naționale de la Putna (1871 și 1904), a inspirat literatura și folclorul cu o pildă de vitejie și de demnitate. Și noi, cei de astăzi, avându-l înainte ca model, ne recâștigăm încrederea în forțele noastre și știm că Dumnezeu, pentru astfel de mărturisitori, nu lasă un popor să piară. Un popor creștin care, în momente de mare cumpănă sufletească, se inspiră din viața trăitorilor în Dumnezeu, își va păstra identitatea și va ști să răspundă la orice amenințare dinăuntru sau dinafară.

Recunoașterea oficială a sfințeniei lui Ștefan cel Mare, prin actul canonizării de către Biserică, a venit după câteva sute de ani, deși el era cinstit ca sfânt de către popor încă de la moartea sa. O mărturie din afară care confirmă cultul acordat de către popor o avem de la arhidiaconul catolic polonez Maciej Staryjkowski, care, vizitând în 1575 Țara Moldovei, arăta că „din cauza nespusei sale vitejii îl socotesc ca sfânt”. Însă în general Biserica românească de-a lungul timpului nu a făcut din canonizarea sfinților o practică curentă, asemenea Bisericii Greciei sau Rusiei. Acest fapt ține, poate, de trăirea religioasă a românilor, care își cinsteau sfinții spontan, cu o simplitate firească, fără să simtă nevoia unei decizii oficiale bisericești. Era suficientă tradiția lăsată de părinți și bunici și legătura de inimă cu sfântul respectiv. În spațiul creștin al Evului Mediu, pe de altă parte, era cunoscută categoria sfinților-regi, care cârmuiau cu credință poporul întru frica lui Dumnezeu: Sfinții Boris și Gleb la ruși, Sfântul Ștefan al Ungariei, Sfântul Venceslas al Boemiei și alții. Pe aceste temeiuri și Biserica Ortodoxă Română a împlinit în 1992, după o întârziere datorată regimului comunist, actul oficial al canonizării lui Ștefan cel Mare ca domn binecredincios, stabilind și ziua cinstirii sale – 2 iulie.

Semnele sfințeniei lui Ștefan cel Mare le găsim în viața lui și în moștenirea pe care ne-a lăsat-o. În viața lui și-a purtat crucea: de domn – cu grija în inimă pentru un imperiu mereu în creștere și pentru un popor amenințat cu islamizarea; de soț și tată – moartea celor două soții și a fiilor săi; de luptător – rana de la picior purtată cu răbdare mai mult de 40 de ani. Prin această întreită cruce, Hristos l-a curățit și l-a sfințit, dându-i o credință nestrămutată în ajutorul Lui. Ștefan cel Mare este mare pentru că a înțeles că biruințele au fost purtate cu ajutorul lui Dumnezeu, iar înfrângerile i-au fost spre încercare și spre răbdare. Îi vedem nădejdea în ajutorul sfinților militari – Gheorghe, Dimitrie, Procopie – și smerenia cu care își întemeiază ctitoriile, mărturisită în pisanii: „O, Mare Mucenice Gheorghe, (...) primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului tău”. Remarcabil este gestul său de mulțumire lui Dumnezeu pentru victoria din 1475 de la Vaslui, când a postit patru zile numai cu pâine și cu apă.

Ștefan cel Mare este sfânt pentru că și-a iubit neamul și s-a jertfit pentru el, iar neamul a răspuns prin cinstire și evlavie. Acestui neam ai cărui fii suntem noi, cei de astăzi, el i-a transmis o moștenire neprețuită, sugerată chiar prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa: „Mai presus de tihna noastră stă apărarea ființei și neatârnarea țării noastre!”. Această moștenire o avem și noi de păstrat și de transmis mai departe nealterată: libertatea neamului și credința ortodoxă.


Share:

luni, 29 iunie 2020

Urări de bine și sănătate de Sfinții Apostoli

Cu ocazia prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dorim gânduri de bine și mântuire tuturor celor ce astăzi își sărbătoresc onomastica! 

Întru mulți, binecuvântați, sănătoși și mai ales mântuitori ani!

Share:

sâmbătă, 27 iunie 2020

Duminica a 3-a după Rusalii. Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 6, 22-33:

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va disprețui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.”


Share:

joi, 25 iunie 2020

Nu plângeți!

Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! (Luca 7, 13)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Îndoliată familie, întristată adunare, într-una din Sfintele Evanghelii Hristos se întâlnește cu un cortegiu funerar în fruntea căruia o mamă își conduce pe ultimul drum copilul propriu și îi rostește: nu plânge.

Să stăm puţin şi să ne gândim de ce suntem noi triști la moartea unui om apropiat? De ce plângem şi ni se pare că lumea se sfârșește în acel moment şi parcă am vrea şi noi să îl însoțim pe cel drag în moarte? În primul rând plângem pentru că ne despărțim de acea persoană dragă, apoi plângem pentru că nu înțelegem ce este moartea şi nu știm ce se va întâmpla cu noi când părăsim acest pământ.
Numai Dumnezeu cunoaște această taină, precum spune Psalmistul „că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 14+16). Cât de trecătoare este firea omului, un simplu vânt, o simplă adiere și nu mai suntem! De aceea şi Sf. Apostol Iacov exclamă „Căci ce este viața voastră? Abur, care se arată pentru puţină vreme şi apoi piere” (Iac. 4,14).

Share:

vineri, 5 iunie 2020

Moșii de vară și dorul de cei dragi

Întotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?

În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.

Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.

Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.

Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.

De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!

Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.

Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!




Share:

luni, 1 iunie 2020

Împreună slujire la cel de-al doilea hram al parohiei stejărene

Atât miercuri la Vecernia Mare unită cu Litia, cât și joi, 4 iunie, vom fi alături de PC Pr. Tiberiu Roșu și de întraga comunitate stejăreană la cel de-al doilea hram al bisericii, „Sfinții Zotic, Atal, Camasie şi Filip”. Ceea ce face această sărbătoare și mai deosebită este faptul că bunul Dumnezeu a rânduit ca în biserica parohială se odihnească spre închinare părticele din acești mari Sfinți ai Ortodoxiei. 

În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere cu sabia.

Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea.

Prin secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul Tulcea de astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: „Martyres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos".

Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei.

Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Racla cu părticelele din sfintele moaște ale Sfinților Zotic, Atal, Camasie şi Filip, aflată în biserica din Stejaru, comuna Ion Creangă




Share:

La mulți ani luminoși, dragi copii!

Dragi copii, să păstrați întotdeauna copilăria în suflet, ca pe o rază de lumină dăruită de Hristos, astfel viața voastră va fi mult mai frumoasă. 
La mulți, sănătoși și binecuvântați ani!


Share:

sâmbătă, 30 mai 2020

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic). Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 17, 1-13:

„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.”



Share:

duminică, 24 mai 2020

Prăznuim din nou Paștile pe 27 mai? Explicații pe scurt

Zilele acestea foarte mult s-a insistat în mass media despre faptul că Biserica Ortodoxă ar stabili o dată ulterioară pentru slujba Învierii, astfel publicul ar putea participa live, nu doar la „live-urile” de pe Facebook. Din capul locului i-aș luat pe acești „jurnaliști” și i-aș trimite să facă puțină documentare înainte de a scrie un articol. Informația trebuie prezentată publicului onest și documentată din mai multe surse, dar cum probabil am așteptări prea mari, mă voi rezuma a oferi un răspuns după a mea putință pentru cei apropiați, prieteni virtuali și nu numai cu privire la marea întrebare legată de sărbătoarea Învierii: a mutat Biserica Ortodoxă Română data Paștilor? Vom sărbători din nou Învierea?

La cele două întrebări de mai sus aș răspunde „nu” și „da”. 

În primul rând trebuie să înțelegem că data Paștilor se calculează după o formulă veche stabilită încă de la Sinodul I Ecumenic (Niceea 325), adică acum 1695 ani. Formula stabilită este următoarea: Duminica întâi după lună plină ce urmează echinocțiului de primăvară. Dacă i se întâmplă să cadă în acelaşi timp cu Paștile iudeilor, creștinii amână sărbătoarea Paștilor în Duminica următoare, sau cu o săptămână mai înainte. 

Acum că am priceput formula de calcul, trebuie să ne familiarizăm cu un termen teologic, și anume „odovanie” (vom înțelege de ce în cele ce urmează). Așadar, observăm în caledar că există anumite sărbători la care după câteva zile avem odovania sărbătorii respective. Ce înceamnă aceasta? Odovania (în greacă: ἀπόδοσις (apodosis); în slavonă: отдание (otdaniye) sau încheierea unei sărbători este ultima zi în care aceasta mai este prăznuită în Biserică în cursul unui an liturgic. Cel mai adesea, ea vine să încheie o perioadă de prăznuire prelungită. În ziua în care se face odovania unui praznic, se slujesc din nou majoritatea cântărilor și rugăciunilor liturgice specifice sărbătorii respective. 

Odovania praznicului Învierii Domnului anul acesta va fi miercuri, 27 mai. Astfel că, dacă vom participa la Sfintele Slujbe din această zi, vom avea impresia că retrăim slujba Învierii din pricina faptului că asta presupune odovania: marchează încheierea sărbătorii și majoritatea cântărilor din Săptămâna Luminată (cum ar fi Canonul Învierii sau stihurile speciale) se vor repeta acum. 

Și totuși de ce am zis că sărbătorim din nou Învierea? Cum este posibil dacă am stabilit că nu se schimbă data Paștelui? Să nu uităm nicio clipă de ce sărbătorim Duminica: fiecare Duminică este o zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. 

Hristos a Înviat!


Share:

vineri, 22 mai 2020

Parohia Sfinții Împărați Constantin și maica sa Elena și-a cinstit ocrotitorii

Întreaga parohie stejăreana s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare în ziua cinstirii ocrotitorilor săi, Sfinții Împărați Constantin și Maica sa Elena. Îmbrăcați în port tradițional, asortați de această dată cu masca de protecție și păstrând distanța, păstoriții PC Părinte Tiberiu Roșu s-au adunat în curtea bisericii parohiale pentru a se bucura de sărbătoarea satului în jurul lui Hristos. Vremea a ținut cu noi și soarele ne-a zâmbit de după câțiva nori, natura întreaga a participat la bucuria noastră. 
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Tiberiu a primit din partea parohiei Chicerea un bogat buchet de flori ce am vrut să îi simbolizeze pe ai săi păstoriți, adunați cu toții într-un duhovnicesc buchet prin râvna slujirii lui Hristos, de către părintele paroh. 
PC Părinte Tiberiu Roșu a adresat la final un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați în organizarea hramului, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale și purtarea de grijă cu care ne ocrotește de fiecare dată.


Share:

duminică, 17 mai 2020

Zi de importantă sărbătoare în parohia soră stejăreană

Parohia soră, Sfinții Împărați Constantin și Elena, protopopiatul Roman, sat Stejaru, comuna Ion Creangă, se pregătește de marea sărbătoare a hramului parohiei. Astfel, vom fi alături de PC Părinte Tiberiu Roșu atât la slujba Vecerniei unită cu Litia, ce va începe miercuri la ora 17:00, cât și a doua zi, joi 21 mai, pentru împreună slujirea Sfintei Liturghii.
Respectând normele impuse de autorități, ne vom regăsi în comuniune de rugăciune, bucurându-ne de aproape sau de departe de această mare sărbătoare. 

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus născut în 272/274 și decedat în mai 337, mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrângerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. În toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o Cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscripția: „in hoc signo vinces” – „prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis Însuși Iisus Hristos, cu semnul Sfintei Crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând să fie protector în focurile bătăliei. Constantin a procedat întocmai și a câștigat bătălia.

Flavia Iulia Helena (c.248 - 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi. În timp ce era în pelerinaj, a văzut oameni care duceau un mort pe o colină unde erau trei cruci. Aceștia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins Crucea, a înviat. Așa a fost descoperită Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.




.
Share:

joi, 14 mai 2020

Duminica a 5-a după Paști. Sfânta Evanghelie

Ioan 4, 5-42:

„În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata și s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veșnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Și mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Și mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.”


Share:

Rugăciunea zilei de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.

Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.


Share:

Programul liturgic pentru perioada 17 - 24 mai 2020

  • 17 mai, ora 8:00: Utrenia urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
  • 21 mai - voi fi în parohia Sfinții Împărați Constantin și maica sa Elena, Stejaru, cu ocazia hramului bisericii stejărene
  • 24 mai, ora 8:00, Utrenia urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie


Share:

Etichete

1 decembrie (2) 1 iunie (4) 1 Martie (1) 19 februarie (1) 2% (1) 2019 (2) 24 ianuarie (1) 3.5% (1) 7 Ianuarie (1) 8 martie (5) Acatist (1) Acatiste (5) Acoperământul Maicii Domnului (1) acoperăminte (1) Activități (5) administrativ-gospodăresc (21) Adormirea Maicii Domnului (1) altar de vară (2) amintiri din parohie (1) aniversări (4) Anul bisericesc (1) Anul Nou (2) Anunțuri importante (6) Articol (12) biserica veche (1) Bobotează (6) Botez (2) Canonul cel Mare (15) casă praznicală (2) căsuță centrală (1) centrală termică (1) Chicerea (2) Cleopa Ilie (7) clevetire (1) clopotniță (3) comitetul parohial (1) constantin brâncuși (1) coronavirus (1) Craciun (1) crăciun (3) cununie (2) cununie de argint (1) cuvânt de învățătură (49) Cuviosul Siluan Athonitul (1) Denia Acatistului Buneivestiri (1) Denia celor 12 Evanghelii (1) Denia Prohodului (1) Denie (5) despre păcatul înjurăturii (1) despre post (1) despre rugăciune (1) diplomă (1) Diplomă de excelență (1) Diverse (1) Duminca 1 după Rusalii (2) Duminca a 5-a după Paști (1) Duminica 11 după Rusalii (1) Duminica 16 după Rusalii (1) Duminica 18 după Rusaii (2) Duminica 19 după Rusalii (1) Duminica 20 după Rusalii (2) Duminica 21 după Rusalii (2) Duminica 25 după Rusalii (1) Duminica 26 după Rusalii (2) duminica 27 după Rusalii (2) Duminica 28 dupa Rusalii (2) Duminica 29 dupa Rusalii (1) Duminica 30 după Rusalii (1) duminica 33 după rusalii (1) Duminica 34 după Rusalii (2) Duminica a 10-a după Rusalii (2) Duminica a 11-a după Rusalii (1) Duminica a 2-a din Post (1) Duminica a 2-a după Paști (2) Duminica a 3-a din Post (1) Duminica a 3-a după Paști (1) duminica a 3-a după Rusalii (2) Duminica a 4-a după Pasti (1) Duminica a 4-a după Rusalii (2) Duminica a 5-a după Paști (1) duminica a 6-a după Rusalii (1) Duminica a 7-a după Rusalii (2) Duminica a 8-a după Rusalii (1) Duminica a 9-a după Rusalii (1) Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (2) Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (1) Duminica după Nașterea Domnului (1) Duminica Floriilor (3) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (1) Duminica Înfricoșatei Judecăți (1) Duminica Sfintei Cruci (2) Duminica Sfintei Maria Egipteanca (1) duminică 22 după Rusalii (1) epidemie (1) felicitări (1) fii aproapele aproapelui tău (3) firidă (1) fiul risipitor (3) Hram (10) iarna (1) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (2) Invierea a doua (1) Ioan Gură de Aur (2) Ioanichie Bălan (4) Iordan (1) IPS Ioachim (4) IQ (1) Ispasul (1) istoric (2) Izvorul Tămăduirii (2) îmbunătățiri (3) împodobirea bradului (3) împrospătare pictură (1) în mijlocul familiei chicirene (5) Înalțarea Sfintei Cruci (1) Înălțarea Domnului (1) Înălțarea Sfintei Cruci (2) Înmormântări (7) Învierea (2) ÎPS Ioachim (6) Jean-Claude Larchet (1) jertfă (1) Joia Mare (2) Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (2) Liturgic (23) lumânărar (1) Lumina Sfântă (2) Maica Domnului (4) Maica Domnului Gradinăreasa (1) Mensa (1) Mica Unire (1) microfoane (1) Milostenia (1) mixer (1) Moancă Maria (1) mochetă (1) Moș Crăciun (5) moșii de iarnă (1) Moșii de toamna (1) Moșii de vară (2) Muzeul Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului (1) Nasterea Domnului (1) Nasterea Maicii Domnului (1) Nașterea Domnului (6) Nașterea Maicii Domnului (3) Nicolae Steinhardt (1) onomastica (11) Paraclisul Maicii Domnului (1) paratrăsnet (1) parchet (1) pastoral-misionar (44) Pastorala Craciun (1) Păcatul bârfei (1) pelerinaj (1) PF Daniel (1) Pichet PSI (1) Pilda datornicului nemilostiv (1) Pilda Semănătorului (1) Pilde creștine (3) poezii (1) postament Sf. Cruce (1) Postul Crăciunului (3) Postul Mare (41) Postul Sfintilor Apostoli (1) Pr. Cârlescu (1) Pr. Ionescu Constantin (1) Pr. Ionuț Grecu (5) Pr. Roșu Tiberiu (2) Precista Mică (1) primavara (1) primavra (1) Program liturgic (14) rugăciune pentru copilul bolnav (1) rugăciuni (11) rugăciunile de seară (1) s-a întâmplat în 2014 (15) s-a întâmplat în 2015 (6) s-a întâmplat în 2016 (9) Săptămâna Patimilor (8) Sâmbăta lui Lazăr (2) sânziene (1) Schimbarea la Față (1) Scrisoare pastorală (1) sf dosoftei (1) Sf Împărtășanie (3) Sf Paisie Velicikovski (1) Sf Vasile cel Mare (3) Sf. Altar (2) Sf. Antim Ivireanu (1) Sf. Antipa de la Calapodești (1) Sf. Ap. Andrei (4) Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir (3) Sf. Evanghelie (58) Sf. Ioan Botezătorul (4) Sf. Ioan Gură de Aur (1) Sf. Luca al Crimeei (1) Sf. M. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Maria (1) Sf. Maria Egipteanca (1) Sf. Masă (1) Sf. Maslu (3) Sf. Nicolae (1) Sf. Nicolae Velimirovici (1) Sf. Paști (3) Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (1) Sf. Spiridon (1) Sf. Ștefan Întâiul Mucenic (1) Sf. Teofan Zăvorâtul (1) Sfantul Maslu (1) Sfânta Cuvioasă Parascheva (1) Sfântul Andrei Criteanul (1) Sfântul Gheorghe Pelerinul (1) Sfântul Ilie Tesviteanul (3) Sfântul Ioan Botezătorul (3) Sfântul Nicolae (2) Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1) Sfintii Trei Ierarhi (1) Sfinții Brâncoveni (1) Sfinții Trei Ierarhi (3) sfințire (1) sinaxă (1) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (1) social-filantropic (15) Stănița (5) stică icoane (1) Ștefan cel Mare (1) Știați că (3) știri (7) Tanti Natalea (1) Tatăl Nostru (1) tineri (8) Triodul (2) Vecernie (1) vindecarea lunaticului (1) Vovidenia (1) zile de naștere (29) Ziua drapelului (2) Ziua Eroilor (4) ziua națională (1) ziua națională a României (1)