Una din cele mai mari bucurii pe care le poate trăi vreodată un preot este atunci când Hristos este împărtășit oamenilor, atunci când chemarea „Cu frică de Dumnezeu și cu dragoste, apropiați-vă” nu rămâne fără de răspuns, ci efectiv omul se aproprie și gustă Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. În unirea cu Hristos în chip tainic, euharistic, omul se îndumnezeiește, se sfințește cu darul cel mai de preț de care nici îngerii din Cer nu s-au învrednicit. Însuși gândul pare de necuprins cu mintea omenească. Hristos ni se dă spre unire tainică, nu e ceva simbolic, ci este prezent în mod real în fiecare părticică pe care o primim la Sfânta Împărtășanie, oricât de mică ar fi.
Ce se întâmplă, totuși, cu cei ce nu pot participa la Sfânta Liturghie, cum ar fi cei bolnavi sau în diverse neputințe? Biserica a rânduit ca pentru această categorie specială de credincioși să fie păstrată Sfânta Împărtășanie pe tot parcursul anului. Rânduiala pregătirii Sfintei Împărtășanii pentru cei aflați în situații speciale este una specială și are loc în Joia Mare. Astfel, preotul pregătește două Sfinte Agnețe ce vor fi așezate pe Sfântul Disc. După momentul prefacerii din timpul Sfintei Liturghii, preotul ia cel de-al doilea Sfânt Agneț și îl cufundă în Sfântul Potir, în Sângele Domnului, după care va fi așezat în Sfântul Chivot până marți din Săptămâna Luminată când va fi fărâmițat în mici părticele și păstrat pe tot parcursul anului pentru împărtășirea celor bolnavi.
Hristos schimbă și transformă într-o manieră inexplicabilă, uimitoare chiar și pentru cel mai experimentat preot. Zic asta pentru că de fiecare dată când merg pentru a spovedi și împărtăși „pe teren” se întâmplă ceva cu ființa celui ce primește Sfânta Împărtășanie. În fiecare casă în care am intrat, de fiecare dată, am simțit că suntem într-o Liturghie tainică, eu nevrednicul preot și cel ce îl așteaptă pe Hristos. Totul se schimbă, totul se luminează inexplicabil și se umple de un tainic har. Nu mai există boală, nu mai există suferință, doar o bucurie duhovnicească de nedescris ce copleșește, o emoție sfântă atât pentru preot cât și pentru mirean.
Bucuria cea mai sinceră are un chip frumos, același chip pe care îl întâlnesc de fiecare dată, în fiecare casă, la fiecare persoană ce așteaptă cu emoție să vină Mirele Hristos. Nu este despre preotul ce le pășește pragul, este despre întâlnirea cu Dumnezeu Fiul în comuniune euharistică. Omul se bucură când vede preotul, dar misiunea preotului este împlinită doar atunci când bucuria este mai mare pentru ceea ce poartă preotul cu sine atunci când trece pragul celui ce nu poate veni la biserică: Sfânta Împărtășanie pe care o va primi dacă se învrednicește după Sfânta Spovedanie.
Această bucurie am întânit-o mereu la Chicirea ori de câte ori am pășit pragul unei persoane în vârstă ori suferinde în diverse neputințe, dar care se lumina aproape instant pentru că știa: l-am adus pe Hristos!
În Hristos nu există nici boală, nici durere, nici singurătate, nici suferință, doar bucurie sfântă și duhovnicească, vindecare trupească și sufletească.
Pr. Ionuț Grecu
0 comments :
Trimiteți un comentariu