„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

„Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.”

Despre urmarea lui Hristos ne vorbește și Sfânta Evanghelie de astăzi, într-o manieră asemănătoare celei de ieri când Levi a primit chemarea de a-L urma pe Mântuitorul. Ce putem spune despre urmarea lui Hristos în vremurile în care trăim? Nimic nu s-a schimbat. Adesea creștinii practicanți care răspund chemării sunt numiți învechiți, bigoți, fundamentaliști sau mai știu eu ce. Calea aceasta este una plină de greutăți și de ispite. Să ne amintim unele „Fericiri”: 

- fericiți cei ce plâng....

- fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate...

- fericiți cei prigoniți pentru dreptate...

Vedem ca fericirea stă în capacitatea răbdării în necazuri și nevoi, adevărata cale a urmării lui Hristos. Chemarea o primim cu toții și nu numai o singură dată, dar la un răspuns puțini se mai gândesc. 

În Sfânta Evanghelie de ieri Levi răspunde chemării fără a tăgădui, fără să zice ceva anume. Îl urmează cu încredere deplină pe Mântuitorul. Apoi vedem că urmarea lui Hristos aduce după sine poposirea Domnului Iisus în casa sa. La această chemare suntem invitați cu toții a-i da curs și a răspunde pozitiv pentru a putea primi binecuvântările lui Dumnezeu. Nu putem să-L invităm pe Domnul să poposească în casa inimii noastre dacă nu Îl urmăm noi mai întâi, dacă nu renunțăm la tot și mergem după El fără șovăială, dacă nu ne asumăm pe deplin Crucea.

Câteodată cădem în ispita de a nu avea curajul urmării, lenevindu-ne și găsind scuze. Dar până la urmă cât este de dificil a răspunde chemării 10 minute pe zi în rugăciune și o oră jumătate pe săptămână la Sfânta Liturghie? Nu am timp, se aude din ce în ce mai des. Dar până și timpul nu este al nostru. El a fost creat de Dumnezeu spre folosul mântuirii noastre (dacă îl folosim spre zidire sufletească). Așadar cum pot folosi ceea ce nu este al meu de drept ca pe o scuză? Dumnezeu ne dăruiește timp, ne dă zile, ani.. Ale Tale, dintru ale Tale.. din timpul dăruit de Dumnezeu trebuie să aducem jertfă spre a-L urma și spre a ne uni cu Hristos cât mai des în Sfânta Euharistie! 

Să ne luăm cu vrednicie și curaj Crucea și să-L urmăm pe Hristos pe calea mântuirii!

Citește mai mult..

30 martie 2019: Evanghelia zilei

 Ev. Marcu 2, 14-17

„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu şezând la vamă şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, l-a urmat. Şi, când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui; pentru că erau mulţi care Îl urmau, iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi cu păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Dar auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.”

Citește mai mult..

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Părinte Ioachim!

Cu prilejul aniversării zilei de naștere, parohia Chicirea are deosebita onoare de a vă adresa cele mai calde gânduri de bine, însoțite de sincere urări de sănătate și îndelungată arhipăstorire!

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Părinte Ioachim!

Citește mai mult..

Sănătatea naturii = sănătatea omului

Astăzi, 28 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Protopopiatul Roman s-a desfășurat o amplă campanie de împădurire în satul Stănița, la care au participat toți preoții din Protopopiat dar și mulțime de oameni dornici de a contribui la sănătatea mediului înconjurător. 

Parohia Chicirea a fost prezentă și ea prin reprezentanții săi, Pr. Grecu Ionuț Florin alături de domnul Consilier Marian Buzdug și de domnul Președinte al Asociației MOTO Mușatinii RC Roman, Ioan Grecu, tatăl părintelui și prieten al parohiei Chicirea. Mulțumim pentru jertfa de timp și pentru efortul depus pentru a planta copăceii!

Să nu uităm câteva statistici importante despre copaci și producția de oxigen a acestora:

• Într-un an, un copac obişnuit absoarbe peste 6 kg de CO2 şi elimină oxigen suficient pentru o familie de patru persoane.
• Un zbor de cursă lungă produce 3.75 de tone de dioxid de carbon (sau o tonă de carbon).
• Peste 60% din cantitatea de oxigen generată anual este produsă de păduri.
• În România covorul vegetal produce 40 milioane tone de oxigen anual.
• În sezonul estival, un hectar de pădure poate să absoarbă o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane.
• Un fag adult, de 25 m înălţime şi cu diametrul coroanei de 15 m, produce într-o oră necesarul de oxigen al unui om pentru 3 zile (1,7 kg).
• 1000 km parcurşi de un automobil consumă necesarul de oxigen al unui om pentru un an.
• Pentru producerea unei tone de lemn arborii din pădure consumă şi stochează 1,8 tone de dioxid de carbon şi eliberează în atmosferă 1,3 tone de oxigen.
• Comparativ cu terenurile fără vegetaţie, unde eroziunea solului variază între 140-750 mc/an/ha, în pădure aceasta este sub 0,1-2,5 mc/an/ha.
• În regiunile împădurite din România turbiditatea medie a râurilor este sub 100 g/mc, faţă de până la 5000 g/mc cât ating râurile care curg prin zone puternic despădurite.
• Transportul de aluviuni din pădure poate atinge doar 0,5 mc/an/ha, faţă de 50-120 mc/an /ha pe terenurile agricole.
• Dacă la marginea pădurii viteza vântului se consideră 100% la 50 m, în interior ea se reduce la jumătate, la 100 m scade la 25%, iar la 200 m atinge 2% din viteza iniţială.
• În cazul vânturilor obişnuite, de până la 3-4 m/s, de la aproximativ 100 m în adâncimea pădurii domneşte calmul.

Citește mai mult..

Taina Sfântului Maslu în familia chicireană

În data de 27 martie 2019 în parohia Chicirea a avut loc Taina Sfântului Maslu la care au participat un sobor de preoți din parohiile învecinate și înfrățite. Astfel mulțumim Preacucernicilor Părinți Roșu Tiberiu, Ciocoiu Vasile, Dabija Dumitru Marian și Secară Ionuț pentru bucuria împreună-slujirii! 

Taina Sfântului Maslu este una din cele șapte Taine a Bisericii în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemn sfinţit a părţilor însemnate ale trupului, credincioşii dobândesc vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti.

Această Taină a fost instituită de Însuşi Mântuitorul când a trimis pe Sfiinţii Apostoli la propovăduire, zicându-le : „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoși” (Marcu XVI, 17-18).

Sfinţii Apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovăduire : „Și scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu VI, 13).

Urmând apostolilor, episcopii şi preoţii au săvârsit şi ei această Sfântă Taină, cum ne arată Sfântul Iacob : „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V 14-15). 

Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa; el grăieşte tocmai despre lucrarea sfântă încredinţată Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos, lucrare săvârşită de ei în tot locul şi la tot credinciosul care avea trebuinţă de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte, de regulă, la patul bolnavului, iar în restul cazurilor, în biserică.

Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti şi pentru întărirea sufletului.

Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de şapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinţa trupească şi sufletească; din untdelemnul sfinţit de preoţii slujitori ai Tainei şi ungerea cu el de şapte ori a trupului bolnavului.

Urmările Sfântului Maslu sunt vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti şi iertarea păcatelor pe care bolnavul ar fi uitat să le mărturisească la Sfânta Spovedanie.

Săvârşitorii Sfântului Maslu sunt preoţii, pentru că Sfântul Iacob zice: „să cheme preoţii Bisericii” – iar nu preotul singur. Rânduiala slujbei este întocmită pentru şapte preoţi; însă o pot face şi cinci trei sau doi preoţi.

Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată şi nici numai de cel aflat în pragul morţii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.

Citește mai mult..

La mulți ani, dragă mamă!

O zi plină de bucurie și emoție! Ziua în care realizez încă o dată că datorez totul părinților mei fără de care nu aș fi știut vreodată ce înseamnă familia chicireană și fără de care nimic nu ar fi fost posibil din toate câte sunt. La mulți ani, dragă mamă, multă sănătate și fie ca toate gândurile frumoase să ajungă astăzi la împlinire! Să pășești mereu numai pe calea mântuirii!!

Citește mai mult..

Duminica a 2-a din Post, a Sfântului Grigorie de Palama. Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 2, 1-12:

„În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi.”

Citește mai mult..

Întru mulți și binecuvântați ani, nenea Vasile!

Așa cum ne-am obișnuit în familia chicireană, fiecare floare în buchetul vieții o presărăm cu mulțumiri duhovnicești în semn de recunoștință față de milostivirea bunului Dumnezeu. Iată că astăzi am adus mulțumire pentru binefacerile primite cu ocazia zilei de naștere a domnului epitrop Vasile Nastasă! Din partea familiei chicirene îi dorim întru mulți și sănătoși ani alături de familie și mai ales mântuire!! Fie ca toate gândurile bune să ajungă la împlinire!

Fiți binecuvântat, nenea Vasile, vă îmbrățișăm toți cu drag și vă dorim să pășiți mereu numai pe calea credinței, nădejdii și a dragostei creștine!!

Întru mulți și binecuvântați ani!!

Citește mai mult..

Dacă voiești, poți să mă curățești

Ev. Marcu 1, 35-44:

„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon şi cei ce erau cu el şi, aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit. Şi, venind, propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni. Atunci un lepros a venit la El, rugându-L, îngenunchind şi zicând: Dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti! Şi, făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te! Şi îndată s-a dus lepra de pe el şi s-a curăţit. Şi, poruncindu-i cu asprime să plece numaidecât, i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu pentru curăţirea ta cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

„... toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22)

Încă un exemplu al credinței ce mută munții din loc ne este pus înainte în Sfânta Evanghelie de astăzi. Credința celui suferind este nemărginită, dar plină de smerenie. Nu cere cu tot dinadinsul vindecarea. Se roagă ca Hristos să-l vindece, știe că are puterea de a-i oferi vindecare, dar în același timp admite că va primi vindecarea doar dacă Domnul va considera de cuviință. 

Când Domnul încuviințează atunci și rugăciunile noastre se vor împlini. Nu când vrea omul, ci când va voi Domnul se vor face toate spre folosul mântuirii noastre. 

Să nu deznădăjduim chiar și atunci când ni se pare că suntem în cea mai adâncă suferință, ci să fim asemenea leprosului din Sfânta Evanghelie care nu a deznădăjduit nici în una din cele mai cumplite suferințe ale trupului din acea vreme. Nu l-a învinuit pe Dumnezeu, nu s-a revoltat, ci a făcut ascultare și s-a lăsat la mila Domnului Iisus Hristos pentru a primi vindecare. 

Citește mai mult..

Chipul bucuriei

Una din cele mai mari bucurii pe care le poate trăi vreodată un preot este atunci când Hristos este împărtășit oamenilor, atunci când chemarea „Cu frică de Dumnezeu și cu dragoste, apropiați-vă” nu rămâne fără de răspuns, ci efectiv omul se aproprie și gustă Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. În unirea cu Hristos în chip tainic, euharistic, omul se îndumnezeiește, se sfințește cu darul cel mai de preț de care nici îngerii din Cer nu s-au învrednicit. Însuși gândul pare de necuprins cu mintea omenească. Hristos ni se dă spre unire tainică, nu e ceva simbolic, ci este prezent în mod real în fiecare părticică pe care o primim la Sfânta Împărtășanie, oricât de mică ar fi. 

Ce se întâmplă, totuși, cu cei ce nu pot participa la Sfânta Liturghie, cum ar fi cei bolnavi sau în diverse neputințe? Biserica a rânduit ca pentru această categorie specială de credincioși să fie păstrată Sfânta Împărtășanie pe tot parcursul anului. Rânduiala pregătirii Sfintei Împărtășanii pentru cei aflați în situații speciale este una specială și are loc în Joia Mare. Astfel, preotul pregătește două Sfinte Agnețe ce vor fi așezate pe Sfântul Disc. După momentul prefacerii din timpul Sfintei Liturghii, preotul ia cel de-al doilea Sfânt Agneț și îl cufundă în Sfântul Potir, în Sângele Domnului, după care va fi așezat în Sfântul Chivot până marți din Săptămâna Luminată când va fi fărâmițat în mici părticele și păstrat pe tot parcursul anului pentru împărtășirea celor bolnavi. 

Hristos schimbă și transformă într-o manieră inexplicabilă, uimitoare chiar și pentru cel mai experimentat preot. Zic asta pentru că de fiecare dată când merg pentru a spovedi și împărtăși „pe teren” se întâmplă ceva cu ființa celui ce primește Sfânta Împărtășanie. În fiecare casă în care am intrat, de fiecare dată, am simțit că suntem într-o Liturghie tainică, eu nevrednicul preot și cel ce îl așteaptă pe Hristos. Totul se schimbă, totul se luminează inexplicabil și se umple de un tainic har. Nu mai există boală, nu mai există suferință, doar o bucurie duhovnicească de nedescris ce copleșește, o emoție sfântă atât pentru preot cât și pentru mirean. 

Bucuria cea mai sinceră are un chip frumos, același chip pe care îl întâlnesc de fiecare dată, în fiecare casă, la fiecare persoană ce așteaptă cu emoție să vină Mirele Hristos. Nu este despre preotul ce le pășește pragul, este despre întâlnirea cu Dumnezeu Fiul în comuniune euharistică. Omul se bucură când vede preotul, dar misiunea preotului este împlinită doar atunci când bucuria este mai mare pentru ceea ce poartă preotul cu sine atunci când trece pragul celui ce nu poate veni la biserică: Sfânta Împărtășanie pe care o va primi dacă se învrednicește după Sfânta Spovedanie. 

Această bucurie am întânit-o mereu la Chicirea ori de câte ori am pășit pragul unei persoane în vârstă ori suferinde în diverse neputințe, dar care se lumina aproape instant pentru că știa: l-am adus pe Hristos! 

În Hristos nu există nici boală, nici durere, nici singurătate, nici suferință, doar bucurie sfântă și duhovnicească, vindecare trupească și sufletească.

Pr. Ionuț Grecu

Citește mai mult..

Hristos - bucuria lumii

În fiecare post sunt așteptat cu nerăbdare de o mână de oameni deosebiți și minunați să le trec pragul. Dar nu pentru că sunt deosebit. Chiar deloc. Nu sunt cu nimic mai special. Eu nu sunt nimic mai mult decât simplu om, banal chiar, cu o misiune, numai că astăzi port cu mine o Comoară spre a fi împărțită! Nici nu se crapă bine de ziuă că mă pornesc la drum. Liniște și pace. Eu și găinile ne mai trezim așa dimineață. Aud cocoșul cum cântă: cucuriguuuuu!!! Prin copaci, păsări își dreg armonios glasul cristalin pentru trilurile matinale. „Acuși răsare soarele!” - pare că vor să cânte. Întreaga natură pare încă somnoroasă, mai puțin eu, treaz cu noaptea-n cap, umblu pe ulițele satului ducând Comoara neprețuită. Mă încearcă un gând: oare s-ar fi trezit? Să intru pe poartă? O fi Azorică legat? O fi liber? Nici nu mai contează. Văd luminile aprinse. S-au trezit!

- Bună dimineața și Doamne ajută!

- Doamne ajută părinte!

- Credeam că nu v-ați trezit așa dimineață.

- Ehe.. cum să nu ne trezim, părinte! De la 4 suntem în picioare și ne-am priminit. Iar acum vă așteptam! 

- Dați-vă aproape să facem Molitva.

Și începem slujba Mărturisirii. După ce termin rânduiala de rigoare, nici nu trebuie să zic prea multe.

- Du-te tu primul, că ești mai păcătos. 

A spus bătrâna. Îmi sunt simpatici foc amândoi!

- Auzi măi, vezi să zici tot! 

Nu îl lasă în pace. Se iubesc enorm de mult și acum. Se vede clar.

Se mărturisește el, apoi ea, primind amândoi dezlegare după vrednicie. Pregătesc Comoara pentru care am venit: Sfânta Împărtășanie! Cuminți, pioși, fiecare cu lumânarea în mână, vizibil emoționați, așteaptă finalul rugăciunilor pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Li se luminează chipul. Ceva se schimbă vizibil. Unirea tainică cu Hristos mișcă ființa și transformă. Povestea se repetă cu fiecare bătrân sau bătrânică ce nu mai poate veni la biserică. Aceeași transformare, aceeași bucurie indiferent de greutăți, indiferent de suferințe, boală, plase de medicamente de singurătate. Aceleași zâmbete ce au un lucru în comun: unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie! 

- Părinte nu mai pot, sunt singură..

- Nu ești singură, uite, am venit să Îl aduc pe Hristos!

Imediat schimbarea se produce și lumina inundă camera, casa și ființele noastre.

Pornesc iarăși la drum. Nu e timp de zăbavă! 

Rămâneți cu Hristos în suflet și cu zâmbetul pe buze! 

Pr. Ionuț Grecu

Citește mai mult..

Canonul cel Mare - partea a IV-a

Evanghelia de la Matei (7, 7-11)

„Zis-a Domnul: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; că oricine cere, primește; cel ce caută, află; și celui ce bate i se va deschide. Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine și el îi va da piatră?; sau, de-i va cere pește, el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!“

Călătoria spirituală pe care am început-o la parohia Stejaru, alături de PC Pr. Tiberiu Roșu, iată am continuat-o și astăzi în parohia Chicirea din comuna Stănița în cadrul celei de-a patra părți a Canonului celui Mare. Am început Postul Mare în comuniune și în rugăciune de pocăință pentru păcatele noastre, stare pe care trebuie să ne-o cultivăm pe parcursul celor șapte săptămâni de post. 

Am observat în Canonul Sfântului Andrei Criteanul un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăiește și plânge că nu a urmat pilda luminoasă a celor drepți și virtuoși, ci s-a lăsat rob patimilor așa cum ne sunt puse înainte multe exemple în cântările Canonului. Cu toate acestea, ne este arătat faptul că dintre aceștia unii s-au mântuit fiindcă s-au pocăit iar alții, nevoind să se pocăiască, s-au osândit. Prin urmare, Canonul cel Mare are rolul de a arăta că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

Drumul până la Înviere este plin de ispite și încercări, dar pășind pe calea rugăciunii, a smereniei, a credinței, a dragostei creștine și a nădejdii, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne învrednicească a primi cum se cuvine Lumina Sfântă. 

Pr. Ionuț Florin Grecu

Citește mai mult..

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea

În acest al treilea popas duhovnicesc din prima săptămână a Postului Mare, pe care l-am făcut alături de PC Pr. Tiberiu Roșu în parohia Chicirea, comuna Stănița, ne sunt puse înainte virtuțile necesare pentru a păși cu folos pe drumul către Înviere: credința, nădejdea și dragostea creștină. 

Hristos ne vorbește în prima parte a Sfintei Evanghelii de astăzi despre credința care mută munții din loc, cu alte cuvinte, ne cere să credem fără tăgadă sau prea multe gânduri cu toată ființa noastră. Singura poticnire a credinței o reprezintă gândurile împrăștiate sau prinse în cele ale lumii. Gândurile pot deveni o ispită uriașă în calea mântuirii mai ales pentru vremurile în care trăim, iar dacă nu le biruim și ne lăsăm prinși în cele trecătoare și mai puțin în cele ale lui Dumnezeu ne depărtăm de scopul vieții noastre. Credința  ea singură nu este totuși suficientă ci trebuie însoțită de rugăciune și astfel găsim cheia care deschide sufletul noastre spre o relație sănătoasă cu Dumnezeu: „toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” suntem îndemnați. Deci rugăciunea fierbinte izvorâtă din credință nestrămutată trebuie să ne devină constanta vieții pentru a fi ascultați și chiar atunci când ni se pare că nu am fi ascultați, să nu deznădăjduim, ci mai fierbinte să ne rugăm spre a fi ascultați! 

Post binecuvântat în continuare! 

Citește mai mult..

Canonul cel Mare - partea a III-a

Marcu 11, 22-26; Matei 7, 7-8

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”

Citește mai mult..

Canonul cel Mare: Dialogul omului cu propria conștiință și cu Dumnezeu

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este împărțit în patru părți ce se citesc în prima săptămână a Postului Mare. În această a doua zi a Sfântului și Marelui Post continuăm dialogul cu propria conștiință, dar și cu Dumnezeu, conștientizând cu toții starea de păcătoșenie în care ne aflăm. Nu există nimeni dintre noi să putem afirma că suntem lipsiți de păcat, iar cântările Canonului celui Mare reprezintă un strigăt duhovnicesc de tânguire pentru această stare în care omul a căzut din neascultare. Un strigăt izvorât din trezvie duhovnicească a omului conștient de starea sa, care cere din toată inima lui îndurarea lui Dumnezeu cu speranța că Tatăl Ceresc va auzi și va scoate din stricăciune sufletele noastre. 

În cea de-a doua parte a Canonului celui Mare săvârșit la parohia Stejaru alături de PC Pr. Tiberiu Roșu, am continuat meditația duhovnicească a căderii omului din starea paradisiacă. Astfel descoperim definiția cea mai profundă a păcatului, și anume, alipirea sufletului de cele pamântești încât: „toată mintea țarână mi-am făcut" (Cântarea a II-a, 6). Prin păcat se pierde frumusețea nevinovăției din Rai, se pustiește sufletul, se schimbă demnitatea omului în rușine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrăinare de El. Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația privind căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserica în timpul perioadei de pocăință a Postului Mare al Sfintelor Paști, tocmai pentru a se arata că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru împreună slujirea celor două prime părți ale Canonului celui Mare în parohia Stejaru, continuând urcușul duhovnicesc în parohia Chicirea, alături de PC Pr. Tiberiu Roșu după cum urmează:

• Miercuri, 13 martie, ora 16:00 - partea a III-a a Canonului celui Mare - în parohia Chicirea, comuna Stănița
• Joi, 14 martie, ora 16:00 - partea a IV-a a Canonului celui Mare - în parohia Chicirea, comuna Stănița

Citește mai mult..

Canonul cel Mare - partea a II-a - Sfânta Evanghelie

Matei 6, 1-13:

„Zis-a Domnul: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Iar când te rogi, nu fi ca fățarnicii, cărora le place, prin sinagogi și pe la colțurile piețelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, căci ei cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultați. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru cele de care aveți trebuință, mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!”

Citește mai mult..

Canonului celui Mare - partea I - Sfânta Evanghelie

Luca 21, 8-36:

„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de tulburări, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți, și de frați, și de rudenii, și de prieteni și vor ucide dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; însă nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră, veți dobândi sufletele voastre. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el, iar cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, spaimă întru neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Iar când vor începe să fie acestea, prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Și le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii; când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că este aproape Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, iar ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați, deci, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.”

Citește mai mult..

Canonul cel Mare - partea I

 Iată-ne astăzi, la începutul urcușului duhovnicesc spre Golgota, într-un prim popas al pocăinței, la prima parte a Canonului celui Mare în cadrul slujbei bisericești ce poartă numele de Pavecernița Mare. Începem, așadar, Postul Mare cu nădejde și o doză de durere deopotrivă, dar nu una a tristeții fără chip de izbândă. Durerea provine din faptul că am pierdut asemănarea cu Dumnezeu după sfințenie, aducându-ne astfel aminte cu tristețe de greșeli, de păcate, de patimi, ce ne țin departe de Rai. Suntem invitați a ne pune în față oglinda onestității duhovnicești spre a ne analiza cu sinceritate sufletele noastre și spre a le tocmai după asemănarea cu Tatăl Ceresc. În completarea acestei stări de pocăință, congruentă este bucuria ce provine din faptul starea căderii nu îi este permanentă omului, iar prin efortul personal și harul lui Dumnezeu putem redobândi Raiul deschis prin jertfa Mântuitorului de pe Cruce.

Efortul personal presupune împroprierea virtuților și însușirea acestora până la nivelul de constantă a vieții noastre. Deși ușor de zis, chemarea la această stare nu se definește doar la nivel teoretic. Canonul cel Mare ne invită să reușim practic să ne amintim de faptul că, deși suntem păcătoși, cu smerenie și pocăință ne putem învrednici de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.

Însemnătatea zilei de astăzi a fost cu atât mai mare cu cât am păstrat tradiția împreună-slujirii Canonului celui Mare alături de fratele meu, PC Părinte Tiberiu Roșu în parohiile noastre înfrățite: Stejaru și Chicirea.

Așadar, reamintim pe această cale programul Canonului Celui Mare după cum urmează:

• Luni, 11 martie, ora 16:00 - Canonul cel Mare (partea I) - Parohia Stejaru, comuna Ion Creangă
• Marți, 12 martie, ora 16:00 - Canonul cel Mare (partea a II-a) - Parohia Stejaru, comuna Ion Creangă
• Miercuri, 13 martie, ora 16:00 - Canonul cel Mare (partea a III-a) - Parohia Chicerea, comuna Stănița
• Joi, 14 martie, ora 16:00 - Canonul cel Mare (partea a IV-a) - Parohia Chicerea, comuna Stănița

Post binecuvântat!

Citește mai mult..

Vremea renunțării la sine și a împăcării

Ev. Matei 6, 14-21

„Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”

În această zi, a lăsatului de sec de brânză, redescoperim una din virtuțile capitale fără de care Raiul devine inaccesibil. Cuvântul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie de astăzi ne obligă la o analiză sinceră și onestă a propriei ființe și conștiințe. Înainte de păși pe calea postului de mâncare, iată că Hristos ne arată că prima etapă este cea a iertării, a împăcării. Iertarea dumnezeiască se revarsă asupra omului care a făcut deja pasul spre smerenie sinceră și renunțare de sine. Implicațiile sunt nenumărate, dar mai întâi de toate gândul nostru pleacă la starea de jertfă de sine pe care iertarea o implică. Capacitatea aceasta de renunțare la sine apare prima, înaintea prescripțiilor despre post pe care Domnul nostru Iisus Hristos le oferă în Sfânta Evanghelia din această Duminică. Până ajungem la post, ni se cere jertfă de sine, smerenie, înfrânarea gândurilor de mândrie, toate acestea sub umbrela iertării. Abia ajunși în această stare, putem să considerăm postul de bucate ca fiind complet și adevărat.

Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău. - Sfântul Ioan Gură de Aur

Astfel începem a ne aduna comoară în cer, atunci când luptăm cu gândurile, patimile, ispitele și reușim a ne îmbogăți cu virtuțile creștine. Numai atunci avem nădejdea că agoniseala noastră este una cerească, unde „nici molia, nici rugina nu le strică și furii nu le sapă și nu le fură”.

Dacă inima noastră va fi plină de virtuți, de starea adevărată de renunțare la sine, smerenie, nădejde, dragoste creștinească și credință, abia atunci inima noastră va fi a lui Dumnezeu.

Sinceritatea în iubire, smerenie în relaţiile cu semenii, sârguinţă multă pentru bine, duh fierbinte în credinţă, slujire lui Dumnezeu, nu idolilor sau duhurilor rele, nădejde cu bucurie, răbdare în suferinţă, rugăciune stăruitoare, ospitalitate faţă de străini, toate aceste virtuţi sunt roade şi lumini ale înnoirii vieţii din şcoala postului adevărat unit cu rugăciunea şi fapta bună.  - Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Iertați fraților și Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvinteze!

Citește mai mult..

Gânduri de recunoștință

Ziua de 8 martie reprezintă o zi de recunoștință, o zi în care mai mult ca oricând ne aducem aminte de faptul că bunul Dumnezeu a iubit atât de mult omul încât a creat bărbat și femeie punându-i într-un desăvârșit echilibru. Dacă bărbatului i-a rezervat slujirea sacramentală, iată că femeia a primit slujirea vieții! Printr-o femeie a venit mântuirea în lume, printr-o femeie s-a deschis calea desăvârșirii firii umane prin redobândirea asemănării cu Dumnezeu, adică sfințenia. Slujirea vieții reprezintă darul dat femeii, iar noi suntem recunoscători acestor ființe extraordinare pline de sensibilitate și iubire, mamelor noastre, cărora le datorăm existența.

Astăzi recunoștința noastră față de toate ființele minunate create coasta lui Adam, am reușit a o marca simbolic cu un dulce mărțișor în familia noastră chicireană!
La mulți, binecuvântați ani și mântuitori ani!

Citește mai mult..

Un 8 martie binecuvântat!

Cu ocazia zilei de 8 martie, dorim un călduros și binecuvântat "La mulți ani" tuturor mamelor, bunicelor și tuturor femeilor creștine! Fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă fie viața o veșnică primăvară!!

Citește mai mult..

Întru mulți și binecuvântați ani!!

Așa cum orice bucurie e mai mare atunci când este împărtășită în familie, iată că astăzi împărtășim și noi bucuria adăugării unei flori la buchetul vieții doamnelor Maria Sturzu și Elena Năstase în familia chicireană! Fie ca bunul Dumnezeu să vă dăruiască cât mai multe flori întru acest buchet al vieții spre mântuirea sufletului! 

Întru mulți și binecuvântați ani! Fie ca în permanență să vă sporească credința, nădejdea și dragostea creștină!

Citește mai mult..

Duminica Înfricoșatei Judecăți - Sfânta Evanghelie și predica Sfântului Ioan Gură de Aur

Ev. Matei 25, 31-46 

„Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.” 

Nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinți între strămoșii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viața cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).

„Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere si cu slavă multă” (Lc. 21, 27). Gândirea la iad și la împărăția cerului trebuie să ne ferească de păcat. „Noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare după cele săvârșite prin trup, ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10).

Să ne înfățișăm, rogu-vă, înaintea scaunului Judecății lui Dumnezeu, ca și cum El ar sta înaintea noastră, ca și cum Judecătorul ar fi așezat pe dânsul și ca și cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Așa, noi trebuie nu numai să ne arătăm înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu totul dezveliți.

Nu roșiți oare? Adeseori am voit noi mai bucuroși să murim decât unele fapte de rușine ale noastre să fie cunoscute prietenilor noștri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simți noi atunci când păcatele noastre vor fi descoperite îngerilor și oamenilor și nouă înșine ne vor fi ținute înaintea ochilor?

Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul: „Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale” (Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, când Ziua Judecății este încă departe și numai se vestește, murim de groaza conștiinței, ce va fi cu noi atunci când toată lumea va fi adunată, când toți îngerii și oștile cerești vor fi de față, când trâmbițele vor suna, când drepții se vor răpi în nori și se va înălța un grozav țipăt de tânguire al păcătoșilor? Ce groază ne va cuprinde atunci?

„Unul - zice Domnul - se va lua, altul se va lăsa” (Mt. 24, 40). Ce vor simți ei, când vor vedea că unii s-au luat cu cinste mare, iar ei, dimpotrivă, au fost respinși cu multă rușine? Această durere, ...nu este cu putință a se descrie prin cuvinte.

Văzut-ați pe cineva care se duce la moarte? Ce socotiți voi că trebuie să simtă un astfel de biet păcătos când face această tristă cale de pe urmă? Ce n-ar face și n-ar suferi el bucuros, numai să scape de această înfricoșată pedeapsă de moarte?

Dar ce vorbesc eu despre cel osândit la moarte? La o execuție se adună mulțime de popor, dintre care aproape nici unul nu cunoaște bine pe nenorocitul acela, însă dacă ar putea cineva să se uite în inimile acelor mii, ce stau împrejur, cu greu s-ar putea afla unul care să fie așa de vârtos la inimă sau așa de crud și nesimțitor, încât duhul lui să nu fie cuprins de frică, mâhnit și zdrobit.

Iar dacă noi ne tulburăm și ne mișcăm atâta când se duc la moarte alții, care nu sunt aproape de noi, ce vom simți oare noi atunci când ne va ajunge pe noi înșine o soartă cu mult mai înfricoșată, când noi vom fi încuiați afară de bucuria cea negrăită și osândiți la munca cea veșnică?

Chiar dacă n-ar fi iad, totuși ar fi o pedeapsă grozavă de a fi scos afară din mărirea aceea negrăită. Sau credeți voi că ar fi un chin mic aceste de a nu fi cineva în partea acelor fericiți și a nu se învrednici de acea mărire negrăită, a fi scos din acea ceată mărită și din acele bucurii nesfârșite?

Dar dacă la acestea se mai adaugă încă întunericul, încă scrâșnirea dinților, încă lanțurile cele nedezlegate, viermele care nu moare niciodată, focul cel nestins, spaima și chinurile de tot felul; dacă limba arde ca la îmbuibatul cel bogat, de pildă; dacă noi țipăm fără a fi auziți de cineva și suspinăm de durere fără a fi băgați în seamă, nefiind nimeni care să ne mângâie - nu suntem noi oare atunci cei mai nenorociți și cei mai vrednici de plâns dintre toate făpturile?

Când noi vizităm o temniță și vedem pe cei nenorociți, pe unii legați cu lanțuri de fier, pe alții zăcând în camere întunecoase, ne înfiorăm și ne străduim să facem totul ca să nu ajungem și noi într-o asemenea ticăloșie.

Dacă la o astfel de privire noi ne cutremurăm, ce se va întâmpla oare cu noi atunci când, încătușați, ne vom arunca în prăpastia iadului? Lanțurile de acolo nu sunt de fier, ci de foc, care niciodată nu se stinge, iar căpeteniile temniței nu sunt din neamul nostru, că poate li s-ar insufla compătimire și milă de noi, ci sunt duhurile cele rele, înfricoșate și nemilostive, care ne muncesc și ne chinuiesc pentru păcatele noastre.

La ele nu folosesc cu nimic banii și darurile și toate mituirile; încă sunt zadarnice și toate rugămințile și vorbele cele prietenești, neputând aduce nici o ușurare. Aici nu este iertare, nici pogorământ.

Chiar dacă Noe, Iov și Daniil ar vedea pe rudele lor în acest loc de pedeapsă, nu ar cuteza să mijlocească pentru dânșii, nici n-ar putea să le întindă vreo mână de ajutor (Iez. 14, 14).

De aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinți între strămoșii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viața cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).

Aceste cuvinte, iubiților, trebuie să străbată în auzul nostru și să ne facă cu luare aminte. De arde în tine focul poftelor celor păcătoase, gândește la focul acelei pedepse și focul cel dintâi se va stinge în tine.

Gândești tu să spui vreun neadevăr? Adu-ți aminte de scrâșnirea dinților cea din iad și frica de dânsa va fi frâu pentru gura ta. Plănuiești tu să săvârșești o răpire? Ascultă glasul Judecătorului, care zice: „Legați-i mâinile și picioarele și-l aruncați întru întunericul cel mai dinafară” (Mt. 25, 40); dacă gândești la aceasta, îndată vei goni de la tine pofta cea rea.

De ești împietrit și nemilostiv, adu-ți aminte de cele cinci fete nebune, care nu aveau untdelemnul faptelor celor bune și milostive, iar pentru aceea au fost încuiate în afara cămării mirelui; numai gândește la aceasta și tu îndată te vei face blând și milostiv.

Sau dacă tu ești dedat la beție și la îmbuibare, o, atunci gândește numai la îmbuibatul cel bogat, cum zicea el: „Trimite pe Lazăr, să-și întindă vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba mea cea învăpăiată” (Lc. 16, 24).

Gândește cum el nu și-a ajuns dorința și curând te vei lăsa de această patimă, în același chip vei putea tu să împlinești și toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu n-a poruncit nimic ce ar fi prea greu.

Pentru ce însă poruncile Lui par a fi așa grele? Aceasta provine de la lenevirea noastră și de la ușurătatea minții, adică, precum cele mai grele și ostenitoare sunt ușoare când noi avem râvnă, așa pe de altă parte, când noi ne lenevim, până și cele ușoare ni se par de tot grele și de neîndurat.

Dacă noi vom cumpăni toate acestea, nu-i vom ferici pe cei ce duc o viață desfătată, ținând masă scumpă, ci vom privi numai spre sfârșit. Aici ei își ung trupul cu mirodenii, dar acolo îi așteaptă viermele și focul.

Tot așa de nenorociți sunt și aceia care se îmbogățesc prin răpire. Căci care este sfârșitul lor? Aici ei au truda și primejdia, iar dincolo îi așteaptă închisoarea cea veșnică și întunericul cel mai dinafară. Dar nici cei ce caută mărirea nu sunt norociți. Aici ei trăiesc în prefăcătorie și în zgârcenie, căci pururea caută la judecata altora, iar dincolo îi ajunge pedeapsa cea mare și nenorocirea cea veșnică.

Dacă noi vom gândi și vom judeca așa, de-a pururea punând astfel de cugetări împotriva patimilor noastre celor rele, atunci noi degrabă vom săvârși fapta cea bună, vom înăbuși dragostea către cele pământești și simțitoare și vom aprinde dorința de cele viitoare și veșnice.

Sau oare viața cea de acum are ea ceva așa de statornic, așa de minunat, așa de rar, încât noi să întoarcem spre ea toată râvna noastră? Nu vedem noi oare cum toate în lume se învârtesc, vin și se duc, schimbându-se ca ziua și noaptea, ca vara și iarna? De aceea noi totdeauna să ațâțăm în noi mai mult dorința bunurilor celor viitoare și veșnice, căci pe cei drepți îi așteaptă o mare mărire, care nu se poate spune prin cuvânt.

Adică noi, la înviere, vom primi trupuri ce nu putrezesc și vom fi soți ai împărăției și măririi lui Iisus Hristos. Ce va să zică aceasta puteți vedea din cele următoare.

Negreșit, noi nu putem cunoaște cu desăvârșire mărirea ce ne așteaptă la înviere; eu însă mă voi încumeta, pe cât este cu putință, a lămuri aceasta printr-un exemplu luat din viața cea pământească, închipuiește-ți că tu ai fi bătrân și foarte sărac și că cineva ți-ar făgădui deodată a-ți da iarăși tinerețea, a te face iarăși înfloritor și puternic, ca oricine, ba încă a-ți da pe o mie de ani o împărăție mare și întinsă, care se va îndulci de cea mai mărită pace; ce nu ai face și ce nu ai suferi tu oare pentru ca să dobândești cu adevărat o asemenea făgăduință?

Dar, iată, Hristos îți făgăduiește nu numai atâta, ci încă cu mult mai mult. Căci deosebirea între tinerețe și bătrânețe nu este așa de mare, ca între putreziciune și neputreziciune, iar depărtarea dintre împărăție și sărăcie nu este așa de mare ca între viața cea de acum și mărirea cea viitoare.

Aseamănă-le una cu alta și vei vedea că ele stau una către alta ca umbra și adevărul. Dar eu nicidecum n-am zis îndeajuns, căci marea deosebire între viața cea viitoare și aceasta de acum nu se poate rosti prin cuvinte.

Dacă se uită cineva la deosebirea duratei timpului, deosebirea între amândouă viețile este atât de mare că nici o gândire nu o poate cuprinde; sau cum ar putea cineva să pună în alăturare viața noastră cea scurtă de acum cu cealaltă, care nu are margine și care durează veșnic? Ba încă orice ar voi cineva să aducă, deosebirea între amândouă viețile nu se poate descrie după cuviință.

Dacă strălucirea trupului celui înviat aș asemăna-o cu razele soarelui, cu lumina fulgerului, totuși aș zice prea puțin. Și pentru o astfel de mărire nu trebuie noi să jertfim și bani și viață și totul?

Dacă un împărat pământesc te-ar primi în palatul său și te-ar face mai însemnat decât toți ceilalți, te-ar cinsti și te-ar dărui, nu te-ai crede tu oare cel mai norocit? Iar când Dumnezeu voiește a te primi în palatul Său cel împărătesc din cer, când împăratul împăraților voiește a te cinsti și a te face însemnat, când tu ai să strălucești între îngeri și ai să te îndulcești de mărirea cea negrăită, tu te stânjenești, pe când ar trebui cu bucurie și săltând să jertfești însăși viața ta pentru aceasta.

Tu faci toate numai ca să dobândești o dregătorie, un post de cinste pe pământ; iar când ți se făgăduiește împărăția cerului, o împărăție veșnică, atunci tu te lenevești și te retragi.

O, închipuie-ți în duhul tău cerul, această înălțime nesfârșită, această lumină strălucitoare, cetele îngerilor și ale arhanghelilor și toate puterile cerești și stăpânirile și totodată gândește la Ziua Judecății; atunci vei socoti mică toată mărirea cea pământească și vei vedea o priveliște care te va umple de fiori și de groază!

Tu vei vedea, cu duhul, cum cerul se deschide și Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, întru mărirea Sa pogoară la Judecată, înconjurat nu de sute, ci de multe mii de îngeri. Toate se vor umple de groază și de frică, pământul se va despica și toți oamenii, de la Adam, vor ieși și vor învia.

Iar Hristos Însuși se va arăta cu o mărire care, prin strălucirea Sa, va întuneca lumina soarelui și a lunii. Ah, ce nepricepere ar fi, când pe noi ne așteaptă astfel de bucurii și mărire, să nu ne lipsim cu totul de acestea de acum și să nu gândim la amăgirea Satanei, care ne abate de la niște lucruri așa ele mari, dându-ne pulbere și noroi pentru ca să răpească cerul, aratându-ne chipuri de umbre pentru ca să ne smulgă bunurile cele adevărate! Iar chipuri de umbră sunt bucuriile și bogățiile cele pământești.

Când va veni atunci lumina, se va arăta că cei ce adeseori păreau cei mai bogați, sunt într-adevăr cei mai săraci. Acum noi, iubiților, știind toate acestea, să fugim de înșelăciunea Satanei, ca să nu ne osândim împreună cu dânsul și să nu ne zică Judecătorul: „Duceți-vă de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Mt. 25, 41).

Așa, Însuși Domnul ne îngrozește cu iadul. De aceea să nu ne îndoim de existența iadului, ca să nu ajungem într-însul. Căci cine nu crede că este iad, pururea va fi ușuratic la minte si leneș, iar cel ce va fi așa, desigur va ajunge în iad.

De aceea să nu ne îndoim de iad, ci foarte mult să vorbim despre dânsul, ca astfel cu atât mai puțin să păcătuim. Amintirea acestor conversații și grăiri, dacă ele sunt vii între noi, ne vor putea curăți de toată răutatea, ca o doctorie amară.

Să întrebuințăm cu sârguință această doctorie, ca să ne putem curăți de păcate și învrednici să vedem pe Dumnezeu, împărtășindu-ne de fericirea cea cerească, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.

Citește mai mult..